Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w99 15/3 pag. 24–25
  • Zidirea pe temelii păgâne

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Zidirea pe temelii păgâne
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1999
  • Materiale similare
  • A existat o înţelegere între „templul lui Dumnezeu“ şi idoli în Grecia?
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1997
  • Biserica Catolică în Africa
    Treziți-vă! – 1994
  • Obiceiuri populare neplăcute lui Dumnezeu
    Adevărul care conduce la viață eternă
  • Originile Crăciunului
    Treziți-vă! – 1995
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1999
w99 15/3 pag. 24–25

Zidirea pe temelii păgâne

UNUL dintre numeroasele monumente impresionante vizitate de turişti la Roma (Italia) este Pantheonul. Această capodoperă a arhitecturii romane este una dintre cele câteva edificii de aici care s-au păstrat în mare parte aşa cum erau în timpurile antice. Ridicat de Agripa în aproximativ 27 î.e.n., Pantheonul a fost reconstruit de Hadrian în jurul anului 120 e.n. Un element remarcabil al acestei construcţii este cupola ei, care are un diametru de 43 de metri, mărime depăşită numai în timpurile moderne. Pantheonul a fost iniţial un templu păgân, un „lăcaş al tuturor zeilor“, aceasta fiind semnificaţia cuvântului original grecesc. În prezent însă, Pantheonul este considerat o biserică romano-catolică. Cum a fost posibilă această transformare surprinzătoare?

În 609 e.n., papa Bonifaciu IV a rededicat acest templu de mult timp nefolosit, transformându-l în biserică „creştină“. În acest timp i s-a dat numele de Biserica Santa Maria Rotunda. Potrivit unui articol publicat în anul 1900 în revista italiană iezuită La Civiltà Cattolica, Bonifaciu avea în vedere ca acest templu să slujească unui scop special, şi anume, „glorificării tuturor martirilor din lumea creştină sau, mai degrabă, a tuturor sfinţilor şi, mai presus de toţi, a Fecioarei Maria Născătoare de Dumnezeu“. Numele dat azi Pantheonului de către Biserica Romano-Catolică — Santa Maria ad Martyres sau Santa Maria Rotunda — reflectă acea intenţie nescripturală. — Compară cu Faptele 14:8–15.

„Pentru a adapta Pantheonul la noua lui utilizare, nu trebuiau făcute prea multe lucruri“, se spune în continuare în acelaşi articol. „Bonifaciu a respectat normele simple şi generoase stabilite deja de Sf. Grigore cel Mare [papa Grigore I], predecesorul şi, în acelaşi timp, maestrul şi arhetipul său în ce priveşte adaptarea templelor păgâne pentru a fi folosite în cadrul închinării creştine.“ Despre ce fel de norme era vorba?

În 601 e.n., într-o scrisoare adresată unui misionar care intenţiona să plece în Britania păgână, papa Grigore i-a dat acestuia următoarele instrucţiuni: „Templele idolilor din ţara amintită nu trebuie distruse, ci numai idolii din ele . . . Dacă templele menţionate se află într-o stare bună, atunci trebuie să fie transformate din locuri pentru închinarea la demoni în locuri în care să i se slujească adevăratului Dumnezeu“. Papa Grigore se gândise că, dacă păgânii vedeau că fostele lor temple erau intacte, aceştia puteau fi mai înclinaţi să continue să le frecventeze. Deşi păgânii obişnuiau „să sacrifice mulţi tauri în onoarea demonilor“, a scris papa, se aştepta acum ca „aceştia să nu mai sacrifice animale în onoarea diavolului, ci să le ucidă pentru a le mânca spre lauda lui Dumnezeu“.

Totodată, romano-catolicismul a „anulat“ închinarea păgână construind în imediata apropiere a fostelor temple biserici dedicate sfinţilor protectori „creştini“. Sărbătorile antice au fost asimilate, dându-li-se o semnificaţie „creştină“. La Civiltà Cattolica explică această situaţie în următorii termeni: „Faptul că unele obiceiuri şi practici religioase ale creştinilor din secolul I au avut o strânsă legătură cu anumite practici şi obiceiuri păgâne este bine cunoscut de toţi erudiţii din zilele noastre. Acestea erau practici pe care poporul le îndrăgea foarte mult, erau obiceiuri care prinseseră rădăcini adânci şi penetraseră întreaga viaţă publică şi particulară a lumii antice. Biserica-mamă, binevoitoare şi înţeleaptă, nu credea că trebuia să le desfiinţeze; dimpotrivă, adaptându-le din punct de vedere creştin, ridicându-le la nivelul noii nobilimi şi al noilor standarde de viaţă, ea s-a folosit de ele ca de un mijloc puternic şi, în acelaşi timp, paşnic de a câştiga de partea ei fără vâlvă sufletele oamenilor de rând şi ale celor culţi“.

Un bine cunoscut exemplu de asimilare a unei sărbători păgâne este, bineînţeles, Crăciunul. Data de 25 decembrie este, de fapt, data la care vechii romani sărbătoreau dies natalis Solis Invicti, adică „naşterea soarelui invincibil“.

Prin urmare, în dorinţa de a câştiga inimile păgânilor, biserica nu a aderat la adevăr. Ea a autorizat practicarea sincretismului, adică asimilarea învăţăturilor păgâne şi a practicilor „îndrăgite de mase“. Rezultatul a fost o biserică apostată hibridă, care s-a abătut mult de la învăţăturile adevăratului creştinism. Ţinând cont de toate aceste lucruri, probabil că nu este atât de surprinzător faptul că un fost templu roman dedicat „tuturor zeilor“ — Pantheonul — a devenit o biserică romano-catolică dedicată Mariei şi tuturor „sfinţilor“.

Totuşi ar trebui să fie clar faptul că, pentru a transforma „un loc de închinare la demoni într-un loc în care să i se slujească adevăratului Dumnezeu“ nu este suficient să se rededice un templu sau să se schimbe numele unei sărbători. „Ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii?“, a întrebat apostolul Pavel. „«Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei», zice DOMNUL; «nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice», zice DOMNUL Cel Atotputernic.“ — 2 Corinteni 6:16–18.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează