Întrebări de la cititori

● În parabola „talanţilor,“ pe cine îi reprezintă cei trei sclavi? — Matei 25:14–30.

Deoarece toţi cei trei sclavi sînt în casa stăpînului, ei reprezintă pe toţi moştenitorii posibili ai regatului ceresc, cu diferitele lor capacităţi şi prilejuri de a spori interesele Regatului. De la sărbătoarea Zilei a cincizecea din 33 e.n. pînă în timpul actual, unii sclavi unşi au avut capacităţi, energie şi prilejuri mai mari de a spori „bunurile“ stăpînului, încredinţate lor. Apostolii şi alţii care s-au bucurat de privilegii suplimentare deosebite, se află în categoria celor cu cinci „talanţi.“ Situaţia în care se află ceilalţi îi delimitează, comparativ, în ceea ce priveşte posibilităţile de lucru. Totuşi, tuturor li s-a cerut să fie cu tot sufletul în ceea ce priveşte dedicarea şi lucrarea şi primesc aceeaşi răsplată.

Chiar şi sclavul căruia i s-a dat un „talant“ nu a fost predestinat să cadă. Dacă el ar fi preschimbat acest singur „talant“ în cel puţin doi talanţi, sigur el ar fi primit aceeaşi răsplată a intrării în bucuria stăpînului. Deoarece, însă, el s-a dovedit a fi „leneş“ şi „nelegiuit,“ el îi reprezintă pe acei moştenitori posibili ai Regatului care au devenit infideli. Ei îşi pierd nu numai privilegiile suplimentare, ci şi răsplata.

Membrii creştinătăţii se pretind a fi adevăraţii sclavi ai Stăpînului, Isus Cristos, dar, după vorbele şi faptele lor, ei merită să fie descalificaţi de la orice pretenţie pe care ar putea-o ridica şi anume că sînt în casa Stăpînului. Astfel, ei nici nu intră în discuţie ca moştenitori posibili ai regatului ceresc.

● Romani 8:30 vorbeşte despre creştini că sînt „glorificaţi.“ Cînd se întîmplă aceasta şi cum se leagă această ‘glorificare’ de faptul că sînt „chemaţi“ şi „declaraţi drepţi“?

La Romani capitolul 8, apostolul Pavel a comentat despre procedurile lui Dumnezeu faţă de creştinii unşi de spirit. Dumnezeu îşi desăvîrşeşte scopul de onorare sau glorificare a lor prin aducerea lor la cunoştinţa adevărurilor lui, inclusiv a scopului de a-i face „comoştenitori cu Cristos“ în ceruri (Romani 8:14–17). Pavel scrie: „Pe aceia cărora [Dumnezeu] le-a acordat prima sa recunoaştere el i-a şi predestinat să fie modelaţi după chipul Fiului său, pentru ca el să poată fi primul născut dintre mulţi fraţi. Ba mai mult, pe aceia pe care i-a predestinat, el i-a şi chemaţi; şi pe cei pe care i-a chemat i-a şi declarat drepţi. În sfîrşit, pe aceia pe care el i-a declarat drepţi el i-a şi glorificat.“ — Romani 8:29, 30.

Unii s-au mirat de ordinea: ‘Chemaţi, declaraţi drepţi, glorificaţi.’ Aceasta ar putea fi considerată ca o serie de paşi care culminează cu faptul că creştinii unşi primesc viaţă spirituală glorioasă în cer. Observaţi însă timpurile la care sînt verbele pe care le utilizează Pavel. El spune: „Pe aceia pe care i-a declarat drepţi i-a şi glorificat.“ El pare să vorbească de ceva care s-a petrecut deja, ceea ce n-ar fi astfel dacă el s-ar referi la glorificarea creştinilor prin învierea lor la viaţă cerească în viitor.

În plus, chiar dacă învierea cuiva de către Dumnezeu, pentru ca acela să devină un guvernator în domeniul spiritual, este o ‘glorificare’ — totuşi „glorificarea“ cuiva poate avea loc în diferite feluri. (Vezi Romani 8:17, Ioan 7:39). Isus a fost „glorificat“ pe pămînt prin minunile sale (Ioan 11:4). Cristos a vorbit despre un om umil care a fost ‘onorat’ sau „glorificat“ prin faptul că i s-a dar un loc proeminent la un ospăţ (Luca 14:10). Moise a primit „glorie“ în calitate de purtător de cuvînt al lui Dumnezeu în legătură cu convenţia Legii (II Corinteni 3:7). Biblia vorbeşte chiar şi despre femeia care primeşte ‘glorie’ sau este „glorificată“ prin părul ei lung (I Corinteni 11:15). În toate aceste exemple sînt folosite forme ale aceleiaşi rădăcini a cuvîntului din limba greacă ce au redat cuvîntul „glorificaţi“ de la Romani 8:30. — Luca 12:27; Romani 2:10; I Tesaloniceni 2:6.

