Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w97 1/12 pag. 32
  • Cele Zece Porunci

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Cele Zece Porunci
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1997
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1997
w97 1/12 pag. 32

Cele Zece Porunci

EPISCOPUL anglican de Gloucester a descoperit că peste jumătate dintre clericii eparhiei lui nu puteau să enumere cele Zece Porunci, iar 10 la sută nu ştiau unde se găsesc acestea în Biblie. Dar aceste lucruri se petreceau acum 450 de ani. S-a îmbunătăţit situaţia de atunci? În nici un caz — după cum a dezvăluit un studiu efectuat recent la întâmplare de Sunday Times în rândurile clericilor anglicani.

Dintre cei 200 de clerici intervievaţi, numai 34 la sută puteau cita toate cele Zece Porunci. Dintre ceilalţi, unul considera că acestea erau prea restrictive, iar un altul le respingea, socotindu-le nerelevante pentru problemele morale moderne.

Cunoaşteţi cele Zece Porunci sau ştiţi unde le puteţi găsi? Ele sunt consemnate în Exodul, a doua carte a Bibliei, în primele 17 versete ale capitolului 20. De ce nu le-aţi citi? Iată o modalitate simplă de a le grupa. Primele patru se referă la închinarea noastră adusă lui Dumnezeu, a cincea vizează viaţa de familie, de la a şasea la a noua privesc relaţia pe care o avem cu semenii noştri, iar a zecea este unică, îndemnându-ne la autoanaliză, la verificarea motivaţiilor noastre. Iată pe scurt cum ar putea creştinii să aplice principiile care stau la baza acestor porunci.

Prima: Acordaţi-i devoţiune exclusivă Creatorului nostru. A doua: Nu folosiţi imagini în închinare. A treia: Acordaţi întotdeauna respect numelui lui Dumnezeu şi trataţi-l cu demnitate. A patra: Rezervaţi-vă timp pentru a vă concentra asupra chestiunilor spirituale, fără să fiţi distraşi. A cincea: Copii, respectaţi-vă părinţii. A şasea: Nu ucideţi. A şaptea: Evitaţi adulterul. A opta: Nu furaţi. A noua: Spuneţi adevărul. A zecea: Evitaţi râvnia.

Cele Zece Porunci au făcut parte din codul de legi dat lui Moise. Însă principiile care stau la baza acestora sunt valabile în orice timp (Romani 6:14; Coloseni 2:13, 14). Din acest motiv, continuatorii lui Isus au citat şi au făcut referire la cele Zece Porunci (Romani 13:8–10). Ce fericită şi ce sigură ar fi viaţa în prezent dacă toţi ar respecta aceste principii de inspiraţie divină şi ar trăi în conformitate cu ele!

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează