Modificare în ce priveşte numărul necesar de ore pentru pionieri
1 Toţi preţuim faptul că avem în congregaţie pionieri regulari şi auxiliari silitori. Chiar şi acolo unde teritoriul este mic şi este parcurs în mod temeinic, pionierii au dat un exemplu excelent datorită serviciului lor zelos pentru Regat. Ei i-au încurajat pe toţi vestitorii să se menţină ocupaţi în căutarea celor care au o „dispoziţie corectă“. — Faptele 13:48, NW.
2 Societatea a observat dificultăţile crescânde cu care se confruntă pionierii mai ales în ce priveşte găsirea unui loc de muncă cu jumătate de normă care să le permită să se îngrijească în mod corespunzător de necesităţile lor, astfel încât să continue serviciul cu timp integral. De asemenea, deşi unii doresc din toată inima să fie pionieri, situaţia economică care există în prezent în multe ţări face ca acest lucru să fie tot mai dificil de realizat. Aceşti factori, precum şi alţii, au fost analizaţi cu atenţie pe parcursul ultimelor luni.
3 Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Societatea a redus numărul necesar de ore atât pentru pionierii regulari, cât şi pentru pionierii auxiliari. Începând cu anul calendaristic 1999, numărul necesar pentru pionierii regulari va fi de 70 de ore lunar, sau un total anual de 840 de ore. Numărul necesar pentru pionierii auxiliari va fi de 50 de ore lunar. Numărul necesar de ore pentru pionierii speciali şi pentru misionari nu se va schimba, întrucât Societatea a luat măsuri pentru a-i ajuta să se îngrijească de necesităţile lor materiale fundamentale. Astfel, aceştia se pot concentra într-un mod mai deplin asupra lucrării de predicare şi de facere de discipoli.
4 Sperăm că această modificare în ce priveşte numărul necesar de ore îi va ajuta pe mulţi pionieri să-şi păstreze acest preţios privilegiu de serviciu. De asemenea, această modificare trebuie să le ofere cât mai multor vestitori posibilitatea de a începe serviciul de pionier auxiliar şi regular. Ce binecuvântare se va dovedi a fi aceasta pentru fiecare membru al congregaţiei!