Întrunirea anuală
1 OCTOMBRIE 1994
ÎNTRUNIREA ANUALĂ a membrilor Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania va fi ţinută la 1 octombrie 1994, în Sala de Adunări a Martorilor lui Iehova din 2932 Kennedy Boulevard, Jersey City, New Jersey. O întrunire preliminară numai cu membrii Societăţii va fi ţinută la ora 9.30, urmată de întrunirea anuală generală la ora 10.00.
Membrii Corporaţiei trebuie să informeze acum Biroul Secretarului cu privire la orice schimbare a adresei lor care a avut loc în ultimul an, astfel încât scrisorile de înştiinţare obişnuite şi procurile să le poată parveni pe parcursul lunii iulie.
Procurile, care vor fi trimise la membrii Societăţii împreună cu înştiinţarea referitoare la întrunirea anuală, trebuie să ajungă înapoi la Biroul Secretarului cel mai târziu la 1 august. Fiecare membru trebuie să completeze şi să returneze procura cu promptitudine, specificând dacă va asista sau nu la întrunire. Informaţiile furnizate în fiecare procură trebuie să fie clare în acest sens, deoarece ele vor servi la stabilirea numărului membrilor care vor fi prezenţi.
Este prevăzut ca întregul program, inclusiv întrunirea preliminară şi rapoartele care vor fi apoi prezentate, să se termine la ora 13.00 sau la scurt timp după aceea. După-amiază nu se va ţine nici o sesiune. Din cauza numărului limitat de locuri, intrarea se va face numai pe bază de bilet. Nu este prevăzut ca programul întrunirii anuale să fie transmis telefonic în alte săli.