Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w96 15/3 pag. 7
  • Susţinuţi de cel mai bun Prieten

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Susţinuţi de cel mai bun Prieten
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1996
  • Materiale similare
  • Vinul, lemnul şi meşteşugul dogarului
    Treziți-vă! – 2005
  • De la propagandă politică la neutralitate creştină
    Treziți-vă! – 2002
  • Fapte ale Martorilor lui Iehova din timpurile moderne
    Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2000
  • Peste 40 de ani de interdicţie comunistă
    Treziți-vă! – 1995
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1996
w96 15/3 pag. 7

Susţinuţi de cel mai bun Prieten

EXISTĂ o prietenie care îi susţine în mod deosebit pe Martorii lui Iehova. Este vorba de relaţia preţioasă cu cel mai bun Prieten al lor, Iehova Dumnezeu. (Compară cu Iacov 2:23.) El îi susţine în timpul marilor teste ale credinţei.

Integritatea Martorilor sub presiunea regimurilor totalitare a fost lăudată de mulţi observatori. Unul dintre aceştia este Jiří Krupička, doctor în filozofie şi în ştiinţele naturii, care a emigrat din Cehoslovacia în 1968, după ce a petrecut mulţi ani în lagărele de concentrare comuniste. În cartea sa Renesance rozumu (Renaşterea intelectului), el vorbeşte despre suferinţele şi fermitatea Martorilor închişi pentru neutralitatea lor.

Sub guvernarea comunistă, mulţi Martori au fost condamnaţi la închisoare din cauza credinţei lor. Deşi închişi, ei au refuzat să extragă din pământ uraniu care urma să fie utilizat în război (Isaia 2:4). Krupička descrie o scenă la care a fost martor în 1952, la una dintre aceste mine. El a văzut două figuri ce semănau cu două statui acoperite de gheaţă în vremea geroasă de iarnă. Capul şi partea superioară a corpului lor erau băgate în butoaie de metal.

Krupička scrie: „Ei stăteau afară, în zdrenţele de la închisoare, din zorii zilei. Cum au putut să stea atât de mult timp în picioare, care le erau îngheţate? Prin puterea credinţei. Butoaiele erau vechi şi ruginite. Mâini nemiloase li le trăseseră cu atâta violenţă pe cap şi pe umeri, încât marginea crestată i-a tăiat unuia dintre ei jacheta şi i s-a înfipt în carne, făcând ca sângele să-i curgă pe sub mânecă.

Garda a ordonat coloanei în care mă aflam să se oprească în faţa lor, iar comandantul ne-a ţinut un scurt discurs. Refuzul de a lucra, a spus el, înseamnă răzvrătire şi este pedepsit ca atare. Nici o vorbărie sentimentalistă despre război sau crimă nu le va fi de ajutor acestor obiectori, acestor duşmani ai socialismului“.

Comandantul a ridicat o bară de metal şi a lovit unul dintre butoaie. Bărbatul dinăuntru s-a prăbuşit, cu butoiul încă pe cap. Ceea ce s-a întâmplat în continuare este întipărit adânc în memoria lui Krupička.

El relatează: „Din interiorul butoaielor se auzeau cântări. Murmure slabe, o rugăciune şoptită către Dumnezeu, care poate auzi orice de oriunde, până şi strădania de a cânta din interiorul unor butoaie de uraniu vechi şi ruginite. El le aude mai bine pe acestea decât coralele cântate într-o mare catedrală“.

La 1 septembrie 1993, lucrarea Martorilor lui Iehova din Republica Cehă a fost recunoscută în mod oficial. Acum, Martorii cehi se bucură că pot să-şi efectueze în libertate lucrarea creştină de instruire. Da, ei sunt încântaţi să le vorbească altora despre Iehova, cel mai bun Prieten al lor.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Congresişti din Republica Cehă

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează