Să ne dezvoltăm facultăţile de percepţie
1 În aceste grele zile din urmă, în care ne aflăm în prezent, membrii poporului lui Dumnezeu de pretutindeni se confruntă cu presiuni crescânde şi cu încercări serioase (2 Tim. 3:1–5). Toţi avem nevoie de încurajare pentru a sta fermi în credinţă (1 Cor. 16:13). Şi vom reuşi cu ajutorul lui Iehova dacă vom continua să ne hrănim cu regularitate din Cuvântul său, să ne bizuim pe spiritul său şi să rămânem aproape de organizaţia sa. — Ps. 37:28; Rom. 8:38, 39; Rev. 2:10.
2 Din motive întemeiate, tema congresului special de o zi de anul trecut a fost „Să devenim adulţi în ce priveşte facultăţile de înţelegere“. Ea s-a bazat pe textul din 1 Corinteni 14:20, unde citim cuvintele apostolului Pavel: „Fraţilor, nu deveniţi copilaşi în ce priveşte facultăţile de înţelegere, ci fiţi copii mici cu privire la răutate; deveniţi însă adulţi în ce priveşte facultăţile de înţelegere“. Cum vi s-a părut programul?
3 „A fost atât de încurajator!“ „A fost exact ceea ce aveam nevoie!“ Sunt doar două păreri! Chiar şi un bărbat, care nu este Martor şi care a venit la congresul special de o zi pentru a vedea botezul fiicei lui de 12 ani, a spus că a fost foarte impresionat de programul în sine şi că a putut să-şi dea seama cât de util este acesta pentru familia lui. Împărtăşiţi şi voi aceeaşi opinie? Să ne amintim câteva dintre ideile principale ale programului.
4 Pentru a ne dezvolta facultăţile de percepţie, avem nevoie de cunoştinţă exactă: În cuvântarea de deschidere, „Să ne dezvoltăm acum facultăţile de înţelegere“, vorbitorul a subliniat că este necesar să luăm în considerare unele idei pentru a depăşi încercările din prezent. Care sunt acestea? Nu depinde totul de un intelect dezvoltat. Trebuie să ne dezvoltăm şi să ne îmbunătăţim capacitatea de înţelegere a Bibliei, ca să nu fim învinşi de răutatea care ne înconjoară. Această înţelegere este strâns legată de îndrumarea divină. Asemenea psalmistului, trebuie să-i cerem în rugăciune lui Iehova să ne ajute să înţelegem legile şi avertismentele sale pentru a-l putea sluji din toată inima. — Ps. 119:1, 2, 34.
5 În tema următoare, supraveghetorul de circumscripţie a arătat că, prin Cuvântul şi organizaţia sa, Iehova ne furnizează „Ajutor pentru a deveni adulţi în ce priveşte înţelegerea Bibliei“. Înţelegerea a fost definită drept „capacitatea de a privi un lucru în profunzimea lui, de a-i discerne părţile componente sesizând relaţia dintre acestea şi întreg, distingându-i astfel semnificaţia“. Cine ne poate ajuta să dezvoltăm această capacitate? Iehova ne-a dat daruri sub formă de oameni pentru a ne ajuta să facem progrese spirituale (Ef. 4:11, 12). Organizaţia sa pământească ne îndeamnă să citim Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi şi să asistăm cu regularitate la toate întrunirile congregaţiei (Ps. 1:2). Noi suntem instruiţi cum să folosim Biblia şi publicaţiile noastre creştine la studiul personal şi la studiul în familie, precum şi când ne pregătim pentru întruniri şi pentru serviciul de teren. Aţi profitat de toate aceste măsuri? Respectaţi un program personal de citire a Bibliei? Acesta este esenţial dacă nu dorim să cedăm în faţa tendinţelor actuale, a modei, a filozofiilor şi a influenţelor corupătoare ale lumii. — Col. 2:6–8.
6 Trebuie să ne exersăm facultăţile de percepţie: În prima sa cuvântare, intitulată „Să ne ocrotim spiritualitatea prin exersarea facultăţilor de percepţie“, vorbitorul delegat a explicat că cei din lume nu pot face deosebire între bine şi rău (Is. 5:20, 21). Aceasta deoarece oamenii din lume nu vor să recunoască şi să respecte normele drepte ale lui Dumnezeu. În schimb, noi, cei ce am primit instruire spirituală în organizaţia lui Iehova, apreciem normele lui Dumnezeu care au menirea de a ne îndruma în ce priveşte activităţile zilnice şi de a ne fi ghid de conduită. Astfel, suntem în măsură să ne dăm seama noi înşine de ceea ce este bun şi acceptabil în ochii lui Iehova şi de ceea ce este în armonie cu voinţa sa perfectă. — Rom. 12:2.
7 Pentru a evita modul de gândire confuz al lumii şi roadele rele culese de aceasta, trebuie să ne exersăm încontinuu facultăţile de percepţie. Dar cum? Aşa cum este consemnat în Evrei 5:12–14, apostolul Pavel a subliniat necesitatea de a ne hrăni cu ceva mai nutritiv decât ‘laptele’ cuvântului. Avem nevoie de hrană spirituală solidă, cum este aceea pe care o primim la studiul de carte al congregaţiei când analizăm profeţia lui Isaia. Apoi, trebuie să aplicăm cu promptitudine ceea ce învăţăm. Făcând aşa, ne convingem de justeţea principiilor şi normelor lui Iehova. În acest fel ne exersăm facultăţile de percepţie pentru a deosebi în mod clar binele de rău.
