Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w07 15/2 pag. 32
  • Un exemplu de cinste

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Un exemplu de cinste
  • Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2007
Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2007
w07 15/2 pag. 32

Un exemplu de cinste

NELMA, care este coafeză în Cruzeiro do Sul (Brazilia), s-a confruntat de curând cu un test al integrităţii creştine. Când regiunea în care locuieşte a fost afectată de o inundaţie, Nelma a primit câteva articole de îmbrăcăminte de la una dintre clientele ei. În timp ce sorta hainele, a găsit în buzunarul unei perechi de pantaloni o sumă care ar echivala cu 780 de euro.

Banii pe care i-a găsit Nelma reprezentau aproximativ salariul ei pe şapte luni, iar ea chiar avea nevoie de ei. Casa îi fusese afectată de inundaţie, iar tatăl şi fraţii ei îşi pierduseră cea mai mare parte a bunurilor. Cu banii aceia şi-ar fi putut termina reparaţiile la casă şi i-ar mai fi rămas şi ceva ca să-şi ajute rudele. Cu toate acestea, conştiinţa ei instruită pe baza Bibliei nu i-a permis să-i păstreze. — Evrei 13:18.

A doua zi, ea s-a dus la serviciu dis-de-dimineaţă, înainte de începerea programului de lucru ca să ia legătura cu acea femeie de afaceri care îi donase hainele. Nelma i-a mulţumit pentru ele, dar a adăugat că nu putea să păstreze ceea ce găsise. Doamna a fost foarte bucuroasă să-şi primească banii înapoi. Îi pusese de-o parte ca să-şi plătească angajaţii. „Cinstea este un lucru pe care nu-l întâlneşti prea des“, a spus femeia de afaceri.

Desigur, unii ar putea considera că nu ai un merit deosebit dacă eşti cinstit. Totuşi, cinstea este o calitate mult preţuită de cei care se străduiesc să-i fie plăcuţi adevăratului Dumnezeu, Iehova (Efeseni 4:25, 28). „Nu aş mai fi avut somn noaptea dacă aş fi procedat altfel“, a spus Nelma.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează