Cuvîntul lui Dumnezeu — Dovezi ale autenticităţii sale
Este falsă sau este adevărată afirmaţia că Biblia a fost transmisă de–a lungul secolelor fără să sufere modificări?
Este adevărată sau este falsă afirmaţia că miile de variante din manuscrisele biblice atenuează pretenţia sa de a fi Cuvîntul lui Dumnezeu?
ÎNAINTE de a răspunde la aceste întrebări, examinează cîteva informaţii care au fost prezentate recent la expoziţia „Cuvîntul lui Dumnezeu“ care s–a ţinut recent la biblioteca Chester Beatty din Dublin, Irlanda.
Fragmentele de pagini, uneori zdrenţuite, care se găsesc în această bibliotecă poartă, desigur, amprenta anilor. Însă papirusurile colecţiei Chester Beatty sînt cele mai preţioase manuscrise ale bibliotecii. Ele au fost descoperite într–un cimitir (egiptean) creştin în jurul anilor 1930. „[Această] descoperire“, a spus Sir Frederic Kenyon, „nu rivalizează decît cu cea a Codexului Sinaiticus.“
Aceste papirusuri, care se prezintă în formă de codex, au fost copiate cu mîna în secolele al II–lea, al III–lea şi al IV–lea ale erei noastre. După părerea bibliotecarului Wilfrid Lockwood, „unele au fost, probabil, copiate la mai puţin de un secol după redactarea originalelor“. (Sublinierea ne aparţine.) Unul din aceste codexuri conţine cele patru Evanghelii şi cartea Faptelor; un altul, majoritatea scrisorilor apostolului Pavel, inclusiv scrisoarea sa către Evrei.
Copierea unor astfel de manuscrise era un lucru anevoios şi obositor şi se putea greşi cu uşurinţă. Era uşor să se schimbe o literă cu alta sau să se sară peste un rînd, indiferent cu cîtă atenţie lucra copistul. Uneori atenţia sa se concentra mai mult asupra sensului cuvintelor decît asupra cuvintelor în sine. Întrucît copiile erau recopiate greşelile se perpetuau. Astfel, învăţaţii biblişti au grupat variantele asemănătoare pe familii. Graţie acestor papirusuri din colecţia Chester Beatty — cele mai vechi manuscrise ale Scripturilor greceşti existente — cercetătorilor li s–a oferit o nouă optică, deoarece aceste manuscrise nu se integrează în nici unul din grupurile deja formate.
Multe copii manuscrise ale Scripturilor ebraice au fost redactate în epoca precreştină, în special după distrugerea Ierusalimului survenită în 607 î.e.n. şi după împrăştierea evreilor care a urmat după aceea. În jurul anului 100 e.n. unii erudiţi evrei au utilizat aceste copii pentru a stabili un text evreu care fusese acceptat de către evreii ortodocşi.
În plus, ei au fixat reguli precise cu scopul ca textul copiat să fie reprodus cît mai fidel posibil. Ei au specificat care materiale puteau fi utilizate ca suport şi au indicat astfel mărimea şi spaţierea literelor, a cuvintelor, a rîndurilor şi a coloanelor. „Nici un cuvînt, nici o literă, nici măcar un iot [cea mai mică literă din alfabetul ebraic], nu trebuie să fie scris din memorie“, au hotărît ei. Aşadar, copiştii au produs suluri de carte asemănătoare Torei (învăţătură) care conţine primele cinci cărţi ale Bibliei, sau celui care conţine cartea Esterei. Conform catalogului expoziţiei, aceste manuscrise ale textului ebraic „dovedesc o remarcabilă uniformitate“.
Erorile care s–au putut strecura în manuscrisele Scripturilor ebraice şi a Scripturilor greceşti sînt oare chiar grave? Mr. Lockwood ne răspunde: „Deosebirile dintre manuscrisele Bibliei sînt neînsemnate în comparaţie cu cele găsite în manuscrisele literaturii păgîne (. . .). În orice caz, nici un punct din doctrina creştină nu este afectat de diferenţele textuale.“ — Sublinierea ne aparţine.
