Fiţi ziditori
1 Întrucât trăim „timpuri critice, cărora cu greu li se . . . face faţă“, toţi avem nevoie de încurajare (2 Tim. 3:1, NW). Fiind perfect conştient de această necesitate chiar şi în zilele sale, Pavel era nerăbdător să folosească ocaziile de asociere cu fraţii ca pe un „schimb de încurajări“. El şi-a îndemnat fraţii să ‘urmărească lucrurile . . . care duc la zidirea reciprocă’ (Rom. 1:11, 12, NW; 14:19). Aceste eforturi au reuşit să ‘întărească sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă’ (Fap. 14:22). Astăzi avem o nevoie acută de astfel de încurajări.
2 Putem fi ziditori faţă de alţii prin ceea ce spunem. Când sunt folosite corect, cuvintele noastre pot fi „ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint“ (Prov. 25:11). Participând la întruniri, noi „ne îndemnăm unii pe alţii“ (Evr. 10:25). Ne putem folosi în mod pozitiv limba atunci când relatăm experienţe, când adresăm laude sau când discutăm chestiuni spirituale. O astfel de utilizare sănătoasă a limbii este ‘bună pentru zidire, dându-le har celor care o aud’. — Ef. 4:29.
3 Vorbiţi despre lucruri ziditoare: În Filipeni 4:8, Pavel a furnizat îndrumări utile pentru vorbirea noastră. El a spus că ar trebui să ne gândim la orice lucru adevărat, care merită consideraţie, drept, cast, demn de iubire, cu un renume bun, virtuos şi demn de laudă. Putem fi siguri că, dacă ceea ce spunem este bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu, atunci va fi întotdeauna adevărat şi de folos pentru alţii (Ioan 17:17). Dedicarea noastră creştină, ceea ce învăţăm la întrunirile congregaţiei, cum ne efectuăm în mod deplin ministerul şi alte chestiuni asemănătoare sunt lucruri care merită consideraţie. Conversaţiile pozitive care au la bază normele şi principiile din Cuvântul lui Dumnezeu ne vor ajuta în mod sigur să obţinem „înţelepciune spre mântuire“ (2 Tim. 3:15). Ne putem exprima aprecierea pentru conduita castă de care dau dovadă membrii organizaţiei curate a lui Iehova. Putem lăuda actele de bunătate iubitoare manifestate de fraţii noştri (Ioan 13:34, 35). Printre lucrurile care au un renume bun se numără calităţile creştine sănătoase cum ar fi credinţa, bucuria, pacea şi îndelunga răbdare pe care le observăm la fraţii noştri. Discuţia despre astfel de lucruri virtuoase şi demne de laudă favorizează „ce este bine, în vederea zidirii“ altora. — Rom. 15:2.
4 În fiecare zi ne confruntăm cu îngrijorările descurajante ale lumii. Cât de înviorător este să facem abstracţie de ele şi să ne bucurăm de asocierea iubitoare cu fraţii noştri! Timpul preţios pe care îl putem petrece împreună este o comoară pe care o preţuim. Dacă suntem întotdeauna încurajatori şi ziditori, alţii vor putea spune pe bună dreptate despre noi: „Mi-au răcorit duhul“. — 1 Cor. 16:18.