Lucraţi din toată inima!
1 Avem o mulţime de motive pentru a-i fi recunoscători lui Iehova. Printre acestea se numără lucrurile pe care le-a făcut el în trecut, cele pe care le face acum şi cele pe care le va mai face în viitor. La ce ar trebui să ne îndemne recunoştinţa? Un psalm al lui David dă răspunsul: „Voi binecuvânta pe DOMNUL în orice timp; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea“. — Ps. 34:1.
2 În Biblie ni se porunceşte cu claritate să predicăm. Aceasta este o lucrare pe care o efectuăm „din toată inima, ca pentru Domnul“ (Col. 3:23). Cât de mult vom face în minister dacă lucrăm într-adevăr din toată inima? Dacă ne gândim la iubirea lui Iehova pentru noi, în mod sigur inima ne îndeamnă să le vorbim cu zel altora despre el şi despre scopurile lui preţioase! Suntem îndemnaţi să facem tot ce putem.
3 În mod raţional, ar fi de aşteptat ca o persoană care lucrează din toată inima să dorească să păstreze în centrul atenţiei serviciul sacru. Psalmistul care, evident, simţea astfel, a declarat: „De şapte ori pe zi Te laud“ (Ps. 119:164). Cei care sunt în asentimentul psalmistului profită de ocazii pentru a-l lăuda pe Iehova. În funcţie de situaţia lor, ei slujesc cu zel cât mai mult posibil.
4 Ocaziile de a-l lăuda pe Iehova ne înconjoară: Nu trebuie să aşteptăm până ce luăm parte la lucrarea de la uşă la uşă ca să predicăm vestea bună. Colegii noştri de muncă, de şcoală, rudele şi cunoştinţele trebuie să audă cu toţii mesajul Regatului. Când călătorim, putem începe discuţii care conduc la depunerea unei mărturii personalului din hoteluri, lucrătorilor de la restaurante, celor care lucrează la staţiile de benzină sau şoferilor de taxi. Când suntem acasă le-am putea depune mărturie vecinilor sau celor care efectuează servicii la domiciliu. Dacă suntem internaţi în spital, acolo există infirmiere, doctori şi alţi pacienţi cărora le putem predica informal.
5 Mărturia informală dă roade: Doi Martori se plimbau într-o zi prin parc şi au început o conversaţie cu un bărbat care îşi plimba copilul în cărucior. În cele din urmă, acesta şi soţia lui au îmbrăţişat adevărul. Bărbatul a dezvăluit mai târziu că, cu puţin timp înainte de a-i întâlni pe cei doi Martori, el se rugase lui Dumnezeu, spunând: ‘Dacă exişti, ajută-mă te rog să te cunosc’. El consideră întâlnirea din parc drept răspunsul lui Iehova la rugăciunea sa.
6 Cei care doresc din toată inima să-i ajute pe alţii din punct de vedere spiritual au parte de mari bucurii. Ei ştiu că un astfel de serviciu, făcut „cu toată inima“, îi face plăcere lui Iehova. — 1 Cron. 28:9.