Sunt în joc vieţi omeneşti!
1 Biblia arată clar că Iehova doreşte „ca orice fel de oameni să fie salvaţi“. Însă este adevărat şi că perspectivele de viaţă ale miliardelor de oameni de pe pământ depind de atitudinea acestora faţă de Iehova Dumnezeu şi faţă de Regatul său condus de Isus Cristos. O atitudine potrivită se poate baza numai pe „o cunoştinţă exactă a adevărului“ (1 Tim. 2:3, 4). În timp ce îi înştiinţăm pe oameni că în curând pământul va fi curăţat de toată răutatea pentru a face loc noii lumi drepte a lui Dumnezeu, avem sarcina de a efectua o lucrare vitală de salvare de vieţi. — Mat. 24:14; 28:19, 20; Rom. 10:13–15.
2 De ce este aşa de urgent? Isus a dat un avertisment în legătură cu „un mare necaz, cum nu a mai avut loc de la începutul lumii“ (Mat. 24:21). Apogeul acestui necaz va fi la Armaghedon (Rev. 16:16). Dacă nu reacţionează la vestea bună, oamenii, inclusiv rudele noastre necredincioase, vecinii, colegii de muncă, colegii de şcoală şi alte cunoştinţe, vor fi distruşi. Dar noi suntem preocupaţi să ajungem la „orice fel de oameni“, imitându-l astfel pe Dumnezeu, care şi-a manifestat iubirea faţă de întreaga lume a omenirii dându-l pe fiul său, Isus Cristos, ca răscumpărare pentru toţi (Ioan 3:16). Noi trebuie să ne străduim plini de zel să-i invităm pe toţi să fugă la locul de siguranţă oferit de Dumnezeu. Efectuându-ne cu conştiinciozitate lucrarea de predicare, putem evita vina de sânge. — Ezec. 33:1–7; 1 Cor. 9:16.
3 Care este obiectivul nostru? Cuvântul lui Dumnezeu accentuează de repetate ori importanţa lucrării de predicare. Aşa cum a spus apostolul Pavel, ‘iubirea pe care o are Cristos ne obligă’ să trăim în armonie cu căile lui Dumnezeu (2 Cor. 5:14). În plus, revista Turnul de veghere subliniază deseori obligaţia noastră de a predica. Ministerul nostru pentru Regat ne furnizează în permanenţă îndrumări în legătură cu modul în care să efectuăm lucrarea de predicare. Bătrânii organizează lucrarea şi ne îndeamnă să participăm la ea. Vestitorii din congregaţie ne invită să participăm împreună cu ei la minister. Auzim de multe ori vorbindu-se despre pregătirea introducerilor, oferirea revistelor şi a altor publicaţii, efectuarea vizitelor ulterioare, conducerea studiilor biblice şi folosirea oricărei ocazii pentru a depune mărturie. Toate acestea ne ajută să ne îndeplinim obiectivul de a salva vieţi omeneşti! — 1 Cor. 9:22, 23; Ef. 1:13.