Întrebări de la cititori
● În ce măsură ar trebui să-l intereseze pe un creştin sîngele din produsele alimentare?
Dumnezeu i-a spus lui Noe şi astfel întregii familii umane: „Orice animal care se mişcă şi care este viu, să vă servească de hrană ... Numai carne împreună cu sufletul ei — cu sîngele ei — să nu mîncaţi.“ (Geneza 9:3, 4). Astfel închinătorii adevăraţi vor dori să evite să mănînce carne cu sîngele rămas în ea, sau alte alimente la care a fost adăugat sînge.
Lucrul acesta poate să pretindă o anumită măsură de prudenţă. De exemplu, în unele ţări animalele sînt de obicei strangulate sau ucise în vreun fel care face ca sîngele să rămînă în ele. Unde practica locală este aceasta, creştinii cumpără de obicei numai de la negustori, măcelari sau gospodari care sînt cunoscuţi prin faptul că vînd carne de la animale care au fost scurse de sînge în mod corespunzător.
Dar reglementările federale cu privire la sacrificarea animalelor în multe ţări, ca de pildă în Statele Unite, pretind ca animalul să fie scurs de sînge în mod corect. Prin urmare, în asemenea zone creştinii nu prea au motive de îngrijorare. Ei pot să mănînce fără reţinere carnea care este vîndută în pieţe sau cea care este servită în restaurante (compară I Corinteni 10:25, 26, şi anume referirea la carnea care fusese oferită idolilor: „Să mănînci tot ce se vinde în piaţa de carne fără să faci cercetări din pricina conştiinţei tale, căci ‘lui Iehova îi aparţine pămîntul şi toate lucrurile de care este plin’“). Dar poate exista totuşi necesitatea de a cerceta cu privire la carnea animalelor sacrificate local, aşa cum e carnea animalelor „sălbatice,“ obţinute fie prin vînătoare, fie de la măcelărie sau la un restaurant.
Cum stau însă lucrurile cu produsele alimentare care pot conţine sînge sau unii componenţi ai sîngelui, cum ar fi proteinele din plasmă?
Unele guverne pretind producătorilor să indice pe etichete ingredientele folosite în preparate. Creştinii care au controlat etichetele o perioadă de timp, poate au observat că în regiunea lor sîngele nu s-a folosit, practic, niciodată în alimente. În consecinţă, ei pot înceta pe bună dreptate să mai citească etichetele cu excepţia cazurilor cînd există vreun motiv oarecare de a crede că unui articol i s-a putut adăuga sînge.
Dar de curînd în Republica Federală a Germaniei s-a pus în vigoare o lege care permite companiilor producătoare de preparate de carne utilizarea, fără a menţiona pe etichete pînă la 2% (şi în unele cazuri chiar pînă la 10%) de plasmă deshidratată, din sînge, în „cîrnăciori vienezi, cîrnăciori á la Frankfurt şi în produse similare inclusiv pateuri şi rulade (...) perişoare, în tocăturile de carne, în tocană, în ostropel, în friptura împănată (...)“ Ce are de făcut în astfel de cazuri un creştin conştiincios.
El ar putea să ceară informaţii de la măcelar sau producător. Se raportează că reacţia unor producători dintr-o ţară scandinavă la o asemenea dorinţă de informare a fost o promptă prezentare de garanţii că sîngele nu este un îngredient în preparatele lor de carne; ei nu vor să-şi piardă clientela. Dar în unele locuri în care Martorii au pus întrebări măcelarilor sau producătorilor, li s-au dat răspunsuri vagi sau îndoielnice. Este de remarcat că, chiar dacă legea le permite companiilor producătoare să adauge puţin sînge fără să menţioneze lucrul acesta, aceasta nu înseamnă că neapărat toate sau chiar cele mai multe din ele fac acest lucru.
De aceea creştinii trebuie să decidă în mod individual ce să facă. Conştiinţa unora îi poate îndemna să evite toate lucrurile cu privire la care ei au probleme serioase sau să ceară astfel de informaţii care le sînt necesare pentru a-şi linişti conştiinţa (Romani 14:23). În cazurile în care nu este posibil să se obţină informaţii absolute printr-o chestionare rezonabilă, alţi creştini pot ajunge la concluzia: ‘Unde nu există un motiv substanţial să cred că este prezent sîngele sau există o modalitate precisă de a putea stabili acest lucru, eu pot să ‘continui să mănînc“ cu o conştiinţă clară’. Dar ei trebuie să ţină seama de sentimentele şi de conştiinţa altora, întocmai aşa cum a sfătuit Pavel. — I Corinteni 10:28–30; Romani 14:13–21.
Adevăraţii creştini nu trebuie să fie indiferenţi faţă de sînge. Ei trebuie să facă tot ce pot pentru a evita o violare clară a legii lui Dumnezeu. Un respect profund faţă de acea lege este de o foarte mare importanţă. Făcînd tot ceea ce în mod rezonabil este posibil pentru „a se păzi de sînge,“ poporul lui Dumnezeu manifestă apreciere faţă de sfinţenia vieţii şi a sîngelui care o reprezintă. — Faptele 21:25.
