Proclamatorii Regatului relatează
Răsplătit pentru că l-a căutat pe adevăratul Dumnezeu
ÎN SECOLUL al X-lea î.e.n., închinarea falsă era foarte răspândită în cele două triburi ale regatului lui Iuda. Însă în mijlocul acestei idolatrii practicate la scară naţională trăia un om a cărui inimă era dreaptă faţă de Dumnezeu. El se numea Iosafat. Profetul Iehu a spus cu privire la el: „Se mai găsesc lucruri bune în tine, căci . . . ţi-ai îndreptat [pregătit, NW] inima să caute pe Dumnezeu“ (2 Cronici 19:3). Şi în zilele noastre, în aceste „timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă“ (NW), milioane de oameni „şi-au pregătit inima“ ca să-l caute pe Iehova, adevăratul Dumnezeu (2 Timotei 3:1–5). Lucrul acesta este confirmat de următoarea experienţă din Togo (Africa de vest).
Casimir a urmat o şcoală catolică şi s-a împărtăşit prima dată la vârsta de nouă ani. Însă, după ce a împlinit 14 ani, Casimir nu s-a mai dus la biserică. Din cauza aceasta, el a trăit cu spaima-n sân deoarece credea că o să ajungă în iad sau, dacă nu în iad, cu siguranţă în purgatoriu, pentru că nu mai mersese să se împărtăşească.
La şcoală, Casimir s-a alăturat unui grup de tineri care se reuneau o dată pe săptămână pentru a studia Biblia. El a început să citească Biblia şi în particular. Odată Casimir a citit în cartea Apocalipsa despre o fiară înfricoşătoare care iese din mare (Apocalipsa 13:1, 2). Când l-a întrebat pe conducătorul grupului cu care studia Biblia despre ce era vorba, acesta i-a spus că fiara era reală şi că va ieşi cu adevărat din mare. Această explicaţie l-a neliniştit pe Casimir, deoarece el locuia în apropierea coastei Atlanticului. Casimir era convins că o să fie printre primele victime ale fiarei.
Casimir a început să-şi strângă bani pentru a putea fugi în nord, în deşert, ca să scape de fiară. El i-a spus unui coleg de clasă care erau intenţiile sale. Deoarece era Martor al lui Iehova, colegul lui de clasă l-a asigurat că nici o fiară literală nu va ieşi din mare. La scurt timp după aceea, Casimir a fost invitat la întrunirile de la Sala Regatului. Lui i-au plăcut întrunirile şi a început să asiste cu regularitate la ele. De asemenea, el a acceptat un studiu biblic gratuit la domiciliu.
Pe măsură ce Casimir progresa cu studiul, familia lui a început să i se opună. Familia lui practica cultul strămoşilor şi consuma carnea cu sânge rămasă de la jertfe. Casimir a refuzat în mod respectuos să mănânce acea carne, dar a fost ameninţat că va fi dat afară din casă. Casimir şi-a păstrat calmul, iar ameninţările nu au fost transpuse în fapte. Însă, în următoarele trei luni, din meniul familiei nu a lipsit carnea cu sânge. Chiar dacă nu prea a avut ce să mănânce, Casimir a trecut peste această problemă, precum şi peste alte greutăţi.
Casimir a făcut în continuare progrese spirituale până la dedicare şi botez. După câtva timp, el a fost numit slujitor ministerial şi a urmat cea de-a patra clasă a Şcolii de Instruire Ministerială din Togo. În prezent, el are privilegiul de a sluji ca voluntar la Filiala din Togo.
Într-adevăr, cât de adevărate s-au dovedit a fi în multe situaţii cuvintele regelui David: „Dacă-L vei căuta [pe Iehova], Se va lăsa găsit de tine“! — 1 Cronici 28:9.
[Legenda fotografiilor de la pagina 8]
Casimir (în dreapta) are privilegiul de a sluji ca voluntar la Filiala din Togo