Întrebări de la cititori

◼ Cînd moare cineva, este potrivit ca creştinii să ofere flori familiei sau să trimită flori la locuinţa îndoliată?

În unele ţări există acest obicei. Dar folosirea florilor la înmormîntări a avut, uneori, o semnificaţie religioasă. Deci să analizăm chestiunea în amănunţime, cu atît mai mult cu cît există şi alte obiceiuri care par să aibă legături asemănătoare cu religia falsă. Să notăm comentariile din The Encyclopedia of Religion (1987):

„Florile sînt legate de domeniul sacru prin asocierea lor cu zei şi zeiţe. Flora, zeiţa romană a primăverii şi a florilor, dă vegetaţiei înflorite frumuseţe şi parfum . . . Zeităţile pot fi îmbunate şi adorate . . . prin oferirea de hrană şi flori.

„Asocierea florilor cu ritualurile morţii are loc în toată lumea. Grecii şi romanii acopereau morţii şi mormintele cu flori. În Japonia, sufletele budiştilor aflate în pragul morţii sînt purtate în sus pe un lotus, iar pietrele funerare din cimitire pot fi sprijinite pe lotuşi sculptaţi . . . Tahitienii lasă buchete înfăşurate în ferigi lîngă trupul mortului după deces şi apoi toarnă parfum de flori peste cadavru pentru a–i uşura trecerea în viaţa sacră de apoi . . . Florile pot fi prezente şi cu ocazia datelor sacre sub forma tămîiei sau a parfumului.“

Fiind conştienţi de faptul că florile au fost folosite în asociere cu religia falsă, unii creştini au considerat că nu ar trebui să ofere sau să trimită flori la o înmormîntare. Părerea lor poate reflecta şi dorinţa de a evita obiceiurile lumeşti, deoarece continuatorii lui Isus trebuie să «nu fie din lume» (Ioan 15:19). Totuşi, texte biblice relevante şi concepţiile locale exercită o anumită influenţă asupra acestei probleme.

Florile fac parte dintre darurile bune pe care Dumnezeu le dă celor vii ca să se bucure de ele (Fapte 14:15-17; Iacov 1:17). Frumuseţea florală creată de el a fost folosită în închinarea adevărată. Lampadarul din tabernacol era împodobit cu „flori de migdal . . . şi flori“ (Exod 25:31-34, NW). Printre încrustaţiile din templu se numărau ghirlandele şi palmierii (1 Regi 6:18, 29, 32). Este clar deci: faptul că păgînii foloseau flori sau ghirlande nu însemna că adevăraţii închinători trebuiau să evite întotdeauna utilizarea lor. — Fapte 14:13.

Ce se poate spune, totuşi, despre sfera mai largă a respectării unor obiceiuri, de exemplu, a obiceiurilor funerare? Biblia se referă la multe obiceiuri, unele dintre ele nepotrivite pentru închinătorii adevăraţi, altele urmate de poporul lui Dumnezeu. În 1 Regi 18:28 se citează „obiceiul“ închinătorilor lui Baal de a «striga tare şi . . . a–şi face tăieturi» — un obicei pe care adevăraţii închinători nu îl urmau. Pe de altă parte, în Rut 4:7 (NW) nu se sugerează nici o respingere a «obiceiului din timpurile de odinioară din Israel referitor la [modul de a exercita] dreptul de răscumpărare».

Obiceiuri plăcute lui Dumnezeu se puteau dezvolta chiar în chestiuni de natură strict religioasă. Cînd Dumnezeu a prezentat ceremonia Paştelui, el nu a menţionat folosirea vinului, dar în secolul întîi era obiceiul să se folosească cupe cu vin. Isus şi apostolii nu au respins acest obicei religios. Ei au constatat că acesta nu era criticabil, şi l–au urmat. — Exod 12:6-18; Luca 22:15-18; 1 Corinteni 11:25.

La fel stau lucrurile şi cu unele obiceiuri funerare. De obicei, egiptenii îşi îmbălsămau morţii. Fidelul patriarh Iosif nu a reacţionat automat la acest obicei spunînd: «Acesta este un obicei păgîn, aşa că noi, evreii, trebuie să–l evităm.» Dimpotrivă, „a poruncit doctorilor care erau în serviciul lui să–l îmbălsămeze pe tatăl său“, pentru ca Iacov să poată fi înmormîntat în Ţara Promisă (Geneza 49:29–50:3). Mai tîrziu evreii şi–au format diferite obiceiuri funerare, cum ar fi îmbăierea cadavrului şi înmormîntarea lui în ziua morţii. Creştinii timpurii au acceptat asemenea obiceiuri evreieşti. — Fapte 9:37.

