Ce putem învăţa din creaţia lui Dumnezeu?

PORUMBEII se orientează servindu-se de cristale magnetice pe care le au în cap şi în gît. Anumiţi peşti produc electricitate. Diverse varietăţi de păsări elimină excedentul de sare din apa marină pe care o beau. Unele moluşte sînt dotate cu cavităţi pe care le pot umple cu apă pentru a se scufunda, sau cu gaz pentru a reveni la suprafaţă.

Fie că omul este conştient de faptul acesta, fie că nu, de fiecare dată cînd el foloseşte busola, cînd produce curent electric, cînd proiectează un submersibil sau desalinizează apa de mare, el nu face altceva decît să îl imite pe Dumnezeu. De fapt, creaţia lui Dumnezeu poate oferi atît de multe învăţături omului încît adesea este numită „cartea naturii“. De exemplu, bionica este o ramură a ştiinţei care studiază aplicarea practică a sistemelor prezente în creaţie.

Printre realizările ei pot fi amintite aripile unor avioane cu caracteristici asemănătoare aripilor păsărilor, submersibile avînd forma delfinului şi structuri din beton care imită oasele omului. Dar „cartea naturii“, nu are de oferit decît cunoştinţe de ordin tehnic?

Nu, uneori ea ne procură şi învăţături de ordin moral. Referitor la furnică şi la instinctul ei de lucrătoare sîrguincioasă, cartea biblică a Proverbelor îndeamnă: „Mergi la furnică, leneşule; uită-te la căile ei şi să devii înţelept. Deşi ea nu are nici comandant, nici demnitar, nici stăpînitor, ea îşi pregăteşte hrana chiar din vară; ea şi-a strîns proviziile de hrană chiar din timpul secerişului.“ — Proverbe 6:6–8.

Însă etologia, ştiinţa care pretinde că învaţă din comportamentul animalelor, îşi are limitele ei. Comportamentul uman nu poate fi pus exact în aceeaşi categorie cu cel al animalelor. Trebuie să se ţină cont de remarcabilele diferenţe, ca limbajul şi un proces de gîndire infinit mai complicat, prezente la om. După afirmaţiile unui om de ştiinţă, „noi nu sîntem doar nişte maimuţe mai inteligente.“ Mintea noastră „ne face calitativ diferiţi de orice altă formă de viaţă“.

În plus, există întrebări la care numai printr-o studiere atentă a creaţiei nu s-ar putea răspunde niciodată. De exemplu: Are viaţa vreun scop? Există Dumnezeu, şi, dacă există, se interesează el de noi? Să vedem acum dacă putem găsi răspunsul la aceste întrebări.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 3]

Creaţia îl deţinea deja: Sonarul

Liliecii sînt dotaţi cu un sistem asemănător sonarului, care le permite să localizeze şi să urmărească mişcările prăzii, emiţînd sunete şi analizînd ecoul. Dar un anumit fluture emite un semnal de interferenţă ale cărui unde sînt asemenea undelor duşmanului său. Cînd primeşte semnalul, liliacul, neavînd suficient timp pentru a analiza dacă este vorba despre un obstacol sau nu, evită în mod sistematic fluturele.

Profesorul James Fullard, de la Universitatea din Toronto (Canada), spune cu admiraţie: „Un lucru extraordinar este marea cantitate de informaţii prelucrate şi deciziile majore luate la nivel neuronic, atît de către lilieci cît şi de fluturi, care folosesc un număr foarte mic de celule nervoase. Ceea ce fac ei este deosebit de economicos şi complex, fapt pentru care şi-ar putea atrage invidia strategilor războiului aerian.“

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 4]

Creaţia îl deţinea deja: Clopotul de imersiune

Se spune că, pe la începutul secolului al XVI-lea, Leonardo da Vinci a inventat un aparat de imersiune. Dar un păianjen denumit Argyroneta aquatica avea deja un sistem perfect de respiraţie sub apă. Conform explicaţiei lui Andrée Tétry în cartea sa Les outils chez les êtres vivants (Ustensilele folosite de fiinţele vii), acest păianjen „trăieşte în pîrîiaşe liniştite, printre plante subacvatice şi ţese printre acestea o pînză fină orizontală, fixată lejer de o multitudine de fire. Ieşind la suprafaţă (...), păianjenul, cu o mişcare brusă, prinde o bulă de aer care aderă la perişorii hidrofugi de pe abdomenul să (...) Apoi el se scufundă şi o depozitează sub pînza sa moale. Aerul tinde să se ridice făcînd o uşoară umflătură în pînză.“ După mai multe ieşiri, păianjenul a strîns destul aer pentru a-şi petrece ziua sub clopotul său, unde îşi mănîncă prada prinsă în timpul nopţii. Referitor la aceasta, Tétry adaugă: „Aparatele subacvatice ale omului corespund, aşadar, cu cele mai specializate modele observate în natură.“