Teama — prieten sau duşman?

„Mă gândesc cum aş vrea să mor. Nu vreau să fiu împuşcată, dar, dacă aş fi, vreau să mă împuşte chiar aici în cap, ca să mor imediat.“

UN REPORTER la ziarul Los Angeles Times a auzit aceste cuvinte de la o fată de 14 ani. El le lua interviuri unor elevi cu privire la omorurile săvârşite recent: nişte tineri îi uciseseră pe unii adulţi şi pe alţi tineri. Reportajul se intitula: „Lumea plină de teamă“.

Nu se poate să nu ştiţi că mulţi trăiesc într-o lume de teamă. Teamă de ce anume? Ar fi greu să indicăm un anumit motiv de teamă. Încercaţi să identificaţi în chenarul alăturat lucruri de care se tem prietenii voştri sau multe persoane care trăiesc în vecinătate. Chenarul este extras din numărul din 22 noiembrie 1993 al revistei Newsweek şi prezintă rezultatele unui sondaj de opinie efectuat în rândul a „758 de copii între 10 şi 17 ani şi al părinţilor lor“.

Dacă acei tineri ar fi intervievaţi acum, ei ar putea menţiona şi alte motive de teamă, cum ar fi cutremurele de pământ. După dezastruosul cutremur din Los Angeles din ianuarie 1994, Time raporta: „Printre simptomele stresului post-traumatic se numără amintiri fulgerătoare, coşmaruri, hipervigilenţa şi mânia datorată faptului că nu-ţi poţi ţine sub control propria viaţă“. Un om de afaceri care a decis să se mute din zona respectivă spunea: „Pierderile sunt nimic în comparaţie cu groaza. Te culci la parter încălţat. Nu dormi. Stai doar şi aştepţi în fiecare noapte. Este groaznic“.

„O serie de dezastre îi lasă pe japonezi în tensiune“, a fost titlul unei corespondenţe din Tokyo, întocmite pe 11 aprilie 1995. Aici se spunea: „Atacul gazului toxic a fost o lovitură deosebit de serioasă dată psihicului japonez, deoarece a făcut parte dintr-o serie de evenimente care, cumulate, au creat noi incertitudini fundamentale cu privire la viitor. . . . Oamenii nu se mai simt în siguranţă pe străzile renumite odinioară pentru siguranţa lor ziua sau noaptea“. Şi nu numai cei în vârstă se tem. „Profesorul Ishikawa [de la Universitatea Seijo] spunea că neliniştea . . . era pronunţată mai ales în rândul tinerilor, care, deseori, nu au o imagine clară despre ce anume le rezervă viitorul.“

Dovezile arată că un „caz de groază copleşitoare poate modifica reacţiile chimice care au loc la nivelul creierului, făcându-i pe oameni mai sensibili la valurile de adrenalină chiar şi după câteva decenii“. Oamenii de ştiinţă încearcă să înţeleagă modul în care creierul interpretează o situaţie generatoare de teamă — cum evaluăm amănuntele şi cum reacţionăm cu teamă. Profesorul Joseph LeDoux a scris: „Odată cu descoperirea căilor neurale prin care o situaţie face ca o creatură să experimenteze sentimentul de teamă, sperăm să elucidăm mecanismele generale ale acestei forme de memorie“.

Cei mai mulţi dintre noi însă nu sunt atât de mult interesaţi de cauzele chimice sau neurale care declanşează teama. În mod realist, poate că ne interesează mai mult răspunsul la unele întrebări ca: De ce ne este teamă? Cum ar trebui să reacţionăm? Există vreun gen de teamă pozitivă?

Probabil sunteţi de acord cu faptul că uneori teama vă poate fi de folos. De exemplu, este întuneric şi vă apropiaţi de casă. Uşa este întredeschisă, deşi voi aţi lăsat-o închisă bine. Aveţi impresia că vedeţi prin fereastră umbre care se mişcă. Vă încordaţi imediat, simţind că s-a întâmplat ceva foarte rău. Poate că înăuntru este un hoţ sau un străin gata să lovească cu cuţitul.

Teama instinctivă de astfel de situaţii v-ar putea ajuta să nu vă aventuraţi în mod naiv într-o situaţie periculoasă. Teama vă poate ajuta să luaţi măsuri de precauţie sau să cereţi ajutor înainte de a vă confrunta cu o eventuală primejdie. Există multe astfel de exemple: un indicator de înaltă tensiune; o ştire de la radio despre o furtună care se îndreaptă spre zona voastră; un zgomot strident din maşina pe care o conduceţi pe o şosea aglomerată.

În unele cazuri, sentimentul de teamă se poate dovedi, cu certitudine, un prieten. Acesta ne poate ajuta să ne ocrotim pe noi înşine sau să acţionăm în mod înţelept. Se ştie foarte bine însă că o teamă constantă sau intensă nu este deloc un prieten. Este un duşman. Ea poate cauza o respiraţie gâfâită, palpitaţii, leşin, tremurat, greaţă şi un sentiment de indiferenţă faţă de ceea ce vă înconjoară.

Poate găsiţi foarte interesant faptul că Biblia a specificat că timpul nostru va fi marcat de evenimente înfricoşătoare pe pământ şi de o teamă intensă. De ce se întâmplă astfel şi ce influenţă ar trebui să aibă aceasta asupra vieţii şi asupra gândirii dumneavoastră? Totodată, de ce se poate spune că, din punctul de vedere al Bibliei, există o teamă cotidiană care este deosebit de utilă şi de pozitivă? Să vedem.

[Chenarul de la pagina 3]

Fiind întrebaţi ce anume îi îngrijorează cel mai mult pe ei şi pe familiile lor, unii adulţi şi copii spun că se tem de:

COPII PĂRINŢI

56% Crime violente împotriva membrilor familiei 73%

53% Pierderea locului de muncă al unui adult 60%

43% Incapacitatea de a-şi cumpăra hrană 47%

51% Incapacitatea de a avea asistenţă medicală 61%

47% Imposibilitatea de a avea o locuinţă 50%

38% Un membru al familiei se droghează 57%

38% Familia lor nu va rămâne împreună 33%

Sursa: Newsweek, 22 noiembrie 1993