Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w94 15/5 pag. 31
  • Veşti bune din Malawi!

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Veşti bune din Malawi!
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1994
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1994
w94 15/5 pag. 31

Veşti bune din Malawi!

LA 15 NOIEMBRIE 1993, Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania a fost înregistrată oficial în Malawi, ţară din sud-estul Africii. Aceasta le va aduce Martorilor lui Iehova recunoaşterea legală şi libertatea de a le predica adevărurile Bibliei locuitorilor din Malawi.

În anul 1948, în Malawi a fost înfiinţat un birou de filială al Societăţii Watch Tower pentru a coordona lucrarea Martorilor lui Iehova din această ţară. La 8 ianuarie 1957, Societatea Watch Tower a fost înregistrată pentru prima oară în mod oficial. Timp de mai mulţi ani, Martorii lui Iehova s-au bucurat de o creştere rapidă. Dar în 1964 a izbucnit o persecuţie violentă. Care a fost motivul?

Manifestând supunere faţă de Dumnezeu, Martorii lui Iehova se menţineau pe o poziţie de strictă neutralitate din punct de vedere politic (Ioan 17:16). Este limpede că unii nu prea au înţeles această poziţie scripturală şi i-au prezentat pe Martori într-o lumină falsă, ca fiind o religie fanatică şi nişte proscrişi. Drept urmare, unii s-au simţit îndreptăţiţi să-i persecute pe aceşti creştini iubitori de pace. Mulţi Martori au fost concediaţi, bătuţi şi umiliţi în diverse alte moduri. Unii dintre ei au fost separaţi cu forţa de copiii lor.

În 1972, peste 30 000 de Martori, precum şi unele persoane care studiau Biblia cu ei au trebuit să părăsească ţara de teamă să nu-şi piardă viaţa. Mii dintre ei s-au stabilit în lagărele de refugiaţi dintr-o ţară vecină, şi anume Mozambic. Însă în 1975, aceşti refugiaţi au fost trimişi înapoi în Malawi, unde au trebuit să se confrunte în continuare cu persecuţii. Mulţi refugiaţi au fost închişi în lagăre de concentrare. Pe fondul tuturor acestor tulburări, Societatea Watch Tower a fost ştearsă de pe lista oficială a organizaţiilor legale din Malawi. De atunci, Martorii lui Iehova şi organizaţiile lor legale au fost interzise în această ţară.

În pofida tuturor celor întâmplate, Martorii nu au răspuns cu aceeaşi monedă. Ei nu s-au strâns niciodată în gloate, nici nu s-au răsculat în semn de protest împotriva guvernului. Dimpotrivă, cu ajutorul rugăciunii, ei s-au achitat de obligaţia lor creştină de a acorda onoarea şi respectul cuvenit „autorităţilor superioare“ guvernamentale (Romani 13:1–7, New World Translation; 1 Timotei 2:1, 2). Martorii au respectat totodată înaltele norme de viaţă creştină prezentate în Biblie şi au furnizat astfel un exemplu excelent în ce priveşte conduita.

Având în vedere libertatea nou-dobândită de care se bucură, Martorii lui Iehova din Malawi sunt hotărâţi să continue cu simţul urgenţei predicarea adevărurilor biblice „în timp favorabil“. — 2 Timotei 4:2, New World Translation.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

M. G. Henschel împreună cu familia Betel din Malawi în anii ’60

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează