Întrebări de la cititori
Ar fi potrivit pentru un creştin să devină partener de afaceri cu un necredincios, având în vedere faptul că Biblia ne spune: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi“?
Acest sfat îl găsim la 2 Corinteni 6:14–16: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între dreptate şi fărădelege? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Belial? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios? Ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii?“
Nu există nici un motiv să credem că apostolul Pavel a dat acest sfat cu intenţia de a stabili nişte interdicţii precise, de pildă împotriva faptului ca un creştin să devină partener de afaceri cu un necredincios. Totuşi, sfatul lui are în mod cert legătură cu acest domeniu al vieţii, precum şi cu altele.
Pavel le-a scris acest sfat fraţilor săi creştini din Corintul antic. Locuind într-un oraş care era deosebit de corupt, ei trebuiau să înfrunte zilnic pericole de ordin moral şi spiritual. Dacă nu erau atenţi, ei se expuneau unor influenţe nesănătoase care, treptat, le puteau slăbi hotărârea de a fi un popor aparte, „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor pe care Dumnezeu şi L-a cîştigat ca să fie al Lui“. — 1 Petru 2:9.
Înainte de a scrie cuvintele din 2 Corinteni 6:14–16, Pavel se ocupase de o problemă gravă care apăruse printre fraţii săi din Corint. Ei permiseseră ca în mijlocul lor să persiste un caz de imoralitate gravă, fapt pentru care Pavel îi îndemnase să-l dea afară, sau să-l excludă, pe păcătosul care nu se căia (1 Corinteni 5:1). Nelegiuirea acelui om demonstrase că asocierea rea sau cufundarea imprudentă în climatul moravurilor lumii îi putea afecta pe creştini.
Creştinii din Corint urmau să evite asocierea cu cel exclus, dar oare voia acest lucru să spună că trebuiau să se separe în totalitate de cei necredincioşi? Trebuiau ei oare să evite orice contact sau orice relaţie cu necreştinii, devenind un fel de sectă monahală, asemenea acelor evrei care se retrăseseră la Qumran, în apropiere de Marea Moartă? Iată răspunsul lui Pavel: „V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu cei desfrînaţi: însă n-am înţeles cu desfrînaţii lumii acesteia . . . fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume“. — 1 Corinteni 5:9, 10.
Sensul acestor cuvinte este clar. Pavel îşi dădea seama că creştinii se aflau încă pe această planetă, trăind în mijlocul necredincioşilor şi având aproape zilnic contact cu aceşti oameni ale căror moravuri erau decăzute şi ale căror norme se deosebeau de ale lor. Întrucât acest lucru era imposibil de evitat, creştinii trebuia să fie atenţi la pericolele pe care le comportau astfel de contacte.
Acum să examinăm din nou a doua scrisoare a lui Pavel către corinteni. El a subliniat faptul că creştinii unşi sunt calificaţi ca miniştri ai lui Dumnezeu, ca ambasadori în locul lui Cristos. El le-a spus să evite orice motiv de poticnire care le putea pune ministerul într-o lumină nevaforabilă (2 Corinteni 4:1—6:3). Pavel i-a îndemnat în mod direct pe fraţii săi din Corint, care erau asemenea unor copii spirituali ai săi, să se lărgească în afecţiunea lor (2 Corinteni 6:13). După aceea, el i-a îndemnat: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi“. Pentru a scoate în evidenţă această idee, el s-a folosit de o serie de antiteze retorice.
Contextul arată că Pavel nu s-a concentrat asupra unui domeniu concret al vieţii, cum ar fi afacerile sau locul de muncă, nici nu a stabilit o regulă precisă care să fie impusă în această privinţă. Dimpotrivă, el le-a furnizat fraţilor săi, pe care îi iubea mult, un sfat cu caracter general, care era sănătos şi util.
