Noul program al adunării de circumscripţie
1 Începând din septembrie, tema noului program al adunării de circumscripţie este: „Rămâneţi treji, fiţi fermi, deveniţi viguroşi“ (NW). Tema se bazează pe cuvintele de încurajare ale apostolului Pavel adresate creştinilor din secolul întâi, cuvinte consemnate în 1 Corinteni 16:13.
2 La începutul programului se va scoate în evidenţă cât de necesar este să ne autoexaminăm încontinuu din punct de vedere spiritual. Ca să putem rămâne ferm ataşaţi de ceea ce este drept în aceste „zile din urmă“, trebuie să ne evaluăm în mod realist relaţia noastră cu Iehova şi poziţia noastră faţă de organizaţia pământească a lui Dumnezeu (2 Tim. 3:1). Ni se va reaminti faptul că Dumnezeu apreciază toată munca noastră plină de eforturi. Este necesar să învăţăm modalităţile prin care să aducem îmbunătăţiri calităţilor noastre creştine, cu ajutorul cărora ne vom putea păstra o conduită exemplară.
3 De asemenea, se va sublinia necesitatea de a fi plini de zel în lucrarea de facere de discipoli în timp ce căutăm să progresăm pe plan spiritual şi să dobândim noi responsabilităţi. În diferite cuvântări, demonstraţii şi discuţii vor fi prezentate sugestii practice prin care, în mod individual şi ca familie, ne putem păstra un program regulat de hrănire spirituală.
4 Sâmbătă, candidaţi calificaţi vor putea face, prin botezul în apă, o declaraţie publică a dedicării lor. Apoi duminică, cu toţii dorim să auzim cuvântarea publică intitulată „Care este poziţia voastră înaintea lui Dumnezeu?“
5 Programul se va încheia cu îndemnul de a rămâne fermi în credinţă, tratându-i întotdeauna pe alţii în spiritul iubirii şi al păcii. Adunarea de circumscripţie este una dintre ocaziile speciale pe care Iehova ni le pune tuturor la dispoziţie pentru a ne ‘îndemna la dragoste şi la fapte bune’ (Evr. 10:24, 25). Faceţi demersurile necesare pentru a asista la program în ambele zile.