Suntem hotărâţi să trăim conform modului de viaţă care îi place lui Iehova
1 Un punct-cheie al programului congreselor „Modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu“ a fost rezoluţia adoptată în cuvântarea finală. Rezoluţia a început cu următoarea declaraţie: „Noi . . . declarăm din toată inima că modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu este cel mai bun mod de viaţă“. Să ne amintim câteva puncte principale ale acestei rezoluţii la sfârşitul căreia am rostit un „Da“!
2 Suntem hotărâţi să ne păstrăm curaţi înaintea lui Iehova, nepătaţi de această lume. Vom continua să punem voinţa lui Dumnezeu pe primul plan în viaţa noastră. Folosind ca ghid Cuvântul său, Biblia, nu vom devia nici la dreapta, nici la stânga, confirmând astfel că modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu este superior modului de viaţă al lumii.
3 Omenirea, în general, ignoră modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu şi seceră consecinţele (Ier. 10:23). Prin urmare, noi trebuie să continuăm să ne lăsăm învăţaţi de Marele nostru Instructor, Iehova, care ne spune: „Iată calea. Umblaţi pe ea“ (Is. 30:21, NW). Modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu, aşa cum este prezentat în Scripturi, este superior în toate privinţele. Pentru a trăi conform acestui mod de viaţă este necesar să tragem maximum de foloase din toată instruirea pe care ne-o furnizează Iehova.
4 Programul lui Iehova de instruire superioară: Iehova ne învaţă care este adevăratul scop al vieţii şi cum să ne folosim viaţa pentru a trage foloase maxime. El ne învaţă cum putem să ne îmbunătăţim calitatea vieţii din punct de vedere mental, moral şi spiritual. El ne instruieşte cum să trăim în pace cu fraţii noştri, cu familiile noastre şi cu semenii noştri. El face aceasta prin intermediul manualului său, Biblia, şi al organizaţiei sale.
5 Întrunirile congregaţiei joacă un rol extrem de important în acest sens. În timp ce asistăm şi participăm cu regularitate la toate cele cinci întruniri, noi primim o instruire amplă în ce priveşte calitatea noastră de miniştri ai veştii bune şi o instruire echilibrată referitoare la viaţa creştină (2 Tim. 3:16, 17). Cu ocazia congreselor, Marele nostru Instructor ne furnizează o instruire teocratică suplimentară. Obiectivul nostru ar trebui să fie acela de a nu lipsi niciodată de la vreo întrunire sau sesiune a vreunui congres, dacă sănătatea şi împrejurările ne permit să participăm.
6 În zilele care ne stau în faţă, să continuăm în mod conştiincios să trăim conform modului de viaţă care îi place lui Dumnezeu, făcând aceasta spre lauda lui Iehova şi spre binele nostru veşnic! — Is. 48:17.