Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • km 7/00 pag. 1
  • „Toate să se facă spre zidire“

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • „Toate să se facă spre zidire“
  • Serviciul pentru Regat – 2000
  • Materiale similare
  • Discernământul să vă păzească
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1997
  • Să menţinem unitatea creştină în relaţiile de afaceri
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1987
  • Cu ce preţ veţi face afaceri?
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1995
  • Fiţi ziditori
    Serviciul pentru Regat – 1995
Vedeți mai multe
Serviciul pentru Regat – 2000
km 7/00 pag. 1

„Toate să se facă spre zidire“

1 În relaţiile cu fraţii noştri trebuie să acţionăm spre zidirea lor. Aceasta înseamnă să fim preocupaţi de ocrotirea intereselor lor spirituale. Dacă în cadrul serviciului nostru laic ne ocupăm cu promovarea unor produse sau servicii, trebuie să fim atenţi ca nimic din ceea ce facem să nu-i poticnească pe fraţii noştri. — 2 Cor. 6:3; Filip. 1:9, 10.

2 Unii s-au angajat în diferite afaceri riscante, considerându-i pe colaboratorii lor creştini potenţiali clienţi. Anumite firme de vânzări îşi îndeamnă salariaţii să vadă în fiecare persoană un potenţial client, inclusiv în cei ce au aceeaşi religie cu ei. Unii fraţi au organizat reuniuni mari cu Martori în scopul de a-i îndemna pe aceştia să intre în afacere. Alţii îşi promovează afacerea oferindu-le colaboratorilor lor în credinţă articole, broşuri, informaţii pe Internet sau casete audio şi video fără ca aceştia să le solicite lucrurile respective. Ar fi potrivit ca un creştin să-şi folosească relaţiile teocratice pentru a profita de fraţii săi spirituali? Nu! — 1 Cor. 10:​23, 24, 31–33.

3 Fraţii trebuie să fie atenţi: Acest lucru nu înseamnă că un creştin nu poate să facă afaceri cu un alt frate. Aceasta este o chestiune personală. Însă unii se lansează în afaceri care încurajează lăcomia şi îi îndeamnă pe colaboratorii lor în credinţă să devină parteneri sau investitori. Multe dintre aceste afaceri riscante eşuează, participanţii pierzând sume uriaşe de bani. Deşi cei ce au intrat în afacere poate că au fost motivaţi de dorinţa de a obţine un profit rapid, iniţiatorul nu ar trebui să se considere scutit de orice responsabilitate dacă afacerea eşuează. El trebuie să se gândească dinainte cu atenţie cum va fi afectată bunăstarea spirituală şi fizică a fraţilor săi în eventualitatea în care afacerea nu va avea succes. Îndeosebi cei ce se află în poziţii de răspundere teocratică trebuie să fie atenţi în privinţa activităţilor laice pe care le efectuează întrucât fraţii îi tratează cu respect şi au mare încredere în ei. Ar fi greşit să abuzeze de această încredere. Dacă un frate pierde respectul celorlalţi, el îşi poate pierde privilegiile de serviciu sacru.

4 Obiectivul nostru ar trebui să fie ca „toate să se facă spre zidire“ (1 Cor. 14:26). Trebuie să evităm să facem ceva care să introducă sau să promoveze în congregaţie activităţi comerciale. Acestea nu au nimic în comun cu motivele scripturale pentru care ne întrunim. — Evr. 10:24, 25.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează