Ne trezesc spiritualiceşte avertismentele lui Iehova?
1 Psalmistul l-a lăudat pe Iehova, spunând: „Avertismentele tale sunt preocuparea mea“ (Ps. 119:99, NW). Cuvântul ebraic tradus prin „avertismente“ transmite ideea că Iehova ne reaminteşte conţinutul legilor sale, al ordinelor, al regulilor, al poruncilor şi al regulamentelor sale. Dacă reacţionăm, ele ne vor trezi din punct de vedere spiritual şi ne vor face fericiţi. — Ps. 119:2.
2 Ca popor al lui Iehova, noi primim cu regularitate avertismente şi sfaturi. Multe dintre acestea le-am auzit înainte. Chiar dacă apreciem această încurajare, suntem înclinaţi să uităm (Iac. 1:25). Iehova furnizează cu răbdare avertismente iubitoare. Apostolul Petru a consemnat câteva dintre aceste avertismente ca să ‘ne trezească mintea sănătoasă, ca să ne amintim de poruncile Domnului’. — 2 Pet. 3:1, 2.
3 Ni se aminteşte de repetate ori despre importanţa studiului personal şi a asistării la întruniri. Se procedează astfel deoarece aceste activităţi sunt atât de vitale pentru bunăstarea noastră spirituală. — 1 Tim. 4:15; Evr. 10:24, 25.
4 Pentru unii, cea mai dificilă însărcinare este îndeplinirea misiunii creştine de a predica. Este nevoie de efort, hotărâre şi perseverenţă. Chiar dacă ne solicită mult, noi suntem ajutaţi să ‘stăm tari’ prin faptul că avem „picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii“. — Ef. 6:14, 15.
5 Serviciul nostru trebuie să fie motivat de mai mult decât de o simplă cunoaştere la nivel mintal a cerinţelor lui Iehova. Apostolul Pavel ne aminteşte că inima este cea care ne oferă motivaţia necesară pentru a face „o declaraţie publică pentru salvare“ (Rom. 10:10, NW). Dacă avem o credinţă puternică şi dacă inima noastră este înclinată spre avertismentele lui Iehova, ne vom simţi obligaţi să lăudăm în mod deschis numele său. — Ps. 119:36; Mat. 12:34.
6 Când lucrăm din greu pentru a înfăptui lucrări bune, ne aşteptăm pe drept ca aceasta să ne aducă bucurie (Ecl. 2:10). Pavel identifică bucuria ca fiind un rod al spiritului lui Iehova şi noi ar trebui să căutăm să abundăm în manifestarea lui. Petru a adăugat că un „efort susţinut“ va fi răsplătit cu un minister productiv, care aduce bucurie. — 2 Pet. 1:5–8.
7 Când ne confruntăm cu o problemă dificilă, ar trebui să ne amintim de poziţia fermă pe care au luat-o apostolii atunci când au declarat: „Noi nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut şi am auzit“ (Fap. 4:20). Atunci când ne amintim că ‘făcând aşa, ne vom mântui şi pe noi înşine, şi pe cei care ne ascultă’, ne simţim întăriţi să continuăm. — 1 Tim. 4:16.
8 Noi nu ne irităm, nici nu avem resentimente dacă primim în mod constant avertismente. Dimpotrivă, apreciem foarte mult valoarea lor extraordinară (Ps. 119:129). În aceste timpuri critice, suntem recunoscători pentru că Iehova continuă să ne amintească să ne trezim din punct de vedere spiritual şi să ne motiveze să fim zeloşi în lucrări excelente! — 2 Pet. 1:12, 13.