Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w97 15/4 pag. 2–3
  • Se vor bucura vreodată de pace aceia care suferă?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Se vor bucura vreodată de pace aceia care suferă?
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1997
  • Materiale similare
  • „Dumnezeul păcii“ le poartă de grijă celor care suferă
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1997
  • Aduc banii fericirea?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2009
  • Niciodată nu eşti prea în vârstă ca să-i slujeşti lui Dumnezeu!
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2010
  • Am căutat mai întâi Regatul
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1994
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1997
w97 15/4 pag. 2–3

Se vor bucura vreodată de pace aceia care suferă?

AI DORI să vezi că suferinţa ia sfârşit atât pentru tine, cât şi pentru întreaga omenire? Să analizăm următoarele exemple:

Soniaa a suferit foarte mult. Suferinţa ei a început când a descoperit că soţul ei întreţinea de zece ani o relaţie adulteră. Apoi, fiul ei cel mai mic s-a infectat cu virusul HIV şi a murit de SIDA. Doi ani mai târziu, celălalt fiu al ei s-a îmbolnăvit şi, la scurt timp, a murit şi el de SIDA. „Ultima fază a bolii lui a durat foarte mult“, îşi aminteşte Sonia. „El a suferit de o depresie gravă, şi-a pierdut părul şi nu mai vedea bine. A fost ceva dezolant.“

Fabiana, o studentă la o facultate din Brazilia, era îngrijorată de nedreptăţile sociale din lume. Apoi nenorocirea a lovit-o personal. Fratele ei, care suferea de depresie, s-a sinucis. Când Fabiana şi-a pierdut locul de muncă, o prietenă i-a sugerat să caute un pai-de-santo (vraci), argumentând că aceste nenorociri care se abătuseră asupra ei denotau în mod sigur că cineva îi făcuse farmece! Însă pai-de-santo nu i-a adus nici o uşurare. Dimpotrivă, Fabiana s-a simţit torturată, neputând să doarmă noaptea din cauza nenorocirilor ei.

Suferinţa Anei a început mult mai devreme în viaţă. „Pe când aveam un an, relatează ea, mama m-a abandonat, aşa că bunica m-a luat în grijă.“ Apoi, când Ana avea doar trei ani, bunica ei a murit. Ana a fost trimisă la un orfelinat în Rio de Janeiro, unde a rămas până la 13 ani. „Acolo eram trataţi foarte rău, şi eu am devenit o răzvrătită“, spune ea. „Pe măsură ce creşteam, eram aproape împotriva oricărui lucru.“

Se pare că, într-un fel sau altul, suferinţa afectează viaţa oricărui om. De fapt, în fiecare zi aflăm despre întâmplări tragice — ori de câte ori urmărim, citim sau ascultăm ştirile. „În era noastră . . . a comunicării în masă a devenit practic imposibil să nu fim bombardaţi constant cu veşti rele“, scrie dr. Mary Sykes Wylie. „Războaiele, dezastrele naturale, catastrofele industriale, accidentele rutiere mortale, crimele, terorismul, abuzul sexual, violul, violenţa în familie — toate fac ca trauma să fie îngrozitorul laitmotiv zilnic al secolului al XX-lea.“ Apostolul creştin Pavel a rezumat în mod realist experienţa umană astfel: „Toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii“. — Romani 8:22.

Ce se poate spune despre tine? Treci prin suferinţe? La ce uşurare te poţi aştepta? Te vei bucura vreodată de adevărata pace? Sonia, Fabiana şi Ana au găsit o mângâiere adevărată şi o măsură reală de pace. Poţi citi despre aceasta în următorul articol.

[Notă de subsol]

a Numele din acest articol au fost schimbate.

[Provenienţa fotografiilor de pe copertă]

COPERTA: Tancul: UN PHOTO 158181/J. Isaac; fetiţa: Perriere/Sipa Press

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează