Controversa cu privire la moartea lui Isus

ÎN ZIUA de Paşte, anul 33 e.n. a avut loc o triplă execuţie. Trei condamnaţi au fost conduşi spre un loc în afara zidurilor Ierusalimului şi au fost omorîţi într-unul dintre cele mai umilitoare şi chinuitoare moduri: ţintuire pe stîlpi de lemn verticali. În timpul romanilor asemenea execuţii erau un lucru obişnuit, deci ne-am putea aştepta ca, acum, uciderile din acea zi de Paşte să fie de mult uitate. Totuşi, unul dintre cei ucişi era Isus Cristos. Moartea sa a dezlănţuit o controversă şi a marcat o importantă schimbare pe plan religios.

De la acel eveniment au trecut aproape două mii de ani şi poate că înclini să-l consideri drept o dată oarecare din istoria antică. Dar îţi dai oare seama că acea controversă este departe de a fi rezolvată?

După cum poate ştii, milioane de oameni susţin că Isus a murit pentru ei. Ei cred cu ardoare că moartea lui Isus este esenţială pentru răscumpărare şi iertarea păcatelor, că credinţa în moartea sa constituie mijlocul de salvare. Este surprinzător totuşi faptul că într-un articol publicat în Anglican Theological Review se relatează că această doctrină îndrăgită se află „în impas“. Iar «impasul» provine de la conducătorii religioşi.

Iată cum îl explică Anglican Theological Review: „Doctrina răscumpărării în gîndirea creştină se află în impas deoarece fundamentul ei biblic este pus la îndoială, formularea ei a devenit încărcată de noţiuni efemere (. . .) iar reflectarea ei în spiritualitatea maselor a îmbrăcat haina sentimentalismului individual şi a unor justificări personale exagerate“. Într-adevăr, atît teologii protestanţi cît şi cei catolici nu au reuşit să ajungă la nici o înţelegere cu privire la ce înseamnă, dacă totuşi ea înseamnă ceva, moartea lui Isus Cristos.

Poate consideri că este vorba doar de o sfadă între cîţiva specialişti în teologie şi că aceasta nu are nici o legătură cu viaţa ta. Dar gîndeşte-te puţin: Dacă moartea lui Isus are totuşi legătură cu poziţia ta înaintea lui Dumnezeu şi cu perspectiva ta de viaţă veşnică (în cer sau în altă parte), atunci această controversă trebuie luată în consideraţie.

De ce continuă teologii să se certe în această privinţă? Să luăm, de exemplu, cazul Bisericii Romano-Catolice. Ea are dogme precise despre nemurirea sufletului şi despre trinitate. Şi totuşi, ea este, lucru curios, nehotărîtă în ce priveşte răscumpărarea prin intermediul morţii lui Cristos. Iată ce declară New Catholic Encyclopedia: „Au fost elaborate multe sisteme menite să explice cum este eliberat omul din urgia păcatului şi restabilit în graţia divină (. . .) Dar nici unul dintre ele nu a avut succes deplin. (. . .) Teologia Răscumpărării este, într-o anumită măsură, nerealizată şi continuă să constituie o problemă în teologie“.

Aşadar, nu ar trebui să te surprindă faptul că dintre milioanele de oameni care recită monoton «Isus a murit pentru noi» foarte puţini au mai mult decît o idee vagă despre ceea ce înseamnă practic acest lucru. Sau, după cum afirmă Anglican Theological Review: „Cînd este presat (. . .), creştinul credincios este deseori incapabil să citeze sursa biblică a doctrinei, sau să explice cum acţionează ea“. Împovăraţi de o învăţătură pe care nici nu o înţeleg, nici nu o pot explica, enoriaşii din biserici sînt incapabili să înţeleagă ce semnifică pentru viaţa lor moartea lui Cristos.

Eşecul creştinătăţii de a elabora o doctrină clară despre răscumpărare a zădărnicit şi eforturile ei de a-i aborda pe evrei, hinduşi şi budişti, precum şi pe alţii cu mesajul creştin. În timp ce mulţi dintre aceştia admiră şi respectă multe dintre învăţăturile lui Isus, confuzia care învăluie moartea lui Cristos şi semnificaţia ei constituie un obstacol în calea credinţei.

Oare semnificaţia morţii lui Cristos este pur şi simplu un mister — ceva ce depăşeşte puterea de înţelegere a omului? Ori există, probabil, o explicaţie logică, bazată pe Biblie? Merită să acorzi atenţie acestor întrebări, deoarece Biblia face următoarea afirmaţie uluitoare cu privire la Cristos: «Oricine crede în el nu va pieri, ci va avea viaţă veşnică». — Ioan 3:16.