Când dezastrele naturale se dezlănţuie

Accra, Ghana, 4 iulie 1995: Cele mai puternice căderi de ploaie din ultimii circa 60 de ani au provocat inundaţii grave. Aproximativ 200 000 de persoane au pierdut totul, 500 000 nu au mai putut să intre în locuinţe şi 22 şi-au pierdut viaţa.

San Angelo, Texas, S.U.A., 28 mai 1995: Tornadele şi grindina au devastat acest oraş cu 90 000 de locuitori, provocând pagube estimate la 120 de milioane de dolari.

Kobe, Japonia, 17 ianuarie 1995: Un cutremur de pământ de numai 20 de secunde a făcut mii de morţi, zeci de mii de răniţi şi a lăsat sute de mii de persoane fără locuinţă.

TRĂIM în ceea ce s-ar putea numi o eră a dezastrelor. Un raport al Naţiunilor Unite dezvăluie că în cei 30 de ani care s-au scurs din 1963 până în 1992, numărul persoanelor ucise, rănite sau obligate să se mute din cauza dezastrelor a crescut în medie cu 6 procente în fiecare an. Această situaţie sumbră a determinat Naţiunile Unite să declare anii ’90 „Deceniul Internaţional pentru Reducerea Dezastrelor Naturale“.

Bineînţeles, o forţă a naturii — cum ar fi o vijelie, o erupţie vulcanică sau un cutremur de pământ — nu provoacă întotdeauna un dezastru. În fiecare an se dezlănţuie sute, fără să se înregistreze pierderi de vieţi omeneşti. Dar când cer un tribut greu în vieţi omeneşti şi bunuri, acestea pot fi numite pe bună dreptate dezastre.

Creşterea numărului de dezastre naturale pare să fie inevitabilă. Cartea Natural Disasters—Acts of God or Acts of Man? (Dezastrele naturale: Acţiuni ale lui Dumnezeu sau ale omului?) notează: „Oamenii îşi schimbă mediul înconjurător pentru a-l predispune mai mult la anumite dezastre şi se comportă într-un mod care îi face mai vulnerabili la aceste hazarde“. Cartea dă un exemplu ipotetic: „Dacă într-o mahala cu cocioabe făcute din cărămizi grele de lut situată pe coasta abruptă a unui deal se produce un cutremur de pământ de mică intensitate, acesta poate deveni uşor un dezastru, provocând victime umane şi suferinţe. Dar este acest dezastru o consecinţă a zguduirilor pământului sau, mai degrabă, a faptului că oamenii trăiesc în astfel de case periculoase pe astfel de terenuri periculoase?“

Pentru cei care studiază Biblia există şi un alt motiv pentru care intensificarea dezastrelor naturale nu este surprinzătoare. Cu aproape 2 000 de ani în urmă, Isus Cristos a prezis că ‘încheierea sistemului de lucruri’ avea să fie marcată, printre altele, de „lipsă de alimente şi . . . cutremure de pământ dintr-un loc în altul“ (Matei 24:3, 6–8, NW). Biblia a mai prezis că în „zilele din urmă“, oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, fără afecţiune naturală şi neiubitori de bine (2 Timotei 3:1–5)a. Aceste trăsături fac deseori ca omul să acţioneze împotriva sistemului său ecologic, ceea ce îl face mai vulnerabil la forţele naturii. Dezastrele provocate de om sunt, totodată, un vlăstar al societăţii lipsite de iubire în care trebuie să trăiască cei mai mulţi dintre noi.

Pe măsură ce planeta noastră va deveni tot mai populată şi comportamentul omului îl va expune la riscuri tot mai mari, iar resursele pământului vor fi administrate tot mai prost, dezastrele vor continua să se abată asupra oamenilor. Faptul de a furniza ajutoare prezintă dificultăţi, aşa cum vom vedea în articolul următor.

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 3]

Sus: Departamentul Serviciului de Informaţii, Ghana; dreapta: Standard-Times din San Angelo

[Provenienţa fotografiei de pe copertă]

COPERTA: Maxie Roberts/Cu amabilitatea THE STATE