Vă gândiţi la căsătorie?
Dacă am compara fenomenul mondial al divorţului cu un cutremur, am putea spune că Statele Unite sunt epicentrul. Într-unul din ultimii ani, peste un milion de căsătorii s-au destrămat aici, adică, în medie, două căsătorii în fiecare minut. Dar poate sunteţi perfect conştienţi de faptul că nu numai în Statele Unite există probleme conjugale.
POTRIVIT unui studiu, din 1970 rata divorţurilor a crescut de peste două ori în Anglia şi Ţara Galilor, în Canada, Franţa, Grecia şi Olanda.
Avem toate motivele să credem că majoritatea cuplurilor se căsătoresc deoarece partenerii se iubesc şi doresc să-şi petreacă împreună tot restul vieţii. Totuşi, din nefericire, visul de a avea o căsnicie fericită rămâne adesea doar un vis. După ce s-au trezit la realitate, mulţi au spus fie că s-au căsătorit prea devreme, fie că s-au căsătorit cu persoana nepotrivită, fie ambele.
De ce eşuează atât de multe căsnicii? „Motivul principal este lipsa de pregătire“, a spus autoarea unei cărţi despre perioada de cunoaştere în vederea căsătoriei. Ea a adăugat: „Când întâlnesc cupluri chinuite de suferinţe conjugale, mă simt cuprinsă de două sentimente: milă şi mânie. Simt milă pentru faptul că aceste cupluri nu şi-au împlinit visul de a avea o relaţie care să-i satisfacă pe ambii parteneri şi mânie din cauza ignoranţei acestora faţă de complexitatea acestei îndatoriri“.
Într-adevăr, multe persoane se căsătoresc având doar o vagă idee sau nici măcar atât despre ce anume trebuie să facă pentru a avea o căsnicie reuşită. Totuşi, acest lucru nu este deloc surprinzător. Un profesor a făcut următoarea remarcă: „Câţi dintre tinerii noştri merg la facultate şi studiază despre comportamentul şobolanilor şi al şopârlelor, dar nu se gândesc să înveţe despre comportamentul a doi oameni care se numesc soţ şi soţie?“
Vă gândiţi la căsătorie: fie la o posibilă căsătorie, fie la relaţia conjugală pe care o aveţi deja? Dacă da, ar trebui să fiţi conştienţi de faptul că o adevărată relaţie de-o viaţă este cu totul diferită de cea prezentată în filme, la spectacolele de televiziune şi în romanele de dragoste. Totodată, căsătoria dintre doi oameni maturi care se iubesc cu adevărat poate fi considerată o binecuvântare de la Dumnezeu (Proverbele 18:22; 19:14). Atunci cum puteţi fi siguri că sunteţi pregătiţi să întruniţi cerinţele necesare într-o căsnicie? Care sunt factorii de care trebuie să ţineţi cont când vă alegeţi partenerul de căsătorie? Sau, dacă sunteţi deja căsătoriţi, ce puteţi face pentru ca şansele de a găsi o fericire de durată în căsnicia voastră să crească?