Se aplica acest sfat, de exemplu, în cazul unui creştin care dorea să se căsătorească? Desigur. În prima sa scrisoare, apostolul îi sfătuia pe corintenii care doreau să se căsătorească să o facă „numai în Domnul“ (1 Corinteni 7:39). El a accentuat caracterul înţelept al acestor cuvinte prin ceea ce a scris mai târziu, după cum reiese din 2 Corinteni 6:14–18. Dacă un creştin intenţiona să se căsătorească cu cineva care nu era slujitor al lui Iehova şi nici urmaş al lui Cristos, el sau ea avea de gând să ajungă legat de un necredincios (compară cu Leviticul 19:19; Deuteronomul 22:10). Evident, acea incompatibilitate fundamentală avea să genereze probleme, inclusiv de ordin spiritual. De exemplu, cel necredincios ar fi putut atunci sau în viitor să se închine unui dumnezeu fals. Pavel a întrebat: „Ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Belial?“
Ce se poate spune însă despre un alt domeniu al vieţii — lansarea în afaceri cu un necredincios? În unele cazuri, un creştin ar putea considera că pentru câştigarea celor necesare existenţei şi pentru a se îngriji de familie este necesar să intre în relaţii de afaceri cu cineva care nu este un colaborator creştin (1 Timotei 5:8). Să observăm numai câteva exemple:
Poate că un creştin doreşte să se lanseze într-o afacere comercială pentru a vinde un anumit tip de marfă, dar singura modalitate ar fi să accepte ca partener o persoană care are acces la produsele sau fondurile necesare. Un alt creştin doreşte să devină fermier (sau să crească o anumită rasă de bovine), dar nu dispune de teren, fapt pentru care ar trebui să facă acest lucru asociindu-se cu cineva care este dispus să-i închirieze terenul în schimbul unui profit oarecare. Poate că un alt creştin nu reuşeşte să lucreze ca instalator particular deoarece Cezarul nu eliberează decât un mic număr de autorizaţii, şi ele sunt deja acordate; singura soluţie pe care o are ar fi să se asocieze cu o rudă necredincioasă care deţine autorizaţie. — Marcu 12:17.
Acestea nu sunt decât exemple. Noi nu încercăm să găsim toate posibilităţile care ar putea apărea, nici nu facem vreo afirmaţie de aprobare sau de dezaprobare. Dar păstrând în minte aceste exemple, înţelegeţi de ce nu trebuie ignorat sfatul din 2 Corinteni 6:14–18?
Un creştin care s-ar lansa în afaceri cu un necredincios, indiferent că este sau nu o rudă, s-ar putea confrunta foarte uşor cu probleme şi tentaţii neaşteptate. Poate că partenerul ajunge la concluzia că modalitatea de a obţine un profit rezonabil constă în a nu înregistra toate câştigurile sau în a folosi angajaţi care să nu fie înregistraţi pe statul de salarizare, chiar dacă aceasta ar viola legile ţării. El ar putea fi bucuros să-i plătească pe sub mână pe furnizori pentru unele mărfuri neînregistrate pe facturile oficiale. Ar putea oare un creştin să ia parte în vreun fel la aceste acţiuni necinstite sau la altele similare? Şi cum va acţiona creştinul atunci când va veni momentul să semneze amândoi actele de impozitare sau alte documente legale legate de modul în care îşi efectuează activitatea? — Exodul 23:1; Romani 13:1, 7.
Sau, poate că partenerul de afaceri, care este necredincios, doreşte să achiziţioneze anumite articole legate de unele sărbători păgâne, să trimită ilustrate de felicitare în numele companiei şi să împodobească magazinul în cinstea unor sărbători religioase. Pavel a întrebat: „Ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi sîntem templul Dumnezeului Celui viu“. Cât de potrivit este comentariul: „De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei», zice DOMNUL; «nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi»“ (2 Corinteni 6:16, 17)! Aplicând acest sfat înţelept, mulţi creştini au ales un loc de muncă de o asemenea natură încât să îi expună cât mai puţin posibil unor eventuale probleme. — Evrei 13:5, 6, 18.
Congregaţia nu are însărcinarea să ţină sub observaţie sau să cerceteze tot ce fac creştinii în activitatea lor laică, indiferent că sunt angajaţi sau patroni. Desigur, dacă ar deveni cunoscut faptul că un creştin este implicat într-o nelegiuire, cum ar fi promovarea închinării false ori o formă oarecare de minciună sau de furt, congregaţia va trebui să ia măsuri pentru a susţine normele lui Iehova.
Ideea principală este însă că sfatul inspirat al lui Pavel, „nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi“, îi poate ajuta pe creştini să evite unele probleme, precum şi vreo acţiune judiciară care s-ar impune. Creştinii înţelepţi îşi vor întipări în inimă acest sfat şi nu vor alege să ajungă în situaţii în care vor fi expuşi unor presiuni suplimentare de a încălca principiile biblice. Dacă cineva consideră că trebuie să intre în afaceri cu un necredincios, alţii nu ar trebui să se grăbească să-l judece sau să-l critice, având în vedere faptul că el va trebui să poarte responsabilitatea alegerii făcute. În esenţă, Pavel nu a stabilit o regulă precisă şi obligatorie, interzicând intrarea în afaceri cu un necredincios. Totuşi, sfatul său nu trebuie ignorat. Dumnezeu a inspirat acest sfat, şi el a fost consemnat în Biblie pentru folosul nostru. Este o dovadă de înţelepciune din partea noastră dacă îl urmăm.