Dar dacă un obicei funerar este considerat, totuşi, ca avînd o semnificaţie care se bazează pe o eroare religioasă, de exemplu credinţa într–un suflet nemuritor? Amintiţi–vă din enciclopedia citată că unii „lasă buchete înfăşurate în ferigi lîngă trupul mortului după deces şi apoi toarnă parfum de flori peste cadavru pentru a–i uşura trecerea în viaţa sacră de apoi“. Faptul că ar putea exista un asemenea obicei nu înseamnă că slujitorii lui Dumnezeu trebuie să evite orice lucru aseamănător cu aceasta. Deşi evreii nu credeau în „trecerea în viaţa sacră de apoi“, Biblia spune: „Au luat . . . trupul lui Isus şi l–au înfăşurat în fîşii de pînză de in cu miresme, după cum au obicei iudeii să înmormînteze.“ — Ioan 12:2-8; 19:40.

Creştinii trebuie să evite practicile care contravin adevărului biblic (2 Corinteni 6:14-18). Însă, obiectelor, modelelor decorative şi practicilor de tot felul li s–au dat la un moment dat sau într–un anumit loc, o interpretare falsă sau au fost asociate cu învăţături nescripturale. Copacii sînt adoraţi, forma inimii este considerată sacră iar tămîia este folosită în ceremoniile păgîne. Înseamnă aceasta că creştinul nu trebuie să folosească niciodată tămîia, să nu includă copacii în nici un ornament şi să nu poarte bijuterii în formă de inimă? a Aceasta nu este o concluzie justă.

Un creştin veritabil trebuie să aibă în vedere următoarele: Oare respectarea unui obicei ar indica altora că am adoptat credinţe sau practici nescripturale? Perioada de timp şi locul ar putea influenţa răspunsul. Un obicei (sau model) poate să fi avut o semnificaţie religioasă falsă cu milenii în urmă sau ar putea–o avea şi azi într–o ţară îndepărtată. Dar, fără să te angajezi în cercetări care îţi consumă timpul, întreabă–te: «Care este părerea generală în locul în care trăiesc?» — Compară cu 1 Corinteni 10:25-29.

Dacă este bine cunoscut faptul că un obicei (sau un model, cum este crucea) are o semnificaţie religioasă falsă, să îl evitaţi! Astfel, creştinii nu trimit flori sub forma unei cruci sau a unei inimi roşii dacă aceasta este considerată ca avînd o semnificaţie religioasă. Sau poate că există o modalitate formală în care florile sînt folosite la o înmormîntare sau la mormînt, modalitate care are o semnificaţie religioasă pe plan local. Creştinul trebuie să evite şi lucrul acesta. Totuşi, asta nu înseamnă că simpla oferire a unui buchet la o înmormîntare sau dăruirea lui unui prieten care se află la spital trebuie considerată ca un fapt religios care trebuie evitat.b

Dimpotrivă, în multe ţări obiceiul de a da flori este larg răspîndit şi este considerat drept o amabilitate cuvenită. Florile înfrumuseţează şi pot face un moment trist mai plăcut. Ele pot constitui şi un gest de simpatie sau de preocupare. În alte părţi poate există obiceiul de a manifesta asemenea sentimente printr–un act de generozitate, cum ar fi oferirea unei mese pentru cei bolnavi sau necăjiţi. (Amintiţi–vă de afecţiunea manifestată faţă de Dorca, deoarece ea arăta interes şi preocupare faţă de alţii [Fapte 9:36-39].) Cînd faptul de a proceda astfel nu implică deloc o legătură cu credinţele false, unii dintre Martorii lui Iehova au obiceiul de a aduce flori vesele unui prieten spitalizat sau cînd are loc un deces. Iar individual, ei pot să–şi exprime şi mai mult interesul şi sentimentele prin acţiuni practice. — Iacov 1:27; 2:14-17.

[Note de subsol]