Papa şi apocalipsul
AVERTING ARMAGEDDON este titlul pe care l-au dat doi reporteri cărţii lor despre politica recentă a papei, carte apărută în 1984. Autorii lucrării — Gordon Thomas şi Max Morgan-Witts — publică de 17 ani articole despre papalitate. Deci ce lămuriri ne dau ei cu privire la preocuparea conducătorului Bisericii Catolice despre apocalips?
Potrivit celor spuse de aceşti doi ziarişti, monseniorul Emery Kabongo, secretarul personal al papei Ioan Paul al II-lea, a declarat: „Papa este ca un Hercule spiritual, străduindu-se să ţină la distanţă superputerile şi străduindu-se să evite Armaghedonul nuclear.“
Se pare că liderii religioşi sînt îngrijoraţi mai mult de o distrugere globală prin acţiunile oamenilor decît de o intervenţie selectivă a lui Dumnezeu în treburile oamenilor, respectiv apocalipsul pe care îl prezice Biblia. În acest sens, în cartea Averting Armageddon se spune: „Printre cei din cercul lui Kabongo nu există nici cel mai mic semn că ei ar încerca să evite apocalipsul (. . .) Dar dincolo de această aparenţă bine cunoscută există o stare de încordare care nu este altceva decît efectul pe care l-a avut Sinodul Mondial al Episcopilor. La acest sinod s-au purtat discuţii care anticipau un viitor sumbru şi care deplîngeau «agresivitatea conflictelor armate, violenţa şi terorismul, construirea arsenalelor de arme convenţionale şi în deosebi de arme nucleare, precum şi comerţul scandalos cu tot felul de armamente.»“ Chiar şi papa este preocupat de aceste probleme. Thomas şi Morgan-Witts spun că pe rafturile bibliotecii din camera de lucru a papei se află lucrări ca International Defense Review (Revista pentru sistemele de defensivă), The Problems of Military Readiness (Aspecte ale modului de a răspunde prompt la un atac armat), şi Surprise Attack: Lessons for Defense Planning (Atacul prin surprindere: Lecţii de apărare strategică). Aceiaşi autori adaugă:
„Lîngă enciclicea se află cărţi care tratează despre un subiect care îl preocupă actualmente pe papă: escatologia, sau studierea învăţăturilor biblice care arată că Dumnezeu va inaugura Regatul său pe pămînt printr-o serie de evenimente care vor încheia o eră. Ioan Paul crede cu ardoare că s-ar putea ca, înainte de sfîrşitul secolului, un eveniment ‘decisiv’ să pună capăt acestei lumi. Ar putea fi oare o epidemie sau o ciumă?b Sau o secetă, sau o foamete de mari proporţii? Sau un război nuclear? Poate că deseori el se teme de acesta din urmă. El este cunoscut ca un om care reflectează, el a fost instalat în rolul de cap al Bisericii în perioada care ar putea constitui ultimul deceniu al lumii înainte ca ea să fie nimicită printr-un holocaust nuclear.“
Cartea Averting Armageddon mai atrage atenţia asupra simbolicului orologiu „al judecăţii de apoi“, care este menţionat cu regularitate în Bulletin of the Atomic Scientists (Buletinul atomiştilor). Cînd acest ceas a apărut pentru prima dată în această publicaţie, în 1947, el a fost fixat la şapte minute înainte de miezul nopţii, pentru a se arăta „cît de aproape se afla omenirea de un Armaghedon nuclear“. După tratatul de limitare a armelor (SALT), semnat în 1972, limbile ceasului au fost date înapoi, respectiv la 12 minute înainte de miezul nopţii. În cartea lor, publicată în 1984, Thomas şi Morgan-Witts au spus: „Ceasul arată acum doar trei minute pînă la miezul nopţii. În ultimii 30 de ani acesta reprezintă cel mai apropiat moment de ceasul judecăţii de apoi.“
În pofida tuturor eforturilor depuse de papă pentru „a se evita Armaghedonul nuclear“, în noiembrie 1985 acele ceasornicului tot mai arătau că au mai rămas doar trei minute. Totuşi, să nu lăsăm ca atenţia noastră să fie distrasă de grija că naţiunile vor nimici omenirea, în loc să încerce să evite apocalipsul, ci să fim înţelepţi, astfel încît să căutăm calea pe care ne-o oferă Dumnezeu ca să fim salvaţi din apocalips, deoarece acesta „va veni“, cu siguranţă, „asupra întregului pămînt locuit“. — Apocalips 3:10.
[Note de subsol]
a Scrisoare papală adresată episcopilor şi cuprinzînd directive pentru credincioşii catolici în probleme doctrinare, organizatorice etc., de obicei de actualitate (MDE).
b Aluzie la ciuma care a bîntuit în Europa între anii 1348—1349.