Folosiţi broşurile pentru a stimula atât mintea, cât şi inima
1 Adevărul biblic trebuie prezentat în aşa fel, încât să stimuleze atât mintea, cât şi inima. Când le-a prezentat adevărul ascultătorilor săi, Isus a ales subiecte care îi interesau şi îi îndemnau la acţiune (Luca 24:17, 27, 32, 45). Succesul ministerului nostru depinde în mare măsură de străduinţa noastră de a identifica necesităţile spirituale ale celor ce ne ascultă.
2 Broşurile pot fi un instrument eficient pentru a sensibiliza mintea şi inima celor pe care îi întâlnim în minister. Gândiţi-vă dinainte cine ar putea reacţiona favorabil la mesajul conţinut de fiecare broşură pe care o prezentăm în luna august:
— Se îngrijeşte într-adevăr Dumnezeu de noi? Oamenii cu o situaţie economică precară sau cei care au avut experienţe amare vor aprecia acest mesaj consolator despre un viitor fără suferinţă.
— Care este scopul vieţii? — Cum îl puteţi afla? Tinerii care se gândesc în mod serios la viitorul lor vor trage foloase din răspunsurile bazate pe Biblie pe care le dă această broşură.
— Bucură-te pentru totdeauna de viaţă pe pământ! Numeroasele imagini şi versete citate îi vor ajuta pe copii şi pe cei ce nu citesc prea bine să înţeleagă scopurile lui Dumnezeu.
— Guvernul care va aduce Paradisul. Orice funcţionar guvernamental poate fi sensibil la mesajul acestei broşuri, care prezintă modul în care Regatul lui Dumnezeu va soluţiona problemele dificile ale omenirii.
— Când vă moare cineva drag. Mulţi antreprenori de pompe funebre se bucură să aibă la dispoziţie această broşură pentru a le oferi un exemplar familiilor îndoliate. Vestitorii care depun mărturie în cimitire folosesc această broşură pentru a le aduce mângâiere celor îndoliaţi. Două surori au abordat o familie formată din şapte persoane care se rugau lângă un mormânt. În urma împărtăşirii mesajului consolator din broşură s-a început în ziua următoare un studiu biblic cu mama!
— Trebuie să crezi în Trinitate? O persoană foarte religioasă poate reacţiona la adevărul din această broşură bine documentată, care demască doctrina fundamentală a creştinătăţii.
3 Familiarizaţi-vă cu fiecare broşură şi gândiţi-vă cum o puteţi folosi mai bine în teritoriul vostru. Pentru sugestii referitoare la modul de a prezenta broşurile, vedeţi ultima pagină a Ministerului nostru pentru Regat din iulie 1998. Iehova să vă binecuvânteze eforturile de a sensibiliza atât mintea, cât şi inima oamenilor. — Mar. 6:34.