Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • km 7/05 pag. 1
  • Le suntem datori oamenilor

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Le suntem datori oamenilor
  • Serviciul pentru Regat – 2005
  • Materiale similare
  • Datoriile — Cum se fac şi cum puteţi scăpa de ele
    Treziți-vă! – 1990
  • Cum puteţi face faţă datoriilor?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2012
  • Merită să faci datorii?
    Treziți-vă! – 1995
  • Probleme financiare și datorii — Cum te ajută Biblia?
    Răspunsuri la întrebări biblice
Vedeți mai multe
Serviciul pentru Regat – 2005
km 7/05 pag. 1

Le suntem datori oamenilor

1 Apostolul Pavel s-a simţit dator să le predice oamenilor. El ştia că Iehova s-a îngrijit ca orice fel de oameni să fie salvaţi prin intermediul sângelui preţios al Fiului Său (1 Tim. 2:3–6). De aceea, Pavel a declarat: „Eu le sunt dator atât grecilor, cât şi barbarilor, atât oamenilor înţelepţi, cât şi oamenilor nesăbuiţi“. El a predicat vestea bună în mod sârguincios şi neobosit pentru a se achita de datoria pe care o avea faţă de semenii săi. — Rom. 1:14, 15.

2 Asemenea lui Pavel, creştinii de azi să străduiesc să fructifice orice ocazie pentru a le predica oamenilor vestea bună. Dat fiind că „marele necaz“ se apropie cu paşi repezi, este urgent să-i căutăm pe oamenii sinceri. Fie ca iubirea noastră autentică faţă de ei să ne îndemne să înfăptuim cu dăruire această lucrare salvatoare de vieţi. — Mat. 24:21; Eze. 33:8.

3 Să ne achităm de datoria pe care o avem: Predicarea din casă în casă este principala modalitate de a-i contacta pe oameni. În teritoriile în care pe mulţi nu îi găsim acasă, trebuie să ne luăm notiţe exacte şi să revenim la alte ore. Astfel avem posibilitatea de a vorbi cu mai mulţi oameni (1 Cor. 10:33). În plus, putem predica în teritoriile comerciale, în parcuri, pe străzi, în parcări şi prin telefon. Ne-am putea întreba: Fac tot ce pot ca să iau parte la fiecare aspect al lucrării de predicare şi să le împărtăşesc semenilor mesajul dătător de viaţă? — Mat. 10:11.

4 O pionieră considera că era de datoria ei să ia legătura cu toţi oamenii din teritoriu. La o casă, jaluzelele erau întotdeauna trase şi nu găsea pe nimeni. Într-o zi însă, când nu se afla în lucrare, pioniera a văzut o maşină în faţa acelei case. Nedorind să rateze ocazia de a depune mărturie, ea a sunat. A răspuns un bărbat. După ce-au discutat, sora a stabilit să revină împreună cu soţul ei. În cele din urmă, bărbatul a acceptat un studiu biblic, iar acum este un frate. El e bucuros că această soră s-a simţit datoare să le predice altora.

5 Întrucât ne apropiem cu rapiditate de sfârşitul acestui sistem, acum este timpul să ne achităm de datoria pe care o avem faţă de semeni înfăptuind în mod conştiincios lucrarea de predicare. — 2 Cor. 6:1, 2.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează