Iubiţi viaţa?
„LĂSAŢI-MĂ să văd lumina.“ Se spune că poetul italian Giacomo Leopardi le-a adresat aceste cuvinte cu puţin timp înainte de a muri celor ce îl îngrijeau. Ele sugerează dorinţa disperată a omului de a trăi, lumina reprezentând viaţa.
Această dorinţă de a trăi este un impuls preţios datorită căruia majoritatea oamenilor evită pericolele şi fac tot ce pot pentru a rămâne în viaţă. În această privinţă, omul nu se deosebeşte foarte mult de animale, la care instinctul de a supravieţui este foarte dezvoltat.
Dar ce fel de viaţă merită cu adevărat să fie trăită şi iubită? Nu poate fi vorba numai de o existenţă fiziologică, adică doar de a respira şi de a ne mişca. Iar satisfacţia nu vine încercând să obţii cât mai mult de la viaţă. Filozofia epicuriană „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri“ nu le-a adus în general satisfacţie oamenilor (1 Corinteni 15:32). Deşi omul are cu siguranţă mai multe necesităţi fizice fundamentale, el are şi preocupări culturale şi sociale, fără a menţiona necesităţile spirituale, legate de credinţa într-o Fiinţă Supremă. Din nefericire, din cauza condiţiilor sociale şi de mediu deplorabile din multe regiuni ale globului, sute de milioane de oameni, dacă nu chiar miliarde, au parte de prea puţine lucruri în afară de simpla existenţă. Cei ce se limitează la satisfacerea necesităţilor lor fizice — de a mânca, de a bea, de a deţine bunuri sau de a-şi satisface dorinţele sexuale — duc mai mult sau mai puţin o existenţă carnală, care le aduce o satisfacţie limitată. De fapt, ei nu se folosesc de resursele mai valoroase pe care le oferă viaţa pentru satisfacerea intelectului şi a sentimentelor umane. În plus, cei care caută să-şi satisfacă doar dorinţele egoiste nu numai că nu obţin ce este mai bun de la viaţă, dar prejudiciază şi societatea în care trăiesc şi nu promovează interesele altora.
Confirmând lucrul acesta, un judecător care se ocupă de cazurile de delincvenţă juvenilă spune că „criza valorilor, preamărirea unor persoane cu trăsături negative şi succesul prin metode de îmbogăţire rapidă“ au tendinţa de a „promova un spirit de concurenţă exagerat“. Acesta duce la un comportament dăunător societăţii şi distructiv pentru tineri, îndeosebi când aceştia se îndreaptă spre droguri.
Viaţa oferă multe atracţii — vacanţe în locuri fascinante, lecturi sau cercetări interesante, o companie plăcută, muzică frumoasă. Există şi alte activităţi care aduc o satisfacţie mai mare sau mai mică. Cei care au o credinţă puternică în Dumnezeu, şi mai ales în Iehova, Dumnezeul Bibliei, au mai multe motive de a iubi viaţa. Credinţa adevărată este o sursă de putere şi seninătate, care îi poate ajuta pe oameni să facă faţă momentelor dificile. Persoanele care cred în adevăratul Dumnezeu pot spune cu încredere: „[Iehova] este ajutorul meu, nu mă voi teme“ (Evrei 13:6). Oamenii care cunosc iubirea lui Dumnezeu se simt iubiţi de el. Ei reacţionează la iubirea lui, datorită căreia au parte de o bucurie profundă (1 Ioan 4:7, 8, 16). Ei duc o viaţă activă şi altruistă, care le aduce multe satisfacţii. Este exact cum a spus Isus Cristos: „Este mai ferice să dai decât să primeşti“. — Faptele 20:35.
Din nefericire, în prezent viaţa are şi o latură tristă. Pretutindeni există suferinţă, nedreptate, sărăcie, boală şi moarte — ca să nu menţionăm decât câteva aspecte dureroase care fac uneori viaţa greu de suportat. Lui Solomon, un rege bogat, puternic şi înţelept al naţiunii antice Israel, nu i-a lipsit nimic din ce îi poate face fericiţi pe oameni. Cu toate acestea, a fost ceva ce l-a neliniştit. El şi-a dat seama că atunci când va muri va trebui să lase altcuiva „toată munca“ lui făcută „cu înţelepciune, cu pricepere şi cu succes“. — Eclesiastul 2:17–21.
Asemenea lui Solomon, majoritatea oamenilor îşi dau seama de scurtimea vieţii, care trece prea repede. Scripturile spun că Dumnezeu ‘a pus în inima noastră veşnicia’ (Eclesiastul 3:11). Acest simţ al veşniciei îl îndeamnă pe om să mediteze la scurtimea vieţii. În cele din urmă, dacă nu găseşte răspunsuri convingătoare cu privire la semnificaţia vieţii şi a morţii, o persoană poate fi copleşită de pesimism şi sentimente de inutilitate. Faptul acesta poate face viaţa tristă.
Există răspunsuri la întrebările care îl frământă pe om? Vor exista vreodată condiţii care să facă viaţa mai atrăgătoare şi mai lungă?