‘Aşa cum fierul ascute fierul’

SPRE sfârşitul secolului al III-lea e.n., un tânăr serios pe nume Antoniu, considerat un „creştin copt“, s-a retras din lume şi a petrecut 20 de ani izolat în deşert. De ce? El considera că în acest mod îl putea sluji pe Dumnezeu cel mai bine. El a fost primul pustnic, sau eremit, influent al creştinătăţii.

În prezent, creştinătatea are puţini pustnici. Însă tot mai mulţi oameni caută să se izoleze într-un alt mod. Ei refuză să le vorbească altora despre religie, considerând că astfel de discuţii conduc la dezacorduri şi lupte. Închinarea lor constă, în principal, în faptul de a nu le face nici un rău semenilor lor.

Este adevărat, faptul de a nu le face rău semenilor este o caracteristică a religiei adevărate, însă este nevoie de mai mult. Un proverb din vechime spune: „Fierul se ascute cu fier. La fel, un om ascute faţa altuia“ (Proverbele 27:17, NW). De fapt, Biblia îi încurajează pe creştini să se strângă laolaltă, nu să se izoleze complet de lume sau de alţi creştini (Ioan 17:14, 15). Ea spune: „Să veghem unii asupra altora ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă“ (Evrei 10:24, 25). Martorii lui Iehova dau ascultare acestui sfat. Ei se strâng laolaltă de câteva ori pe săptămână, pentru ‘a-şi ascuţi faţa unul altuia’, edificând credinţa colaboratorilor în credinţă. Ei constată că discuţiile biblice deschise şi sincere nu duc la lupte. Dimpotrivă, ele duc la armonie şi pace. Aceasta este o parte esenţială a închinării adevărate.