Cărţile Bibliei, atît cele redactate înainte de epoca lui Isus, cît şi cele redactate după aceea, au fost traduse în diferite limbi. Una din cele mai vechi dintre aceste versiuni este Pentateuchul samaritean. Samaritenii au ocupat teritoriul celor zece triburi ale lui Israel, după ce regele Asiriei i–a dus pe israeliţi în exil, în anul 740 î.e.n. Ei adoptau unele aspecte ale religiei evreilor, dar nu acceptau decît primele cinci cărţi ale Bibliei care formau Pentateuchul. Textul samaritean al acestor cărţi, scris în caracterele ebraicei vechi, conţine 6 000 de variante faţă de textul ebraic. „Majoritatea“ acestor diferenţe, subliniază catalogul, „au doar o mică influenţă asupra textului, dar ele nu sînt lipsite de interes în măsura în care au permis să fie păstrate unele particularităţi de pronunţare sau gramaticale.“
În secolul al III–lea î.e.n. bibliştii evrei din Alexandria, Egipt, au redactat o versiune greacă a Scripturilor ebraice, Septuaginta, care a ajuns să fie utilizată în lume de către toţi evreii de limbă greacă. Mai tîrziu, evreii au încetat să o mai utilizeze, dar ea a devenit Biblia de referinţă a congregaţiei creştine timpurii. Atunci cînd redactorii Scripturilor greceşti creştine citau pasaje din Scripturile ebraice, ei foloseau Septuaginta. Papirusurile Scripturilor ebraice aparţinînd colecţiei Chester Beatty conţin 13 pagini din cartea lui Daniel aşa cum apăreau ele în Septuaginta.
Alte versiuni ulterioare ale Bibliei au fost redactate în latină, coptă, siriană şi armeană. Un exemplar din expoziţie era un codex pe pergament al unei versiuni copte; era vorba despre o parte din Biblie datînd din secolul al VI–lea sau al VII–lea e.n. În ce mod îi ajută unele versiuni de genul acesta pe biblişti şi pe criticii textuali? Astfel de versiuni sînt, în general, traduceri foarte literale. „Dacă textul grecesc după care a lucrat traducătorul a fost de bună calitate“, explică Wilfrid Lockwood, „este clar că versiunea obţinută va fi de un ajutor preţios pentru a redescoperi cuvintele greceşti originale.“
Biblioteca Chester Beatty conţine o lucrare de mare valoare, un exemplar unic dintr–un comentariu al cărţii Diatessaron de Tatian, făcută de un autor sirian din secolul al IV–lea, Ephraem. În jurul anului 170 e.n., Tatian a compilat o lucrare armonioasă despre viaţa şi serviciul sacru al lui Isus, folosind fragmente din cele patru Evanghelii. (Diatessaron înseamnă „trecînd prin [cele] patru“.) Dat fiind că nici o copie a acestei lucrări nu ne–a parvenit, unii critici ai secolului trecut puneau la îndoială existenţa sa. Aceşti critici pretindeau chiar că cele patru evanghelii nu fuseseră redactate înainte de a doua jumătate a secolului al II–lea.
Însă descoperirea, în ultima sută de ani, a traducerii Diatessaronului în armeană şi în arabă i–a obligat pe marii critici să bată în retragere. În 1956, Sir Chester Beatty şi–a procurat acest comentariu unic, datînd din secolele V– VI–, care conţine mari fragmente extrase din lucrarea lui Tatian. După părerea lui Wilfrid Lockwood „este sigur că aceasta a pus capăt teoriei conform căreia la acea dată Evangheliile nu ar fi fost în circulaţie“.
Expoziţia „Cuvîntul lui Dumnezeu“ a reamintit că documentele de care dispun exegeţii şi specialiştii criticii textuale sînt abundente. Să–l lăsăm pe unul dintre aceşti specialişti, Frederic Kenyon, să ne explice din ce cauză descoperirea tuturor acestor manuscrise biblice este importantă şi totodată să răspundă la întrebările ridicate la începutul acestui articol:
„Unora le vine greu să renunţe la ideea conform căreia Biblia a fost transmisă de–a lungul secolelor fără să sufere modificări (. . .) În sfîrşit, este liniştitor să constatăm că toate aceste descoperiri şi toate aceste studii vin să aducă dovezi suplimentare în sprijinul autenticităţii Scripturilor şi a convingerii că avem în mîinile noastre, în mod integral, adevăratul Cuvînt al lui Dumnezeu“ (The Story of the Bible, pagina 113). — Psalm 119:105; 1 Petru 1:25.
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Papirus din secolul al III–lea — 2 Corinteni 4:13—5:4
[Provenienţa fotografiei]
Reprodus cu permisiunea lui Chester Beatty Library
[Legenda fotografiei de la pagina 16]
Suluri din piele şi pergament ale cărţii Estera (secolul al XVIII–lea)
[Provenienţa fotografiei]
Reprodus cu permisiunea lui Chester Beatty Library
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Codex pe pergament datînd din secolele VI—VII — Ioan 1:1–9, versiune coptă
[Provenienţa fotografiei]
Reprodus cu permisiunea lui Chester Beatty Library
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
Codex pe pergament datînd din secolele V–VI— comentariu al lui Ephraem conţinînd fragmente din Diatessaronul lui Tatian, în siriană
[Provenienţa fotografiei]
Reprodus cu permisiunea lui Chester Beatty Library