Anunţuri
◼ Literatura care va fi utilizată în: August şi Septembrie: Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pămînt. Octombrie: Exemplare ale Turnului de veghere şi Treziţi-vă! Se pot oferi abonamente cu ocazia vizitelor ulterioare. Noiembrie: Biblia — Cuvîntul lui Dumnezeu sau al oamenilor? NOTĂ: Congregaţiile care nu au solicitat încă publicaţiile pentru campania sus-menţionată trebuie să le solicite pentru luna următoare folosind formularul de comandă pentru literatură (S(d)-14). Vă rugăm să solicitaţi revistele suplimentare necesare pentru distribuirea din octombrie.
◼ Congregaţiile trebuie să înceapă să solicite Calendarul Martorilor lui Iehova 1994 împreună cu comanda de literatură pe septembrie. Calendarele vor fi disponibile în engleză, franceză, germană, italiană, maghiară, română şi ucraineană.
◼ Fiecare congregaţie va primi trei formulare Inventarul literaturii (S(d)-18). Secretarul congregaţiei trebuie să se întîlnească cu slujitorul care se ocupă cu literatura la începutul lui august şi să stabilească o dată cînd să facă inventarul stocului de literatură al congregaţiei la sfîrşitul lunii. Trebuie numărată efectiv toată literatura care există în stoc, iar totalurile trebuie introduse pe formularul de inventar al literaturii. Numărul total al revistelor disponibile se poate obţine de la slujitorul care se ocupă de reviste. Vă rugăm să trimiteţi originalul la Biroul filialei nu mai tîrziu de 6 septembrie. Păstraţi o copie la indigo pentru dosarul vostru. Al treilea exemplar poate fi folosit drept ciornă. Inventarul trebuie făcut sub supravegherea secretarului, iar formularul completat trebuie verificat şi semnat de către supraveghetorul care prezidează.
◼ Fiecărei congregaţii i se va trimite o cantitate suficientă de formulare pentru a fi folosite în anul de serviciu 1994. Aceste formulare nu trebuie să fie risipite. Ele trebuie folosite doar în scopul prevăzut.
◼ Oricine este asociat cu o congregaţie trebuie să trimită prin intermediul acesteia toate abonamentele la Turnul de veghere şi Treziţi-vă!, care le includ pe cele noi, pe cele reînnoite şi pe cele personale.
◼ Biroul filialei nu va răspunde solicitărilor de literatură făcute de vestitori în mod individual. Cei care doresc publicaţii îi pot spune slujitorului care se ocupă de literatură, care le va include imediat în comanda lunară de literatură a congregaţiei. Supraveghetorul care prezidează trebuie să dispună să fie făcut un anunţ în fiecare lună înainte ca comanda lunară de literatură a congregaţiei să fie trimisă la Birou, astfel încît toţi cei interesaţi de obţinerea publicaţiilor personale să-i poată comunica acest lucru fratelui care se ocupă de literatură.
◼ Secretarul congregaţiei va compila raportul de serviciu pentru a-l insera în raportul de analiză a congregaţiei (S-10). Totodată el îl va instrui cu atenţie pe oricare bătrîn sau slujitor ministerial care îl poate ajuta să compileze raportul. Aceasta va asigura o dispunere corectă a informaţiilor necesare din fişele de activitate a proclamatorului congregaţiei (S-21). Formularul raport de analiză a congregaţiei (S-10) trebuie completat citeţ şi să conţină informaţii exacte, şi trebuie verificat cu atenţie de către comitetul de serviciu.
◼ Noi publicaţii disponibile:
Maghiară: Bucuraţi-vă de viaţa de familie (tract nr. 21); Cine guvernează în realitate lumea? (tract nr. 22). Română: Bucuraţi-vă de viaţa de familie (tract nr. 21); Cine guvernează în realitate lumea? (tract nr. 22).