Congresul de district ne îndeamnă să umblăm cu Dumnezeu
Cât de bine a evidenţiat Congresul de District „Să umblăm cu Dumnezeu“ îndrumarea clară dată de Iehova: „Iată drumul, mergeţi pe el!“ (Is. 30:21). Dacă vom aplica învăţăturile primite, vom reuşi ‘să veghem încontinuu cu stricteţe cum umblăm’ (Ef. 5:15). În plus, meditarea la cele învăţate ne va ajuta în timp ce ‘continuăm să umblăm în adevăr’. — 3 Ioan 3.
Cu ajutorul următoarelor întrebări şi a notiţelor pe care vi le-aţi luat, pregătiţi-vă ca să răspundeţi la recapitularea programului congresului de anul acesta. Recapitularea se va ţine la întrunirea de serviciu din săptămâna care începe la 18 octombrie.
1. Deşi vremurile în care a trăit au fost tulburi, cum a reuşit Enoh să umble cu Dumnezeu (Evr. 11:1, 5, 6; Iuda 14, 15; „Să umblăm cu Dumnezeu în vremuri tulburi“)?
2. În ce domenii ale vieţii poate fi aplicat principiul din Luca 16:10 („Eşti «fidel în ceea ce este foarte puţin»?“)?
3. a) Menţionaţi patru idei practice din capitolele 6 la 9 ale cărţii Osea, care ne vor ajuta să umblăm cu Dumnezeu (Os. 6:6, 7; 7:14; 8:7). b) Ce idei din Osea capitolele 10 la 14 ale aceleiaşi cărţi ne ajută să umblăm cu Dumnezeu („Simpozionul: Profeţia lui Osea ne ajută să umblăm cu Dumnezeu“)?
4. Ce lucruri practice trebuie să facă soţiile şi soţii creştini pentru a-şi menţine căsnicia trainică (Prov. 12:4; Ef. 5:29; „Nu despărţiţi «ceea ce a pus Dumnezeu în acelaşi jug»“)?
5. Cum putem arăta respect faţă de întrunirile noastre sacre (Ecl. 5:1; Is. 66:23; „Să avem respect faţă de întrunirile noastre sacre“)?
6. a) Menţionaţi trei aspecte importante ale lucrării de predicare pe care trebuie să le analizăm pentru a ne asigura că avem o participare semnificativă la ea (Is. 52:7; Zah. 8:23; Mar. 6:34). b) Ce caracteristici ale broşurii O veste bună pentru oameni din toate naţiunile le consideraţi deosebit de utile („O veste bună pentru oameni din toate naţiunile“; „Ajutându-i pe cei care vorbesc o altă limbă“)?
7. Cum îi putem ajuta pe cei noi să predice cu îndrăzneală mesajul despre Regat (Jud. 7:17; „Ajutând mulţimi de oameni să ni se alăture în minister“)?
8. Cum putem arăta că suntem convinşi că „ziua cea mare a DOMNULUI este aproape“ (Ţef. 1:14; „Să umblăm prin credinţă, nu prin vedere“)?
9. a) Cât de gravă este poticnirea (Mar. 9:42–48)? b) Cum putem evita să ne lăsăm poticniţi (Ps. 119:165)? c) Cum putem evita să-i poticnim pe alţii (1 Cor. 10:24; „Să nu dăm ‘nici un motiv de poticnire’“)?
10. Cum ne putem păstra echilibrul în chestiuni precum găsirea unui partener de căsătorie, îngrijirea sănătăţii şi afacerile (Ps. 26:4; Mat. 6:25; 1 Tim. 6:9; „Menţineţi-vă complet lucizi“)?
11. a) Ce este remarcabil cu privire la ocaziile când Isus se bucura de ospitalitatea altora (Luca 10:42; 24:32)? b) Ce putem face pentru ca destinderea să fie înviorătoare atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi (1 Cor. 10:31–33; „Activităţi sănătoase care aduc înviorare“)?
12. Potrivit Psalmului 23, ce binecuvântări primim ca oi ale lui Iehova? Ce responsabilităţi ne revin (1 Cor. 10:21; „Iehova este Păstorul nostru“)?
13. Cum pot creştinii să respecte sfatul inspirat de ‘a cumpăra orice moment oportun’ (Ef. 5:16; „Să cumpărăm orice moment oportun“)?
14. a) La ce se referă expresia „ora judecăţii“ din Revelaţia 14:7? b) Cum dovedim că ne-am separat cu adevărat de Babilonul cel Mare („«Vegheaţi» — Ora judecăţii a sosit“)? c) Ce idei din broşura Vegheaţi! v-au impresionat?
15. Menţionaţi trei calităţi indispensabile pentru ‘a nu abandona calea dreaptă’ (2 Pet. 2:15; „Fiţi atenţi ‘să nu abandonaţi calea dreaptă’“).
16. Cum pot tinerii să respingă „calea celor nelegiuiţi“ (Prov. 4:14; „Tineri, umblaţi pe calea dreptăţii!“)?
17. a) Cum a dovedit Pavel că este un excelent exemplu de perseverenţă (Fap. 14:19, 20; 16:25–33)? b) De ce nu trebuie să ne fie teamă de oamenii care se împotrivesc închinării adevărate (Drama şi cuvântarea „Să continuăm să depunem o mărturie temeinică în pofida opoziţiei“)?
18. Ce binecuvântări primesc cei care umblă cu Dumnezeu („Să umblăm cu Dumnezeu şi vom fi binecuvântaţi acum şi pentru totdeauna“)?
Să fim hotărâţi să ascultăm ‘glasul din spatele nostru’ ca să putem umbla veşnic cu Tatăl nostru ceresc! — Is. 30:21; Ioan 3:36.