Este interesantă observaţia cu privire la Romani 8:28–30, pe care o făcea în 1904 „Noua Creaţie“ (Vol. VI din Studies in the Scriptures [Studii despre Scripturi]):

„Acest pasaj este de obicei greşit înţeles, deoarece cititorii în general, au impresia că apostolul urmăreşte fazele prin care trece un creştin în mod obişnuit. Dar aici apostolul adoptă un punct de vedere opus şi începe de la celălalt capăt ... El urmăreşte de la coadă spre cap, dezvoltarea Bisericii, a Noii Creaţii. El arată că nimeni nu va dobîndi măreaţa poziţie de aleşi glorificaţi ai lui Dumnezeu cu excepţia celor chemaţi [acceptaţi] în acest scop prin graţia lui Dumnezeu; şi că toţi cei chemaţi trebuie să fi fost în prealabil justificaţi [sau declaraţi drepţi] ... Si aceşti justificaţi, trebuie în prealabil, înainte de justificarea lor să fie onoraţi [glorificaţi, Authorized Version] (...) de Dumnezeu care le-a transmis o cunoştinţă despre sine însuşi şi despre iubitul său Fiu.“ — Pag. 182.

Nu este ceva excepţional faptul că Pavel putea prezenta aici o serie de probleme legate între ele în ordine inversă, urmărindu-le de la coadă la cap, aşa cum erau. El a procedat în mod asemănător la Romani 10:13–15.

La Romani 8:28–30, Pavel explică: „Dumnezeu face ca toate lucrările sale să conlucreze.“ Aceasta spre binele celor care vor lua parte la împlinirea scopului său. Cu mult timp în urmă, pe vremea cînd exista grădina Eden, Iehova Dumnezeu a profeţit despre o „sămînţă“ care trebuie să vină (Geneza 3:15). Isus Cristos a devenit elementul principal al acestei „seminţe“ şi al „seminţei“ lui Avram. Dar Dumnezeu a selecţionat şi un număr limitat de oameni pentru a forma partea secundară a „seminţei“ (Galateni 3:16, 29). Astfel, de pe timpul Edenului, Dumnezeu a acordat „prima recunoaştere“ celor care alcătuiesc „sămînţa.“ El a predestinat ca aceşti oameni selecţionaţi să devină un corp de fraţi ai lui Cristos în cer, modelaţi după chipul acestuia.

Apoi, la Romani 8:30, apostolul conturează anumiţi paşi care precedează acţiunea de unire a lor cu Cristos în cer. Acest fel de oameni trebuie să fie „chemaţi“ sau invitaţi să facă parte din regatul ceresc (Romani 1:7; Filipeni 3:14; I Tesaloniceni 2:12; Evrei 3:1). Dar cum putea Dumnezeu să-i „cheme,“ dacă ei erau încă păcătoşi, membri ai familiei imperfecte a lui Adam? Înainte de a-i „chema,“ Dumnezeu a trebuit să-i ‘declare drepţi,’ iertîndu-le păcatele pe baza credintei pe care şi-au pus-o în Cristos şi jertfa sa (Romani 3:23–26; 4:25; 5:18). Dar cum puteau ei să obţină acea credinţă de care era nevoie? Înainte de aceasta trebuia să li se arate cunoştinţa despre Isus Cristos, pe care Pavel o numeşte în altă parte, „glorioasa veste bună despre Cristos“ (II Corinteni 4:4; vezi I Timotei 1:11). Despre acei care acceptă această „glorioasă veste bună“ şi vin pe drumul care îi va conduce la gloria cerească, se poate spune cu certitudine că sînt „glorificaţi“ sau onoraţi primind o astfel de învăţătură.

● Care este definiţia cuvîntului „creştinătate“ aşa cum este folosit în publicaţiile Turnului de veghere?

Cel mai adesea termenul „creştinătate“ este folosit în publicaţiile Societăţii în cel mai restrîns sens pe care îl dă dicţionarul englez cuvîntului „Creştinism.“ De fapt este vorba de religia pretins creştină, în contrast cu creştinismul autentic al Bibliei. Aceasta vizează mai cu seamă spectele religioase. Cu toate acestea publicaţiile noastre îl foloseşte uneori şi cu cel de al doilea sens, mai larg, acela de „parte a lumii în care creştinismul este predominant.“

Contextul este acela care va indica sensul restrîns religios al cuvîntului sau sensul larg, spaţial.

De exemplu, dacă se face referire la creştinătate ca o parte a imperiului mondial al religiei false („Babilonul cel Mare“) şi la faptul că acest imperiu va fi distrus primul în „necazul cel mare,“ cititorul va înţelege că trebuie să-i atribuie cuvîntului sensul său restrîns. De fapt elementele politice şi comerciale din domeniile creştinătăţii nu vor dispare odată cu religia. — Apocalipsul cap. 17; Matei 24:21.