Criticii Bibliei îşi revizuiesc atitudinea

SECOLUL al 20-lea a fost martorul progresului realizat în obţinerea unui text mai exact al Bibliei. Descoperirea multor manuscrise timpurii, îndeosebi Chester Beatty şi Bodmer Papyri precum şi a Sulurilor de la Marea Moartă a făcut posibilă obţinerea unui text mult mai apropiat de original decît au sperat mulţi savanţi. O mai bună înţelegere a limbilor ebraică şi greacă a însemnat o mai precisă traducere a Bibliei în multe limbi de pe întregul pămînt. Se părea deci că un asemenea progres trebuie să lase mult în urmă ideile de acum 200 de ani, chiar dacă el datorează mult muncii efectuate în timpul acela.

Astfel pare surprinzător să constaţi că ideile lui Johann Jakob Griesbach (1745–1812) sînt puse din nou în discuţie astăzi. În 1976, conferinţa ţinută la Münster, Republica Federală Germania, a fost dedicată în întregime activităţii acestui savant. Dar de ce asistăm astăzi la o revenire asupra studiilor sale?

După obţinerea diplomei de mastera la vîrsta de 23 de ani, Griesbach face un turneu prin Europa vizitînd biblioteci pentru a examina Scripturile greceşti creştine. Roadele acestei cercetări au fost publicate în 1774 şi 1775, iar textul său grecesc (în ediţii ulterioare) a fost folosit de mai mulţi traducători ai Bibliei, inclusiv de: Arhiepiscopul Newcome, Abner Kneeland, Samuel Sharpe, Edgar Taylor şi Benjamin Wilson (ultimul, la versiunea The Emphatic Diaglott).

Pentru prima dată Griesbach a inclus variante de manuscrise mai vechi decît acelea care au fost folosite de Erasmus în textul său grecesc din 1516. Importanţa acestei cercetări apare clar din următoarele comentarii: „Griesbach a petrecut ceasuri lungi în străduinţa de a găsi cele mai bune redări printre numeroasele variante ale Noului Testament. Munca sa a pus bazele criticii de text moderne, iar el este nu în mică măsură răspunzător de garanţia textului Noului Testament pe care îl folosim astăzi.“ — J. J. Griesbach: Synoptic and Text—Critical Studies, 1776–1976, p. XI.

În 1776 Griesbach şi-a publicat Synopticul Evangheliilor Matei, Marcu şi Luca, cu textul tipărit în coloane paralele, pentru a putea fi comparat mai uşor. De atunci ele au purtat numele de Evangheliile „sinoptice,“ deoarece ele prezintă o „vedere asemănătoare.“ Griesbach a crezut cu convingere că aceste Evanghelii au fost scrise de persoanele care le poartă numele, că Matei a fost un martor ocular al evenimentelor pe care le-a înregistrat şi că „apostolii au fost inzestraţi, prin Spiritul Sfînt, atît pentru a înţelege, cît şi pentru a transmite doctrina, fără să fie periclitată de eroare.“

În urma studiilor făcute, Griesbach a tras concluzia că prima Evanghelie a fost scrisă de Matei, a doua de Luca şi a treia de Marcu. Dar chiar în timpul vieţii lui Griesbach ideea că Evanghelia lui Marcu a fost prima care a fost scrisă a fost sugerată de G. S. Storr. De atunci această teorie a cîştigat mulţi adepţi, împreună cu convingerea că în spatele Evangheliilor stă un document pierdut şi necunoscut care a fost numit ‘Q’. Mai tîrziu savanţii au adăugat alte trăsături şi izvoare la această teorie, iar discutarea şi elaborarea ei au umplut zeci de cărţi şi mii de articole. Atît de importantă a devenit ea pentru numeroşi teologi încît a îmbrăcat caracterul „unui articol de credinţă.“ În consecinţă, Griesbach a fost dat la o parte şi deseori criticat cu asprime.

După ce a dominat scena un timp atît de îndelungat, teoria ‘documentului sursă’ este, acum, criticată. Dat fiind că mulţi savanţi îşi revizuiesc atitudinea, ei au ‘redescoperit’ ideile lui Griesbach. După ce au fost aduse la zi cu anumite modificări, s-a descoperit că aceste idei rezolvă mai bine problemele existente, referitoare la Evanghelii.

Ideea ‘documentului sursă’ a distrus credinţa multor persoane că Biblia este de inspiraţie divină (II Timotei 3:16, 17). Această tendinţă nu este nouă, deoarece apostolul Pavel i-a spus lui Timotei să „poruncească anumitor persoane să nu predea o doctrină diferită, nici să dea atenţie istorisirilor false şi genealogiilor care nu duc la nimic, dar care dau naştere la probleme de cercetare („promovează speculaţii“, RS), în loc să împartă ceva de la Dumnezeu în legătură cu credinţă.“ — I Timotei 1:3, 4.

Este interesant că Episcopul B.C. Butler, care acum cîţiva ani a apărat aproape de unul singur prioritatea lui Matei, pune accentul pe ceea ce constituie cheia întregii probleme şi spune: „Un cercetător lipsit de prejudecăţi, care doreşte să descopere adevărul, dacă va citi şi reciti Evangheliile sinoptice ca pe nişte cărţi complete, va trage în linii mari concluzia că autorii au fost ei înşişi oameni cinstiţi care au aşternut în scris ceea ce ei au crezut cu sinceritate că este adevărul. Atunci cercetătorul îşi va da seama că ei n-ar fi putut să creadă că aceste lucruri sînt adevărate, dacă faptele istorice n-ar fi avut loc efectiv aşa cum le prezintă ei.“ — Searchings, p. 85.

Nici un document pierdut, neinspirat, nu a servit ca bază pentru relatările evanghelice ale lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Ei au scris sub influenţa spiritului sfînt al lui Iehova Dumnezeu. Desigur, teoriile greşite ale oamenilor pot avea întîietate o perioadă foarte mare de timp, în cazul de faţă, 200 de ani. Între timp, credinţa multor persoane în Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne nesubminată. Dar dacă sîntem înţelepţi, vom observa toate dovezile care s-au strîns pentru a arăta caracterul demn de încredere şi inspiraţia de natură divină a Bibliei. Şi îi vom lăsa pe critici să-şi revizuiască atitudinea ori de cîte ori vor dori.

[Notă de subsol]