Îi vom mai putea revedea vreodată?
„Ne–ai părăsit pentru totdeauna. A fost o pierdere neaşteptată, dar, în pofida durerii adînci pe care ne–a provocat–o moartea ta, vei rămîne veşnic în inimile noastre. Nu vom uita niciodată anii fericiţi petrecuţi cu tine, nici nu vom renunţa la speranţa de a te revedea într–o zi.“
ÎN MARELE Ducat de Luxemburg, cînd moare o persoană îndrăgită, membrii familiei şi prietenii exprimă deseori sentimente ca cele de mai sus, în anunţurile care apar în ziare cu privire la decese. Acestea sînt gînduri comune oamenilor din toate ţările lumii, gînduri duioase de amintire care se adaugă la durerea adîncă faţă de pierderea respectivă, într–un amestec de speranţă şi incertitudine. Poate că ai trecut şi tu prin asemenea stări sufleteşti sau le–ai observat la vreun prieten după moartea unei persoane dragi lui.
Pentru majoritatea oamenilor, speranţa de a–i revedea pe cei dragi este confuză şi nesigură. Motivele sînt clare. În primul rînd, în ziua de azi aproape nimeni nu îşi face timp ca să se documenteze în această privinţă. Şi chiar dacă cineva încearcă să o facă, răspunsurile pe care majoritatea religiilor le dau la această chestiune sînt sau prea vagi, sau prea bizare pentru a fi convingătoare.
După cum poate ştii, mulţi cred că singurul fel de „viaţă viitoare“ pentru morţi este perpetuarea descendenţilor lor. Poate că ai auzit spunîndu–se că oamenii ’continuă să trăiască în propriii lor copii‘. Dar poate aduce acest fel de „viaţă“ vreun folos conştient pentru morţi? Sau le oferă celor care rămîn în viaţă vreo speranţă de a–i revedea? Absolut nici una! Aşadar, această concepţie nu ne aduce nici o consolare!
Întrucît manifestăm interes faţă de cei dragi nouă, atît faţă de cei care au murit, cît şi faţă de cei care trăiesc încă, avem nevoie de răspunsuri la întrebări ca acestea: Dacă cineva pe care îl iubim moare, îl vom mai putea revedea vreodată? Dacă da, cînd se va întîmpla aceasta şi unde? În cer? Sau chiar aici, pe pămînt? De fapt, ce speranţă le rezervă viitorul, atît celor dragi care au murit, cît şi nouă?
Sincer vorbind, există o veste bună cu privire la aceste întrebări. Ea este bună în sensul că există o speranţă sigură şi îmbucurătoare. Şi este o ştire, o veste, deoarece este un mesaj deosebit de ceea ce majoritatea oamenilor au auzit, chiar şi din surse religioase.
În secolul întîi al erei noastre, cînd misionarul creştin Pavel se afla în Atena, el a vorbit despre speranţa pe care Scripturile le–o oferă celor morţi. Unii dintre cei care îl ascultau erau curioşi să afle, în timp ce alţii îl ascultau cu dispreţ. Unii filozofi voiau să polemizeze cu el şi ziceau: „Ce vrea să spună guralivul acesta?“ Alţii susţineau că el era „’un proclamator al unor divinităţi străine‘. Aceasta, deoarece el anunţa vestea bună despre Isus şi învierea“ (Fapte 17:18). Da, vestea bună pe care o anunţa Pavel implica şi învierea!
Cum ai considera vorbirea despre o înviere viitoare, despre revederea în viaţă a celor morţi? Nu ţi s–ar părea o pălăvrăgeală inutilă? Sau, din cauza educaţiei religioase pe care ai primit–o şi a părerilor personale, mesajul pe care Sfintele Scripturi îl anunţă cu privire la speranţa pentru cei morţi ţi se pare oare nou şi ciudat, ca şi cum ar veni de la o ’divinitate străină‘?
Atenienii i–au spus lui Pavel: „Tu introduci nişte lucruri care sînt străine urechilor noastre. Am dori să ştim ce înseamnă aceste lucruri“ (Fapte 17:20). Doreşti şi tu să ştii mai multe cu privire la speranţa biblică existentă pentru morţii noştri şi pentru noi, care sîntem în viaţă? Dacă da, este în interesul tău să citeşti articolul care urmează.