Cititorii întreabă

De ce Martorii lui Iehova nu folosesc crucea în închinare?

Martorii lui Iehova cred cu tărie că, prin moartea sa, Isus Cristos a oferit jertfa de răscumpărare datorită căreia cei ce manifestă credinţă în el vor avea posibilitatea să trăiască veşnic (Matei 20:28; Ioan 3:16). Însă ei nu cred că Isus Cristos a murit pe o cruce, aşa cum este înfăţişat adesea în picturile tradiţionale. Ei consideră că obiectul execuţiei lui Isus a fost un stâlp vertical care nu avea un braţ transversal.

Obiceiul folosirii crucii îşi are rădăcinile în antica Mesopotamie, cu două mii de ani înainte de Cristos. Crucea apare şi pe unele gravuri scandinave în piatră ce datează din Epoca de Bronz, cu secole înainte de naşterea lui Cristos. Pentru aceşti păgâni crucea era „un simbol magic . . . care le aducea ocrotire şi noroc“, a scris Sven Tito Achen, istoric danez şi expert în simboluri, în cartea sa Symbols Around Us. Prin urmare, nu este deloc surprinzător că New Catholic Encyclopedia recunoaşte următoarele: „Crucea este întâlnită atât la popoarele din perioada precreştină, cât şi la popoarele necreştine, pentru majoritatea cărora este un simbol cosmic sau natural“. Atunci de ce au ales bisericile crucea drept cel mai important simbol sacru al lor?

William E. Vine, reputat biblist britanic, ne aduce în atenţie următoarele fapte incontestabile: „Pe la mijlocul secolului al III-lea A.D., păgânii erau acceptaţi în biserici; mai mult, . . . li s-a permis să-şi păstreze semnele şi simbolurile păgâne. Astfel a fost adoptat şi Tau-l sau T-ul, . . . cu bara transversală coborâtă“ (Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words).

Biblistul Vine afirmă în continuare că, în originalul grecesc, atât substantivul redat „cruce“, cât şi verbul redat „a crucifica“ indică „un par sau stâlp vertical . . . care se deosebea de crucea ecleziastică, ce avea două braţe“. În armonie cu observaţiile lui Vine, în Companion Bible, editată de Universitatea Oxford, apare următorul comentariu: „Dovezile arată că . . . Domnul a fost omorât pe un stâlp vertical, nu pe două bucăţi de lemn încrucişate într-un anumit unghi“. Este cât se poate de clar că bisericile au adoptat o tradiţie nebiblică.

Istoricul Achen, citat anterior, afirmă: „În următoarele două secole de la moartea lui Isus Cristos este puţin probabil ca creştinii să fi folosit simbolul crucii“. Pentru primii creştini, spune el în continuare, crucea „trebuie să fi fost în principal un simbol al răului şi al morţii, asemenea ghilotinei sau scaunului electric pentru generaţiile de mai târziu“.

Însă trebuie precizat un lucru şi mai important: Indiferent de instrumentul folosit pentru torturarea şi executarea lui Isus, acesta nu ar trebui să devină un simbol sau un obiect de veneraţie pentru creştini. Biblia porunceşte clar: „Fugiţi de idolatrie!“ (1 Corinteni 10:14). Însuşi Isus Cristos a arătat care este semnul de identificare al adevăraţilor continuatori ai săi. El a spus: „Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35).

În orice aspect legat de închinare, Martorii lui Iehova, asemenea creştinilor din secolul I, se străduiesc să respecte Biblia, nu tradiţia (Romani 3:4; Coloseni 2:8). Acesta este motivul pentru care ei nu folosesc crucea în închinare.

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Relief înfăţişând un rege asirian purtând o cruce (circa 800 î.e.n.)

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie prin amabilitatea British Museum