Fiţi atenţi când întâlniţi persoane surde în teritoriul vostru
1 Iehova ne adresează invitaţia: „«Vino!» . . . Oricine vrea, să ia apa vieţii gratis“ (Rev. 22:17). Printre cei care răspund la această invitaţie se află tot mai mulţi surzi. Ca urmare, pe parcursul ultimilor 13 ani, numai filiala din Statele Unite a aprobat formarea a 27 de congregaţii şi a 43 de grupe de surdo-muţi.
2 Aceste congregaţii şi grupe îşi concentrează în activitatea de predicare toate eforturile pentru a lua legătura cu surzii şi cu cei cu defecte auditive din teritoriul lor. Dar şi la noi în ţară există multe persoane de acest fel care trebuie găsite şi cărora trebuie să li se depună mărturie.
3 Ce puteţi face? Aţi observat în locurile publice persoane care folosesc limbajul mimico-gestual (limbajul semnelor)? Cunoaşteţi pe cineva la locul de muncă sau la şcoală care are în familie o persoană surdă? În timp ce vă desfăşuraţi activităţile cotidiene, fiţi atenţi când întâlniţi persoane surde. Dar cum puteţi fi siguri că li se va depune mărturie despre Regat?
4 Depunerea mărturiei: Multe persoane surde progresează mai repede în învăţarea adevărului când sunt în compania Martorilor surzi la întrunirile unde se foloseşte limbajul mimico-gestual. Prin urmare, dacă în localitatea voastră există un Martor care cunoaşte acest limbaj, secretarul congregaţiei voastre trebuie să trimită congregaţiei din care face parte acest frate informaţii despre toţi surzii din teritoriu.
5 Dar dacă nu există nimeni în apropiere care să le acorde ajutor spiritual surzilor din teritoriu? Cum îi puteţi ajuta? De ce să nu le faceţi o vizită ulterioară şi să vorbiţi cu un membru al familiei lor care nu are probleme cu auzul? Pentru a le depune mărturie persoanelor surde într-un mod mai eficient, unii vestitori au învăţat limbajul mimico-gestual. — Fap. 16:9, 10.
6 Fiind atenţi când întâlniţi persoane surde în teritoriul vostru, le puteţi oferi şi acestora posibilitatea de a lua apa vieţii gratis. — Mat. 10:11.