Teama de morţi este larg răspândită
Soarele a apus demult. Te întorci acasă puţin mai târziu decât ai dori. Trecând pe lângă cimitir, inima începe să-ţi bată puţin mai repede. Liniştea nopţii întunecoase te face conştient de cel mai mic zgomot. Deodată, auzi în depărtare un sunet strident, înspăimântător. Grăbeşti pasul — pulsul ţi se accelerează şi el — în timp ce te îndrepţi spre casă pentru protecţie.
AŢI fost vreodată cuprins de nelinişte în timp ce vă aflaţi într-un cimitir sau în preajma acestuia? Dacă da, poate că aţi fost influenţat de vreo concepţie religioasă răspândită în toată lumea — aceea că spiritele morţilor îi pot ajuta sau le pot face rău celor vii.
Concepţia potrivit căreia morţii au nevoie de ajutorul celor vii sau le-ar putea face rău celor vii dacă nu le sunt satisfăcute dorinţele a dat naştere multor obiceiuri superstiţioase. De exemplu, în unele ţări latino-americane, mulţi au obiceiul să ridice o troiţă pe locul unde a murit o persoană într-un accident. Acolo, oamenii aprind lumânări şi pun flori în străduinţa de a arăta că nu sunt indiferenţi la cele petrecute sau de a ajuta sufletul sau spiritul decedatului. În unele cazuri, zvonul că acolo s-au primit răspunsuri „miraculoase“ la rugăciuni i-a determinat pe oameni să frecventeze acea animita, troiţa ridicată pentru sufletul sau spiritul persoanei decedate. Acolo ei îşi iau angajamentul — mandas — că, dacă persoana decedată îi va ajuta să îndeplinească sau să primească un anumit lucru — probabil o vindecare miraculoasă — , îşi vor arăta recunoştinţa într-un mod deosebit. Sau poate s-a răspândit zvonul că sufletul unei persoane apare în întunericul nopţii îngrozindu-i pe cei prezenţi. Se spune, de obicei, că aceste suflete sunt penando, care îi hărţuiesc pe cei vii din cauza unor fapte săvârşite în trecut.
În multe ţări, oamenii depun mari eforturi pentru a calma „spiritele“ morţilor. Se dau mese îmbelşugate, se aduc jertfe, se spun cuvinte liniştitoare — toate acestea în încercarea de a se pune la adăpost de răzbunarea spiritului persoanei decedate. Se crede că împăciuirea spiritului va avea drept rezultat recompense şi binecuvântări pentru cei rămaşi în viaţă.
„Mulţi cred că nimic nu se întâmplă «în mod obişnuit sau firesc»“, afirmă un raport din Africa. „Se consideră că orice incident — îmbolnăvire, calamitate, lipsa productivităţii, dificultăţi economice, ploi torenţiale sau zile caniculare, accidente, lipsa unităţii familiale, moarte — este pricinuit de spirite nevăzute cu puteri supraumane.“ Un alt raport spune: „Oamenii cred că spiritele strămoşilor lor ocupă un loc în ceruri, de unde îşi supraveghează în permanenţă rudele de pe pământ. Se crede că strămoşii posedă puteri supranaturale pe care le pot folosi pentru a-şi binecuvânta şi proteja rudele de pe pământ sau pentru a le pedepsi, în funcţie de onoarea pe care le-o acordă acestea sau de neglijenţa cu care îi tratează pe cei morţi“.
Dar sunt aceste lucruri în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu? Ce părere aveţi?
[Legenda fotografiei de la pagina 4]
O „animita“ din Chile