Să-i ajutăm într-un mod iubitor pe cei care manifestă interes
1 Îndrumat fiind de îngerul lui Iehova la un etiopian care manifesta un interes sincer, discipolul Filip s-a oferit, într-un mod iubitor, să-l ajute să înţeleagă ceea ce citise (Fap. 8:26–39). Ne străduim şi noi din răsputeri să-i ajutăm pe cei care manifestă interes? Ar trebui să facem lucrul acesta, având în vedere că porunca divină care ne-a fost trasată include facerea de discipoli (Mat. 28:19, 20). Ce putem face pentru a-i ajuta?
2 Să ne rezervăm timp în fiecare săptămână pentru a efectua vizite ulterioare. Să facem demersuri pentru a-i căuta pe toţi cei care au manifestat interes şi să încercăm să rezumăm discuţia biblică începută la vizita iniţială. Să ne fixăm în minte ca obiectiv iniţierea unui studiu biblic. Să revenim cu regularitate pentru a oferi ultimele ediţii ale revistelor Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Dacă se manifestă un interes sincer, puteţi să includeţi acea persoană în traseul vostru cu reviste.
3 Dacă la vizita iniţială aţi discutat despre valoarea Bibliei, aţi putea relua conversaţia, folosind una dintre sugestiile de la paginile 51 şi 52 din cartea Argumente, spunând ceva de genul:
◼ „Unii consideră că pentru lumea modernă în care trăim sfaturile pe care ni le oferă Biblia nu au o valoare practică. Dumneavoastră ce părere aveţi despre aceasta? [Permiteţi-i să răspundă.] Nu credeţi că o carte în măsură să ne dea sfaturi utile privitoare la modul în care am putea avea o viaţă fericită de familie ar fi practică? [Permiteţi-i să răspundă.] Teoriile şi uzanţele privitoare la viaţa de familie s-au schimbat de atâtea ori, iar rezultatele pe care le vedem astăzi nu sunt deloc pozitive. Dar cei care pun în practică ceea ce spune Biblia au familii stabile şi fericite“. Citiţi Coloseni 3:18–21. Oferiţi tractul De ce te poţi încrede în Biblie, după care explicaţi faptul că noi îi oferim gratuit un studiu regulat al Bibliei.
4 Aţi putea iniţia o discuţie despre starea morţilor în felul următor:
◼ „S-a discutat mult referitor la starea morţilor. Dumneavoastră ce credeţi că se întâmplă cu noi după ce murim? [Permiteţi-i să răspundă.] Majoritatea religiilor învaţă faptul că noi continuăm să existăm după moarte într-o stare oarecare. Mulţi au fost surprinşi însă când au văzut ce spune Biblia referitor la această chestiune. [Citiţi Eclesiastul 9:5.] Chiar dacă cei morţi nu sunt conştienţi de nimic, ei n-au fost daţi uitării. Dumnezeu a promis că îi va readuce la viaţă sub domnia Regatului său“. Referiţi-vă la Turnul de veghere din 15 octombrie 1994 sau la pagina 162 din cartea Paradisul, apoi discutaţi pe marginea versetelor şi a ilustraţiilor. Stabiliţi când să faceţi o vizită ulterioară, fixându-vă drept obiectiv începerea unui studiu biblic.
5 Dacă doriţi să explicaţi mai amănunţit punctul de vedere creştin referitor la instruire, aţi putea spune ceva de genul:
◼ „Unii consideră că pentru a te realiza în această lume şi pentru a avea bani din belşug trebuie să ai o pregătire care să facă impresie. Observaţi însă ce a spus înţeleptul rege Solomon: [citiţi Eclesiastul 2:21]. Din acest motiv, cea mai bună instruire care există este cea care ne învaţă despre guvernarea Regatului lui Dumnezeu“. Referiţi-vă la broşura „Iată, eu fac toate lucrurile noi!“, paginile 26–31. Oferiţi-vă să reveniţi şi să explicaţi care este motivul care l-a determinat pe Isus să afirme: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“. — Ioan 17:3.
6 Eunucul etiopian era conştient de faptul că nu putea înţelege fără ca cineva să-l îndrume (Fap. 8:31). Filip i-a acordat într-un mod iubitor ajutorul necesar. La rândul nostru, şi noi putem să ne arătăm faţă de alţii iubirea sinceră pe care le-o purtăm, acordându-le ajutor în acelaşi mod.