8 Din nefericire, unii s-au clătinat din punct de vedere spiritual. De ce? Ei nu şi-au concentrat atenţia asupra a ceea ce este bun şi drept în ochii lui Iehova. Ca urmare, ei au căzut victime talk-show-urilor care aveau un conţinut necorespunzător din punct de vedere biblic, muzicii degradante sau influenţelor rele din spaţiile de discuţii pe Internet. Dacă acţionăm cu înţelepciune, oamenii imorali, stupizi sau răi nu vor avea nici o putere asupra noastră. — Prov. 13:20; Gal. 5:7; 1 Tim. 6:20, 21.
9 Tinerii trebuie să fie „copii mici cu privire la răutate“: Programul a avut două teme care i-au îndemnat în mod concret pe tineri să-şi dezvolte facultăţile de percepţie. Vorbitorii au arătat că a fi „copii mici cu privire la răutate“ înseamnă a rămâne fără experienţă, adică inocenţi asemenea copiilor, cu privire la lucrurile care sunt necurate în ochii lui Iehova (1 Cor. 14:20). Toţi am fost îndemnaţi să veghem cu stricteţe la modul în care ne folosim timpul ca să nu ne expunem la tot felul de răutăţi şi să nu fim afectaţi de acestea (Ef. 5:15–17). Am fost îndemnaţi să fim foarte atenţi la cât de mult timp petrecem citind materiale care nu contribuie în mod direct la progresul nostru în înţelegerea lucrurilor spirituale. Aţi făcut aşa? Ce dezvăluie rezultatele? Pe lângă citirea zilnică a Bibliei, fiţi hotărâţi să ţineţi pasul cu citirea materialului pe care îl furnizează organizaţia. Aceasta îi va ajuta pe toţi, inclusiv pe cei noi, să ‘dobândească pricepere’. — Prov. 4:7–9.
10 „Să tragem foloase din aplicarea principiilor biblice folosindu-ne capacitatea de înţelegere“: Aceasta a fost tema ultimei cuvântări din programul congresului special de o zi. Vorbitorul delegat a explicat că Iehova este Sursa înţelegerii dătătoare de viaţă, care este infinit superioară celei a întregii omeniri. Să ne imaginăm ce înseamnă să avem ocazia de a cunoaşte gândurile lui Iehova! El le dă cu generozitate înţelepciune celor ce o caută cu sinceritate şi o cer cu credinţă (Prov. 2:3–5, 9; 28:5). Profitaţi din plin de ceea ce oferă el?
11 Am fost îndemnaţi să învăţăm să recunoaştem principiile când citim Biblia (2 Tim. 3:16, 17). Să le studiem cu atenţie pentru a avea o înţelegere exactă a declaraţiilor lui Iehova. Faceţi-vă timp să meditaţi la aceste principii şi fixaţi-vi-le în minte şi în inimă. În acest fel, vă veţi exersa facultăţile de percepţie şi veţi putea avea succes când luaţi decizii în viaţă (Ios. 1:8). Să ne gândim la câteva situaţii cu care se confruntă mulţi şi să vedem în ce fel aplicarea principiilor biblice ne poate ajuta să avem succes.
12 Ar trebui să accept un anumit tip de îmbrăcăminte sau pieptănătură? Tendinţele modei în materie de îmbrăcăminte şi pieptănătură reflectă deseori un spirit de răzvrătire. Acest spirit îi influenţează pe oameni determinându-i să se îmbrace neglijent şi respingător sau într-un mod care inspiră senzualitate. Ce principii biblice relevante ne vor ajuta să ne opunem acestor tendinţe? Dacă ne exersăm facultăţile de percepţie, vom ţine cont de principiul din 1 Timotei 2:9, 10, acela de a ne îmbrăca „cu modestie şi judecată sănătoasă . . . aşa cum se cuvine unor [oameni] care declară că îl venerează pe Dumnezeu“. Alte principii care se aplică în acest sens sunt cele menţionate în 2 Corinteni 6:3 şi Coloseni 3:18, 20.
13 Ce pot face pentru a păstra strânse legăturile familiale? Este vital să existe o bună comunicare între membrii familiei. Iată ce se spune în Iacov 1:19: „Orice om trebuie să fie prompt la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie“. Membrii familiei trebuie să se asculte unii pe alţii şi să discute între ei, deoarece comunicarea în familie este ca o şosea cu două sensuri. Chiar şi atunci când spunem adevărul, dacă o facem cu mândrie şi mânie sau într-un mod tăios, probabil că vom face mai mult rău decât bine. Aşadar, indiferent că eşti un soţ sau o soţie, un părinte sau un copil, vorbirea trebuie „să fie întotdeauna plină de farmec, dreasă cu sare“. — Col. 4:6.
14 Sunt influenţat de materialism? Materialismul constituie o presiune din partea lumii şi nu face decât să complice viaţa unei persoane. Nu el este uşa spre fericire (Ecl. 5:10; Luca 12:15; 1 Tim. 6:9, 10)! Pentru a nu cădea în capcana materialismului, Isus ne-a învăţat următorul principiu important: Să ne păstrăm ochiul simplu. A duce o viaţă echilibrată, mai puţin complicată înseamnă a ne concentra asupra intereselor Regatului, făcând ca orice altceva să ocupe un loc secundar. — Mat. 6:22, 23, 33.
15 Care ar trebui să fie obiectivul nostru: Cuvântul lui Dumnezeu este o sursă demnă de încredere de principii drepte care ne pot îndruma când luăm decizii. Noi trebuie să cunoaştem aceste principii, să medităm la ele şi să înţelegem cum se aplică în viaţă. Exersându-ne astfel ‘facultăţile de percepţie pentru a deosebi binele şi răul’, vom trage foloase şi îl vom onora pe Iehova. — Evr. 5:14.