Anunţuri
◼ Oferta de literatură pentru luna decembrie: Cel mai mare om care a trăit vreodată. În loc de aceasta aţi putea oferi cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ. Ianuarie: Cartea mea cu relatări biblice, Să ascultăm de Învăţătorul cel Mare sau Încununează-ţi cu succes tinereţea. Februarie: Se va prezenta noua carte Să ne apropiem de Iehova. Martie: Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică. Se vor depune eforturi pentru a se iniţia studii biblice.
◼ Invitaţiile pentru Comemorarea din 2003, în limba principală vorbită de congregaţii, le vor fi trimise acestora în curând. Dacă în teritoriul congregaţiei voastre se vorbesc şi alte limbi şi dacă aveţi nevoie de invitaţii tipărite şi în acestea, ele trebuie solicitate imediat pe Formularul de comandă pentru literatură (S-14). Invitaţiile pentru Comemorare sunt disponibile în următoarele limbi: albaneză, arabă, armeană, armeană (estică), cambodgiană, chineză, chineză (simplificată), coreeană, croată, engleză, franceză, greacă, gujarati, hmong, ilocană, italiană, japoneză, laoţiană, macedoneană, maghiară, marshalleză, olandeză, papiamentu (curaçao), persană, poloneză, portugheză, punjabi (scriere gurmukhi), română, rusă, samoană, spaniolă, tagalog şi vietnameză. Vă rugăm să faceţi comandă de invitaţii numai pentru limbile vorbite în teritoriul vostru.
◼ Vă rugăm să reţineţi că în 2004 Comemorarea se va ţine duminică, 4 aprilie, după apusul soarelui. În cazul în care mai multe congregaţii folosesc aceeaşi Sală a Regatului, această înştiinţare prealabilă îi ajută pe fraţi să găsească alte săli şi să facă rezervările necesare sau contractele pentru închirierea lor. Bătrânii ar trebui să încheie o înţelegere cu administraţia clădirii prin care să se asigure că în seara respectivă nu vor avea loc alte activităţi care să distragă atenţia, iar Comemorarea se va desfăşura în linişte şi în ordine. Datorită importanţei acestui moment, corpul de bătrâni trebuie să aleagă un bătrân competent care să prezinte cuvântarea de Comemorare şi să nu facă pur şi simplu cu rândul şi nici să nu folosească acelaşi frate în fiecare an. Dacă în congregaţie există un frate uns care este un bătrân competent şi care poate ţine cuvântarea, atunci el ar trebui ales pentru aceasta.
◼ Formularul Temă pentru Şcoala de Minister Teocratic (S-89) a fost modificat. Fiecărei congregaţii i se vor trimite pentru început 1 000 de exemplare. Dacă acestea nu vor fi de-ajuns, mai puteţi solicita altele pe Formularul de comandă pentru literatură (S-14).
◼ Când faceţi comandă pentru literatură în limba chineză, trebuie să ştiţi că persoanele din China citesc în limba chineză simplificată (CHS). Doar cele din Taiwan şi din Hong Kong folosesc limba chineză tradiţională.
◼ S-a făcut o modificare referitoare la modul în care se va desfăşura Şcoala de Minister Teocratic în timpul vizitei supraveghetorului de circumscripţie. Începând cu luna ianuarie 2003, după cântarea şi rugăciunea de început, programul şcolii va dura aproximativ 25 de minute. În cadrul programului se vor ţine tema de cinci minute pe marginea unei calităţi oratorice, cuvântarea de instruire, care va dura 10 minute, şi ideile importante din citirea Bibliei, care vor fi prezentate tot în 10 minute. Temele nr. 2, 3 şi 4 nu vor fi ţinute. Şcoala va fi urmată de întrunirea de serviciu care va dura o jumătate de oră. După cântare, supraveghetorul de circumscripţie va prezenta o cuvântare de o jumătate de oră care va fi urmată de cântarea şi rugăciunea de încheiere.
◼ Toţi vestitorii botezaţi prezenţi la întrunirea de serviciu din săptămâna care începe la 6 ianuarie pot primi fişa Directivă Medicală Preliminară/Absolvire de obligaţii şi Buletinul de identitate pentru copiii lor.
◼ Noi publicaţii disponibile:
Să tragem foloase din cursurile Şcolii de Minister Teocratic (be) — bulgară
Indexul publicaţiilor Watch Tower pe 2001 (dx01, articol nr. 6801) — engleză
Indexul publicaţiilor Watch Tower pe 1996 — 2000 (dx01, articol nr. 5800) — maghiară
Indexul versetelor biblice explicate în publicaţiile Watch Tower pe 1980 — 2000 (dxs80–00, articol nr. 6100) — română
Să ne apropiem mai mult de Iehova (cl) — turcă
Să ne închinăm singurului Dumnezeu adevărat (wt, articol nr. 5229) — turcă
◼ Noi audiocasete disponibile:
Cum putem avea o viaţă plină de satisfacţii (csla, articol nr. 1047) — engleză