Conduita bună aduce roade
O MAMĂ cu trei copilaşi, ce locuieşte pe o mică insulă aflată nu departe de coasta sudică a Japoniei, a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. Ca urmare, vecinii ei din acea regiune izolată şi foarte conservatoare au început să o trateze cu răceală ori de câte ori o vedeau. „Ce mă durea cel mai tare era că se purtau neprietenos cu soţul meu şi cu copiii noştri“, mărturiseşte ea. Cu toate acestea, ea le-a spus copiilor: „Trebuie să-i salutăm în continuare pe vecini de dragul lui Iehova“. — Matei 5:47, 48.
Ea i-a învăţat pe copii să fie politicoşi chiar dacă aveau să fie respinşi. În drum spre izvoarele termale, unde mergeau regulat, copiii exersau în maşină cum să-i salute pe oameni. Când intrau în clădire, spuneau pe un ton vesel „Konnichiwa!“ — „Bună ziua!“. Deşi vecinii i-au tratat cu răceală, membrii acestei familii au continuat să-i salute pe toţi cei pe care-i întâlneau. Însă oamenii nu puteau să nu observe bunele maniere ale copiilor.
În cele din urmă, unii vecini au început să răspundă la salut. După doi ani, aproape toţi oamenii din oraş îi salutau. În plus, au început să se salute unii pe alţii şi să devină mai prietenoşi între ei. Viceprimarul a dorit să le acorde copiilor o distincţie pentru rolul lor în această schimbare, însă mama lor i-a spus că ei au făcut doar ceea ce trebuie să facă un creştin. Ulterior, unul dintre fiii acestei familii a relatat cu ocazia unui concurs de oratorie la care participau concurenţi din întreaga insulă că mama lui i-a învăţat să-i salute politicos pe alţii indiferent de reacţia acestora. El a primit premiul I pentru discursul său, care a fost publicat apoi în ziarul local. Membrii acestei familii sunt foarte fericiţi deoarece respectarea principiilor creştine a adus roade excelente. E mult mai uşor să le împărtăşeşti oamenilor vestea bună când ai o atitudine prietenoasă.