Să-i pregătim pentru minister pe cei cu care studiem Biblia
1 Scopul principal pe care îl urmărim atunci când conducem studii biblice este acela de a face noi discipoli, viitorii noştri colaboratori în lucrarea de instruire a altor persoane (Mat. 28:19, 20). Aşadar, scopul studiului nu este numai acela de a le furniza cunoştinţă; trebuie să implantăm în ei o credinţă sinceră şi să-i pregătim ca, la rândul lor, să le împărtăşească altora speranţa pe care o au (2 Cor. 4:13). În ce moduri practice putem să-i ajutăm să se califice pentru a-i învăţa pe alţii? — 2 Tim. 2:2.
2 Faceţi din minister un obiectiv: Chiar de la început faceţi să fie evident faptul că închinarea adevărată implică o „declaraţie publică pentru salvare“ (Rom. 10:10, NW). Chiar numele pe care îl purtăm — Martorii lui Iehova — sugerează faptul că trebuie să le vorbim altora. Ajutaţi-i să înţeleagă faptul că sunt instruiţi nu numai pentru salvarea lor. După ce ei înşişi devin învăţători, cei care îi ascultă au posibilitatea să fie şi ei salvaţi. — 1 Tim. 4:16.
3 Recapitulaţi ceea ce aţi învăţat: Un ajutor valoros în activitatea noastră de instruire îl constituie recapitularea periodică a materialului parcurs. Aceasta îl ajută pe student să crească spiritualiceşte pe măsură ce noile adevăruri îi sunt sădite în minte şi în inimă. Noi înşine am constatat lucrul acesta când răspundem la întrebările recapitulative de la studiul Turnului de veghere. Pregătiţi întrebări simple, directe, la care persoana cu care studiaţi să poată răspunde cu propriile-i cuvinte.
4 Puteţi face recapitularea sub forma unei discuţii în serviciul de teren. Puneţi o întrebare sau descrieţi o situaţie frecvent întâlnită când se depune mărturie. Voi fiind în rolul de locatari, lăsaţi-l pe studentul vostru să vă demonstreze cum ar răspunde. Lăudaţi-l pentru ceea ce a făcut bine şi daţi-i sfaturi practice, care să-l ajute să facă şi mai bine data viitoare. Acest mod de instruire îi va arăta cum să folosească ceea ce a învăţat şi îl va face să devină mai destoinic în mânuirea Bibliei.
5 Cartea Argumente: Asiguraţi-vă că studentul vostru are cartea Argumente şi învăţaţi-l cum să o folosească. Arătaţi-i că aceasta ne oferă exemple ale modului în care putem începe o conversaţie şi ne arată cum putem răspunde la întrebări biblice sau la unele obiecţii. Folosiţi cartea la studiu pentru a demonstra cum le putem vorbi altora într-un mod convingător. Această carte îi va întări convingerile, făcându-l să aibă mai mult curaj în a le declara şi altora mesajul Regatului.
6 Subliniaţi importanţa întrunirilor: Întrunirile congregaţiei, în special întrunirea de serviciu şi Şcoala de minister teocratic, au rolul de a ne pregăti în vederea serviciului de teren. Toate elementele necesare unei mărturii eficiente sunt prezentate şi demonstrate de persoane cu experienţă şi îndemânare. Scoateţi în evidenţă importanţa întrunirilor şi faceţi tot ce puteţi pentru a-i ajuta să asiste. Prezenţa cu regularitate la întruniri îi poate oferi unui student stimulentul care să-l determine să devină un adevărat discipol al lui Isus.
7 Ceea ce nu trebuie să scăpaţi din vedere este propriul vostru exemplu. Zelul de a participa în minister şi faptul că faceţi acest lucru cu regularitate demonstrează aprecierea voastră sinceră faţă de adevăr. O astfel de conduită îl încurajează pe cel cu care studiaţi să facă mai mult în a-şi demonstra credinţa (Luca 6:40). Toate acestea pot ajuta o persoană nou interesată să considere ministerul un privilegiu şi să fie recunoscătoare că poate lua parte la el. — 1 Tim. 1:12.