● Un medic a declarat că înainte de a-l opera pe un pacient i-ar putea lua o cantitate se sînge, depozintînd-o, pentru eventualitatea că în cursul operaţiei ar fi necesară o transfuzie. Cum ar trebui să privească un creştin o asemenea utilizare a propriului său sînge?
Din punctul de vedere al celor ce lucrează în domeniul medical procedura ar putea să pară absolut practică. Acceptarea unei transfuzii cu sîngele unui alt individ comportă pericole grave. În aparenţă sînt implicate mai puţine riscuri atunci cînd i se face cuiva o transfuzie cu propriul său sînge. Astfel există printre medici tendinţa de a folosi procedeul numit „transfuzia autologă“. Aceasta implică recoltarea propriului sînge al pacientului şi „bancarea“ sau depozitarea acestuia în vederea transfuziilor cînd acestea vor fi necesare. Dacă donatorul nu va avea nevoie de el, sîngele va putea fi utilizat pentru alţi pacienţi.
După cum arată informaţiile din paginile acestei reviste, transfuzia de sînge se află în contradicţie cu Biblia. Scripturile dezvăluie că Dumnezeu consideră sîngele ca fiind sacru, iar servii săi trebuie să-l considere în consecinţă. În această ordine de idei, Iehova Dumnezeu le-a spus israeliţilor că ei nu puteau face cu sîngele decît două lucruri. Mai întîi Dumnezeu a spus: „Eu însumi l-am pus pe altar (altarul de jertfă) ca să faceţi ispăşire pentru sufletele voastre.“ În al doilea rînd, dacă sîngele unui animal nu era utilizat pe altar, israeliţii trebuia să-l verse pe pămînt; ei recunoşteau în felul acesta că viaţa provine de la Dumnezeu şi că sîngele care reprezintă viaţa nu trebuia deturnat pentru vreun uz personal (Leviticul 17:11–14). Dar oare felul acesta de a considera sîngele era valabil numai pentru servii lui Dumnezeu de sub legea mozaică? Dimpotrivă, adevăraţii închinători au avut faţă de sînge, în mod logic, această atitudine încă înainte de a se fi dat legea.
Dumnezeu îi spusese anterior lui Noe şi familiei sale să nu mănînce carnea împreună cu sîngele din ea (Geneza 9:3, 4). Astfel ce trebuia făcut? Cînd un animal era ucis pentru hrană, sîngele lui trebuia scurs în mod normal şi îndepărtat pe pămînt. Sîngele care reprezenta viaţă nu-i aparţinea lui Noe şi familiei sale, ci Dătătorului de viaţă. În mod corespunzător, era potrivit că sîngele să fie vărsat pe pămînt, care este „taburetul“ simbolic al picioarelor lui Dumnezeu. — Isaia 66:1.
Porunca dată lui Noe este valabilă şi pentru creştini. În primul secol al erei noastre corpul de conducere creştin a publicat hotărîrea sprijinită de spiritul sfînt, că creştinii trebuia ‘să evite ceea ce a fost strangulat şi sîngele’ (Faptele 15:19, 28, 29). Prin expresia „lucruri strangulate“ se înţelege carnea animalelor ucise în aşa manieră încît sîngele a rămas în carne. Creştinii nu puteau mînca o astfel de carne. Dar care este înţelesul frazei ‘să evite sîngele’? Aceasta însemna o prohibiţie a utilizării sîngelui scurs dintr-un animal, cum era în cazul unor păgîni care făceau şi mîncau sosuri de sînge sau alte mîncăruri cu conţinut de sînge sau care beau sîngele care ţîşnea dintr-un animal sau dintr-un luptător ucis în arenă. Creştinii nu trebuia să facă nici unul din aceste lucruri. Cînd ei scurgeau sîngele dintr-o creatură, nu făceau altceva decît să respecte ceea ce făceau servii din trecut, evitîndu-l. Ei îşi puteau astfel sublinia aprecierea faţă de sfinţenia sîngelui şi a vieţii, demonstrîndu-şi totodată dependenţa de meritul sîngelui lui Cristos.
Astfel dacă personalul medical îi sugerează unui creştin să permită să i se recolteze o cantitate din sîngele lui propriu şi să fie depozitat la o bancă de sînge în vederea unor transfuzii ulterioare, creştinul nu este lipsit de o îndrumare biblică cu privire la atitudinea corectă. El poate menţiona că israeliţilor din antichitate li s-a spus că sîngele înlăturat trebuia ‘vărsat pe pămînt ca apa’, pentru a arăta că acesta era pentru Dumnezeu şi nu pentru a susţine viaţa vreunei creaturi pămînteşti (Deuteronomul 12:24). El se poate referi şi la porunca arătată deja, prin care creştinii trebuie ‘să evite sîngele.’ Avînd în vedere toate acestea, cum ar putea el să permită ca sîngele lui să fie recoltat şi depozitat într-o bancă de sînge pentru transfuzii ulterioare efectuate asupra lui însuşi sau asupra altcuiva?