Să manifestăm un interes iubitor faţă de orfani
1 Iehova este „tatăl orfanilor“ (Ps. 68:5). Grija sa pentru bunăstarea lor se oglindeşte în porunca pe care el a dat-o naţiunii antice Israel: „Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. Dacă-i asupreşti în vreun fel şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi negreşit strigătele“ (Ex. 22:22, 23). Legea lui Dumnezeu mai includea şi prevederi referitoare la ajutarea din punct de vedere material a acestor persoane (Deut. 24:19–21). Sub legea creştină, închinătorii adevăraţi sunt îndemnaţi să ‘se îngrijească de orfani şi de văduve în necazul lor şi să se păstreze fără pată din partea lumii’ (Iac. 1:27). Cum am putea manifesta un interes iubitor, asemănător cu al lui Iehova, faţă de cei care cresc în familii monoparentale sau divizate pe plan religios?
2 Instruirea spirituală: Dacă sunteţi un părinte fără partener sau dacă aveţi un partener necredincios, poate că vă este greu să conduceţi un studiu biblic regulat cu copiii voştri. Însă un studiu biblic ţinut cu regularitate şi care satisface necesităţile spirituale ale copiilor este esenţial dacă doriţi ca aceştia să devină adulţi echilibraţi şi maturi (Prov. 22:6). Un alt aspect foarte important este de a purta cu ei în fiecare zi discuţii pe teme spirituale (Deut. 6:6–9). Uneori v-aţi putea simţi descurajaţi, însă nu renunţaţi. Cereţi-i lui Iehova să vă îndrume şi să vă dea putere în timp ce ‘vă creşteţi [copiii] în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova’. — Ef. 6:4.
3 Dacă aveţi nevoie de puţin ajutor în ce priveşte îndeplinirea responsabilităţilor de natură spirituală, vorbiţi despre aceasta cu bătrânii de congregaţie. Ei vă pot oferi sugestii practice sau vă pot ajuta să puneţi bazele unor bune obiceiuri spirituale în cadrul familiei voastre.
4 Cum pot alţii să ofere ajutor: În secolul întâi, Timotei a devenit un slujitor zelos al lui Iehova deşi a crescut într-un cămin divizat pe plan religios. Eforturile sârguincioase ale mamei şi ale bunicii sale de a-i preda scrierile sfinte încă de când era copil au jucat, fără îndoială, un rol important (Fap. 16:1, 2; 2 Tim. 1:5; 3:15). Însă el a mai tras foloase şi pentru că s-a asociat cu alţi creştini, printre care apostolul Pavel, care s-a referit la Timotei ca la „copilul [lui] iubit şi fidel în Domnul“. — 1 Cor. 4:17.
5 Şi astăzi, grija iubitoare a surorilor şi a fraţilor maturi faţă de orfanii din congregaţie — băieţi sau fete — aduce multe foloase! Îl cunoaşteţi pe nume pe fiecare dintre aceştia? Discutaţi cu ei la întrunirile creştine, precum şi cu alte ocazii? Invitaţi-i să vi se alăture în minister. Din când în când, aţi putea invita la studiul vostru în familie sau la o destindere unele familii monoparentale ori unele familii divizate pe plan religios. Dacă aceşti tineri vă consideră prietenii lor, este mai sigur că vor ţine cont de exemplul şi de îndemnurile voastre. — Filip. 2:4.
6 Iehova se interesează cu sinceritate de orfani, băieţi şi fete, şi ne binecuvântează eforturile iubitoare de a-i ajuta să-şi însuşească adevărul. Mulţi dintre cei care au crescut în familii monoparentale sau divizate pe plan religios au primit astfel de încurajări, iar acum sunt pionieri, slujitori ministeriali, bătrâni, supraveghetori itineranţi, misionari sau membri ai familiei Betel. Fie ca toţi să căutăm modalităţi de ‘a ne lărgi’ în manifestarea afecţiunii faţă de cei orfani, imitându-l astfel pe Tatăl nostru ceresc. — 2 Cor. 6:11–13.