Cutia cu întrebări

◼ Cine ar trebui să rostească rugăciuni la întrunirile congregaţiei?

Rugăciunile de la întruniri sunt o parte esenţială a închinării noastre. Reprezentarea altora înaintea lui Iehova este un privilegiu preţios şi o mare responsabilitate. Având în vedere importanţa acestui lucru, bătrânii trebuie să dea dovadă de o judecată sănătoasă când decid ce fraţi pot să rostească rugăciuni la întruniri. Fraţii botezaţi care reprezintă congregaţia trebuie să fie miniştri creştini maturi, să fie cunoscuţi ca exemple bune şi să se bucure de respectul congregaţiei. Rugăciunile lor pline de respect trebuie să dezvăluie că au o relaţie excelentă cu Iehova Dumnezeu. Articolul „Rugăciuni publice izvorâte dintr-o inimă umilă“, apărut în revista Turnul de veghere din 1 octombrie 1987, menţionează unele principii importante, deosebit de utile pentru cei ce se roagă în public în folosul congregaţiei.

Bătrânii nu ar trebui să-l numească pe un frate să rostească o rugăciune dacă acesta are o conduită discutabilă sau este neserios. Nu va fi ales nici un frate care are tendinţa de a fi nemulţumit sau care este înclinat să se folosească de rugăciunea publică pentru a face cunoscute neînţelegerile personale (1 Tim. 2:8). Chiar dacă un frate adolescent este botezat, bătrânii trebuie să decidă dacă el este matur din punct de vedere spiritual să se roage în numele congregaţiei. —Fap. 16:1, 2.

Uneori, la întrunirile pentru serviciul de teren, poate că este necesar ca o soră botezată să rostească rugăciunea dacă nu este prezent un frate calificat care să reprezinte grupul. Ea trebuie să-şi acopere în mod corespunzător capul. Dacă se ştie dinainte că la anumite întruniri pentru serviciu nu va fi prezent nici un frate calificat, bătrânii trebuie să numească o soră calificată care să conducă.

De obicei, preşedintele întrunirii publice rosteşte rugăciunea de deschidere. Însă la alte întruniri ale congregaţiei, când sunt disponibili mai mulţi fraţi calificaţi, pot fi numiţi să rostească rugăciunile de deschidere sau de încheiere şi alţii în afară de fratele care deschide întrunirea sau de cel repartizat să ţină ultima temă. În orice caz, fratele care este numit să se roage la o întrunire a congregaţiei trebuie să fie informat dinainte, astfel încât să se poată gândi ce va spune. În acest fel va putea rosti o rugăciune coerentă şi sinceră, potrivită pentru o anumită întrunire.

Aceste rugăciuni nu trebuie să fie lungi. Când un frate rosteşte o rugăciune în public, de obicei el este înţeles mai bine dacă stă în picioare şi vorbeşte suficient de tare şi în mod clar. Acest lucru le va permite tuturor celor întruniţi să audă rugăciunea şi să spună la sfârşit un sincer „Amin“. — 1 Cron. 16:36; 1 Cor. 14:16.