Să punem mereu Regatul pe primul plan
1 Nu este uşor să punem mereu pe primul plan în viaţă Regatul lui Dumnezeu, mai ales atunci când ne confruntăm cu probleme de natură economică sau de orice alt gen. Cum demonstrăm că punem Regatul pe primul plan chiar şi atunci când se ivesc dificultăţi? Ce vom face dacă ni se va oferi un loc de muncă al cărui program de lucru ne-ar împiedica să ajungem la întruniri sau să avem o participare substanţială în ministerul nostru de teren? Va ocupa atunci Regatul un loc secundar în viaţa noastră?
2 Avem nevoie de o credinţă puternică: Când se ivesc astfel de situaţii, iar credinţa ne este testată, nu trebuie să pierdem nici o clipă din vedere promisiunea lui Iehova şi asigurarea lui Isus că vom primi sprijin divin dacă vom căuta mai întâi Regatul (Ps. 37:25; Mat. 6:31–34). Greutăţile din lume ar putea să ne influenţeze gândirea şi să ne împiedice să punem mereu Regatul pe primul plan. Unii au permis ca dorinţa de a avea o poziţie înaltă la locul de muncă sau de a obţine un câştig financiar să ocupe un loc central în viaţa lor. Prin urmare, la fel ca Pavel, să evaluăm în mod corect lucrurile şi să înţelegem ce are într-adevăr valoare în viaţă. — Filip. 3:7, 8.
3 Trebuie să facem schimbări? Iată ce a spus o vestitoare: „Afacerea pe care o conduceam deţinea cel mai important loc în viaţa mea, era marea mea iubire. Credeam că puteam fi o Martoră chiar dacă îmi dedicam majoritatea timpului afacerilor“. Dar ea avea în permanenţă sentimentul că putea să-l slujească mai mult pe Iehova. Timpul a trecut şi ea a renunţat la afacerea care era un obstacol în calea progresului său spiritual. După ce s-a dedicat din toată inima lucrării Regatului, ea a putut spune: „Acum cred că Iehova apreciază modul meu de viaţă, şi acest lucru contează cel mai mult“.
4 Este lăudabil că mulţi au renunţat la o carieră laică şi la perspectiva de a obţine mari câştiguri financiare, simplificându-şi viaţa şi intrând în serviciul cu timp integral. Bătrânii şi slujitorii ministeriali care urmează cursurile Şcolii de Instruire Ministerială se numără printre astfel de persoane şi se bucură de privilegii de serviciu deosebite. Imitând exemplul excelent al lui Pavel, ei sunt pe deplin mulţumiţi cu lucrurile materiale strict necesare. — 1 Cor. 11:1; 1 Tim. 6:6–8; Evr. 13:5.
5 Deşi poate că lumea ne ridiculizează din cauza concepţiei noastre asupra vieţii, noi avem binecuvântarea lui Iehova (1 Cor. 1:26–31). Nu este încurajator să ştim că el ne va folosi cât mai mult posibil în lucrarea sa şi chiar ne va oferi sprijinul în acest sens? Ocazia pe care o avem de a proclama Regatul instaurat al lui Dumnezeu ţine doar de domeniul prezentului. Aşadar, acum este timpul să punem Regatul pe primul plan în viaţă.