Binecuvântări care decurg din colaborarea cu alţii
1 Consideraţi că puteţi trage foloase din colaborarea cu alţii în minister? Isus a fost convins că da. Deşi recolta era bogată iar lucrătorii erau puţini, el a trimis 70 de discipoli să lucreze „doi câte doi“. Cât de recompensator a fost timpul petrecut în lucrarea de predicare „în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde urma să treacă El“! — Luca 10:1, 17; Mat. 9:37.
2 Faptul de a lucra împreună cu alţii este încurajator. Unii dintre noi sunt timizi şi găsesc că este dificil să-i abordeze pe necunoscuţi. Faptul de a fi însoţiţi ne poate da încredere pentru a vorbi cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă este cineva cu noi, ne poate fi mai uşor să lucrăm în modul în care am fost instruiţi (Prov. 27:17). Înţeleptul Solomon spunea: „Mai bine doi decât unul“. — Ecl. 4:9.
3 Este bine să lucrăm cu mai mulţi vestitori şi pionieri. Colaboratorii de serviciu ai apostolului Pavel, între care Barnaba, Sila, Timotei şi Ioan Marcu, au avut parte de numeroase binecuvântări în timp ce predicau împreună. Aceeaşi situaţie poate fi şi astăzi. Aţi lucrat cu cineva care este de mult timp la adevăr? După ce i-aţi observat modul iscusit în care depune mărturie, probabil că v-aţi însuşit unele idei excelente care v-au ajutat să faceţi îmbunătăţiri. I-aţi însoţit pe vestitorii relativ noi? În acest caz, le-aţi putut împărtăşi din cele învăţate de voi şi, astfel, poate că i-aţi ajutat să fie mai eficienţi şi să găsească o mai mare bucurie în ministerul lor.
4 Conduceţi în prezent vreun studiu biblic? Dacă da, ce-ar fi să-l invitaţi pe unul dintre bătrâni sau pe supraveghetorul de circumscripţie să vă însoţească? Este folositor pentru cei cu care studiem să facă cunoştinţă cu supraveghetorii. Dacă ezitaţi să conduceţi studiul în prezenţa unui bătrân, poate că acesta va fi dispus să-l conducă el, iar voi să observaţi cum procedează. După aceea, rugaţi-l să vă sfătuiască cum l-aţi putea ajuta pe student să progreseze mai rapid.
5 Când lucraţi împreună cu alţii, fiţi o companie încurajatoare. Fiţi pozitivi atunci când faceţi unele aprecieri la adresa teritoriului. Nu-i bârfiţi niciodată pe alţii şi nu vă plângeţi de aranjamentele făcute în congregaţie. În centrul atenţiei voastre să fie ministerul şi binecuvântările care provin de la Iehova. Dacă veţi face astfel, atât voi, cât şi cei care vă însoţesc în minister vă veţi întoarce acasă învioraţi pe plan spiritual.
6 Împrejurările vă pot împiedica să lucraţi cu regularitate cu alţi fraţi şi surori. Cu toate acestea, dacă aveţi posibilitatea, ce-ar fi să vă faceţi timp să lucraţi cu un alt vestitor? Amândoi veţi avea parte de binecuvântări! — Rom. 1:11, 12.