Cum îi priveşte Dumnezeu pe cei morţi?
MOARTEA unei persoane dragi este o experienţă foarte dureroasă. Nu există cuvinte pentru a descrie golul interior, sentimentele de pierdere şi de singurătate care se nasc. În urma acestei pierderi imense, o persoană se poate simţi neputincioasă, deoarece indiferent câtă bogăţie, putere sau autoritate ar avea nici un om de pe pământ nu poate să readucă la viaţă pe cineva care a murit.
Totuşi, Creatorul nostru vede situaţia într-un mod cu totul diferit. Întrucât l-a creat pe primul om din ţărâna pământului, el are capacitatea să recreeze o persoană decedată. Astfel putem spune că pentru Dumnezeu cei morţi sunt ca şi vii. Isus a spus referitor la slujitorii fideli din trecut care au murit: „Pentru [Dumnezeu] toţi sunt vii“. — Luca 20:38.
Când a fost pe pământ, Isus a avut puterea de a învia morţii (Ioan 5:21). Aşadar, el îi vede pe cei fideli care au murit la fel ca Tatăl său. De exemplu, când prietenul său Lazăr a murit, Isus le-a spus discipolilor săi: „Mă duc . . . să-l trezesc din somn“ (Ioan 11:11). Din punct de vedere uman, Lazăr era mort, dar din punctul de vedere al lui Iehova şi al lui Isus el doar dormea.
Sub domnia Regatului lui Isus, „va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“ (Faptele 24:15). În final, cei înviaţi vor primi instruire divină şi vor avea perspectiva de a trăi veşnic pe pământ. — Ioan 5:28, 29.
Într-adevăr, moartea unei persoane dragi produce multă durere şi suferinţă, care pot persista ani în şir. Totuşi, faptul de a privi persoana decedată aşa cum o priveşte Dumnezeu ne va aduce o mare mângâiere şi ne va umple inima de speranţă. — 2 Corinteni 1:3, 4.