Proclamatorii Regatului relatează
Adevăraţii creştini vor fi persecutaţi
ÎNCEPÂND din zilele lui Abel, mulţi slujitori ai lui Iehova au îndurat persecuţii religioase (Luca 11:49–51). Şi nu este de mirare, întrucât Biblia avertizează că „toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi“ (2 Timotei 3:12). Ca urmare a acestui fapt, în prezent, Martorii lui Iehova din peste 25 de ţări se află sub interdicţie şi suportă persecuţii.
Într-o ţară în care Martorii lui Iehova nu sunt numai sub interdicţie, ci şi persecutaţi de elementele religioase, mai bine de 12 000 de proclamatori ai veştii bune continuă să lucreze cu zel, studiind Biblia cu peste 15 000 de persoane. Bineînţeles, lucrarea lor de predicare este făcută în mod discret. În general, ei îşi ţin întrunirile creştine în case particulare şi sunt prudenţi atunci când invită la astfel de întruniri persoane interesate.
Recent, guvernul a adoptat o atitudine mai tolerantă faţă de Martori, care efectuează în prezent o mare parte din activitatea lor fără să întâmpine acte de agresiune. Totuşi, diferite grupări religioase s-au folosit de influenţa lor pentru a crea probleme.
Într-un oraş, o gloată de aproape 200 de fanatici religioşi înfuriaţi s-au îndreptat spre o casă unde în jur de 50 de Martori ai lui Iehova ţineau o întrunire a congregaţiei. Unii din gloată aveau în mâini pietre şi strigau slogane religioase. Intenţia lor evidentă era să-i atace pe Martori şi să devasteze casa. După cât se pare, capii religioşi îi urmăreau de câtva timp când se întruneau şi aşteptau momentul oportun ca să atace. Gloata era pe punctul de a intra în casă, când 15 poliţişti au sosit la faţa locului şi i-au ordonat mulţimii să se împrăştie. Aceasta a fost o surpriză pentru Martori, întrucât nici unul dintre ei nici măcar nu avusese timp să înştiinţeze poliţia.
Cu alte ocazii însă, adversarii au avut mai mult succes. Câţiva Martori au fost daţi în judecată şi condamnaţi la închisoare. Un proces fusese amânat pentru câţiva ani şi se părea că acuzatorii nu mai erau interesaţi de acesta. Totuşi, la instigaţia clerului local, procesul a fost redeschis, iar Martorul a fost condamnat la închisoare.
Într-un alt loc, un grup de Martori s-a întrunit într-o locuinţă particulară pentru a comemora Cina Domnului. Mai târziu, în aceeaşi seară, câţiva poliţişti au arestat gazda şi pe bătrânul care condusese întrunirea. La postul de poliţie, aceştia au fost bătuţi cu cruzime. Timp de câteva ore au fost interogaţi cu brutalitate. Unul dintre Martori a îndurat şi tortura de a fi ţinut un timp în apa rece a unei fântâni.
De ce a întreprins poliţia un astfel de atac? În spatele acţiunii poliţiei se afla din nou o grupare de fanatici religioşi, sprijiniţi de clerul local. Mai târziu, şeful poliţiei a recunoscut că arestările fuseseră făcute fără consimţământul său. Ei şi-au cerut scuze, iar persoanele vinovate pentru bătaie au fost pedepsite.
Martorii lui Iehova continuă să predice vestea bună a Regatului lui Dumnezeu în întreaga lume, chiar şi în ciuda opoziţiei violente. Ei urmează sfatul lui Isus: „Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar prudenţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii“. — Matei 10:16.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]
Abel a fost primul om persecutat.