În căutarea unei vieţi mai lungi
„Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Se naşte ca o floare şi este tăiat; fuge ca o umbră şi piere.“ — Iov 14:1, 2.
CHIAR şi astăzi, puţine persoane ar contrazice această cugetare asupra caracterului efemer al vieţii, deşi a fost scrisă cu aproximativ 3 500 de ani în urmă. Oamenii au fost mereu dezamăgiţi de faptul că nu se pot bucura de tinereţe decât pentru o scurtă perioadă de timp, iar apoi îmbătrânesc şi mor. De aceea, de-a lungul istoriei omenirii s-au încercat o mulţime de metode de prelungire a vieţii.
În timpul lui Iov, egiptenii consumau testicule de animale în încercarea zadarnică de a-şi redobândi tinereţea. Unul dintre principalele obiective ale alchimiei din epoca medievală a fost acela de a produce un elixir care să prelungească viaţa. Mulţi alchimişti credeau că aurul produs pe cale artificială avea să le dea viaţă nemuritoare şi că faptul de a mânca din farfurii de aur ar prelungi viaţa. Taoiştii chinezi din antichitate considerau că pot să modifice reacţiile chimice din corpul uman folosind tehnici ca meditarea, exerciţii de respiraţie şi ţinerea unui regim alimentar şi astfel să obţină nemurirea.
Exploratorul spaniol Juan Ponce de León este renumit pentru neobosita lui căutare a fântânii tinereţii. În cartea sa intitulată Hermippus Redivivus, un medic care a trăit în secolul al XVIII-lea a recomandat ca, primăvara, mai multe adolescente virgine să fie ţinute într-o încăpere mică şi să se colecteze în flacoane de sticlă răsuflarea lor, care va putea fi folosită ca poţiune pentru prelungirea vieţii. Este inutil să mai spunem că nici una dintre aceste metode nu a fost încununată cu succes.
Astăzi, după aproape 3 500 de ani de când a consemnat Moise declaraţia lui Iov, omul păşeşte pe lună, inventează automobile şi calculatoare şi studiază cu atenţie atomul şi celula. Totuşi, în pofida acestor progrese tehnologice, continuăm să avem „viaţa scurtă, dar plină de necazuri“. Este adevărat că în ultimul secol în ţările dezvoltate speranţa de viaţă a crescut foarte mult. Însă aceasta se datoreşte îndeosebi unei asistenţe sanitare mai bune, măsurilor mai eficiente privitoare la igienă şi unei alimentaţii mai bune. De exemplu, de la mijlocul secolului al XIX-lea până la începutul anilor ’90, în Suedia durata medie de viaţă a crescut de la 40 la 75 de ani în cazul bărbaţilor şi de la 44 la 80 de ani în cazul femeilor. Dar înseamnă aceasta că dorinţa omului de a trăi mai mult a fost satisfăcută?
Nu, deoarece, chiar dacă în unele ţări mai mulţi oameni ajung la o vârstă înaintată, cuvintele pe care Moise le-a scris cu ani în urmă continuă să fie valabile şi azi: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani . . ., căci anii trec iute şi noi zburăm“ (Psalmul 90:10). Vom fi martorii unei schimbări în viitorul apropiat? Va putea omul să trăiască considerabil mai mult? În articolul ce urmează se va discuta pe marginea acestor întrebări.